Despre Ierurgii

225. Mai are Biserica Ortodoxa si alte slujbe pentru sfintirea omului, in afara de Sfintele Taine? 
Da, ierurgiile.

226. Ce sunt acestea? 
Sunt rugaciuni de binecuvantare si sfintire a omului in diferite momente si imprejurari ale vietii, precum si de binecuvantarea si sfintirea firii inconjuratoare si a diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului.

227. Care este rostul si scopul ierurgiilor? 
Sa curateasca si sa binecuvanteze pe om si firea inconjuratoare sau vietatile si lucrurile de care omul are nevoie pentru trai sau pentru mantuirea sufletului si preamarirea lui Dumnezeu. Caci pacatul primilor oameni a adus stricaciunea si nefericirea nu numai in viata omeneasca, ci a stricat si armonia dintru inceput a firii inconjuratoare, cand toate cele ce facuse Domnul “erau bune foarte” (Fac. 1, 31). Greseala protoparintilor neamului omenesc a tulburat si pacea celorlalte vietuitoare, peste care Dumnezeu il facuse pe om stapan (Fac. 1, 28-30) si a prihanit pamantul, din care omul fusese zidit, pe care e silit sa traiasca, din care el isi trage hrana si mijloacele de trai si cu care este prin urmare infratit in aceasta viata. Asupra tuturor acestora apasa blestemul Ziditