Biserica Ortodoxa Romana "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" Melbourne, Victoria, Australia

Biserica "Sfantii Apostoli Petru si Pavel" din Melbourne, Australia Parohia "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" a fost infiintata la cererea romanilor ortodocsi din Statul Victoria. Multi dintre acestia fac parte din randul exilului romanesc care au avut mult de suferit din cauza regimului comunist ateu. Au plecat pentru a dobandi libertatea si demnitatea de crestin si de roman si odata ce au ajuns in Australia, cu multa greutate, cu credinta si cu harnicie, si-au cumparat case si biserica, pentru a trai in credinta stramoseasca.
In anul 1971, Patriarhul Justinian al Bisericii Ortodoxe Romane, desi nu a avut acordul Departamentului Cultelor, pe propria raspundere, a dat binecuvantare si Decizia Patriarhala de imputernicire catre Arhimandritul Theodor Kentridis de a infiinta un Comitet de initiativa pentru prima parohie romaneasca din Australia. Parintele era nascut intr-o familie de greci din Romania, cunoscand bine limba romana si limba greaca. Astfel a inceput sa ii adune pe crestinii romani si sa slujeasca Sfanta Liturghie si celelalte Sfinte Taine. Din cauza varstei inaintate a primului preotului, Comitetul Parohial solicita Patriarhiei Romane sa numeasca in calitate de paroh pentru parohia romaneasca din Melbourne, pe preotul Dumitru Gaina.
La data de 1 octombrie 1972, preotul Dumitru Gaina a sosit la parohie si convoaca o Adunare Generala a tuturor membrilor. Cu aceasta ocazie a fost ales un nou Consiliu Parohial si s-a infiintat Organizatia de Doamne a parohiei. In aceeasi sedinta s-a intocmit un Plan de activitate care sa ajute la dezvoltarea comunitatii parohiale atat din punct de vedere spiritual cat si din punct de vedere misionar, cultural si national. A fost infiintata scoala romaneasca a parohiei cat si publicatia romaneasca "Altarul Strabun" in care au fost tiparite activitatile pastorale, bisericesti, culturale si nationale ale parohiei dar si din celelalte parohiile romanesti infiintate dea lungul timpului in Australia si Noua Zeelanda.
In decembrie 1972, prin grija Patriarhului Justinian, parohia primeste in dar icoanele necesare pentru confectionarea inui iconostas provizoriu pentru biserica inchiriata in care slujeau la acea data. In mai 1979, Patriarhul Justin daruieste de la Patriarhia Romana, un clopot, doua sfesnice, doua policandre mari si scaunul arhieresc.
Din documentele parohiei reiese faptul ca in decembrie 1979, apare pentru prima data ideea consemnata in sedinta Consiliului Parohial de a fi cumparata actuala biserica a parohiei; la aceasta data biserica era inchiriata pentru oficierea sfintelor slujbe. Dandu-se asigurarile din partea proprietarilor ca biserica (inchiriata la vremea aceea) va fi vanduta romanilor, la 11 mai 1980, Preasfintitul Dr.Antonie Plamadeala, Episcopul Buzaului a slujit Sfanta Liturghie si a sfintit biserica. Dupa negocieri cu fostii proprietari, la data de 28 martie 1982, s-a semnat contractul de vanzare-cumparare a proprietatii (biserica si casa parohiala).
Cu prilejul hramului, la data de 4 iulie 1982, a avut loc aniversarea a 10 ani de la organizarea parohiei si de slujire a preotului paroh.La acest moment aniversar a slujit din partea Patriarhiei Romane, Preasfintitul Vasile Targovisteanul- Episcop Vicar Patriarhal, inconjurat de cei trei preoti romani din Australia si alti preoti din Bisericile surori din Melbourne.
In urma unei corespondente cu Patriarhia Romana s-a primit scrisoarea nr. 12330/1983, prin care preotul,Consiliul Parohial si credinciosii erau anuntati ca Patriarhul Justin a dat binecuvantarea ca sa se picteze biserica cu cheltuiala Patriarhiei Romane, fiind desemnat pentru aceasta profesorul pictor Gheorghe Raducanu. Pictura bisericii a fost facuta intre anii 1984-1985. Sfintirea picturii a facut-o Mitropolitul Nestor al Olteniei la data de 21 iulie 1985.
Tot din partea Patriarhiei Romane a fost donat noul iconostas lucrat in atelierele Manastirii Plumbuita, icoanele fiind lucrate de catre pictorul Gheorghe Raducanu.
Totodata s-a fixat cu gresie italiana intreaga suprafata a pardoselii bisericii,s-a instalat gard metalic in spatele proprietatii, s-a introdus o noua retea de apa si gaz metan cu capacitate maxima in vederea alimentarii corespunzatoare a bisericii si casei parohiale. Toate acestea s-au facut din donatiile si cu lucrul enoriasilor acestei parohii.
De subliniat este faptul ca sub patronajul parohiei, la 25 decembrie 1988 a luat fiinta Organizatia Tineretului ortodox roman din Victoria.
Tot in aceasta perioada s-a discutat in mai multe sedinte ale Adunarii Generale si ale Consiliului Parohial despre necesitatea construirii in cadrul parohiei pentru necesitatile misionar- pastorale dar si din motive culturale, a unul Centru cultural- pastoral. De notat este faptul ca toate veniturile parohiei din donatii si contributii de membrie au fost folosite exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor de cumparare, reparatii si intretinere a proprietatii.
La inceputul anului 1991, cu binecuvantarea Patriarhului Teoctist, Patriarhia Romana a donat bisericii "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" strani sculptate in lemn de stejar.
La data de 20 decembrie 1991, Preotul Dr. Dumitru Gaina si-a incheiat slujirea ca paroh al acestei comunitati dupa mai bine de 19 ani. La aceasta data a preluat inventarul parohiei noul paroh aprobat de Patriarhia Romana, preotul Dumitru Coman.
Conform insemnarilor din procesele verbale, in Adunarea Generala a parohiei din anul 1996 se reia ideea construirii Centrului misionar-cultural pentru ca intre anii 2002-2003 sa fie incheiate lucrarile de constructie; toate aceste lucrari au fost facute din donatiile si cu lucrarea credinciosilor romani din Victoria, Australia.
Biserica este inscrisa in lista monumentelor istorice la National Trust.
In anul 2006, prin hotararea nr.1289, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a infiintat Vicariatul Ortodox Roman pentru Australia si Noua Zeelanda cu centrul la biserica "Sfintii Apostoli Petru si Pavel".
In anul 2007, prin hotararea nr. 4708, Sfantul Sinod a aprobat propunerea Preafericitului Parinte Daniel de a infiinta Episcopia Ortodoxa Romana a Australiei si Noii Zeelande cu sediul la Melbourne. Astfel, biserica parohiei "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" fiind simbolul ortodoxiei romanesti din Australia, este ridicata la rang de catedrala.
Conform Buletinului Parohial (apr.2009), in prezent Parohia "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" are un numar de 65 de familii -membri cu drept de vot in Adunarea Parohiala. Conform legislatiei Bisericii noastre si in conformitate cu Statutul Episcopiei Ortodoxe Romane a Australiei si Noii Zeelande, art.74, lit.3: " toate bunurile parohiei, dobandite din fonduri proprii, devin proprietatea acesteia, fiind administrate conform hotararilor Adunarii Parohiale". Pe langa frumoasele slujbe care se oficiaza in fiecare duminica si sarbatoare, la parohie functioneaza si scoala duminicala pentru copii si adolescenti.
Aducem si pe aceasta cale un prinos de recunostinta tuturor ctitorilor si membrilor parohiei din trecut si din prezent, care au ostenit, au slujit si s-au rugat in aceasta biserica. Pentru jertfa lor oferita cu drag Mantuitorului Hristos si Sfintilor Apostoli, ne rugam totdeauna la sfintele slujbe zicand: " pomeneste Doamne intru Imparatia Ta pe ctitorii si binefacatorii sfantului locasului acestuia: arhierei, preoti si binecredinciosi crestini". Totodata vazand aceasta biserica impodobita cu pictura si cu randuiala ortodoxa, invatam de la inaintasi in chip tainic, credinciosia si jertfelnicia pe care trebuie sa o urmam si noi cei de astazi. Uniti in credinta ortodoxa cu traditii si cultura bogata putem astfel sa ramanem legati de neamul romanesc din care ne-am nascut si totodata sa ne aducem contributia noastra la propasirea statului australian care ne-a primit cu multa dragoste.
Biserica "Sfantii Apostoli Petru si Pavel" din Melbourne, Australia

Biserica "Sfantii Apostoli Petru si Pavel" din Melbourne, Australia

 

News and events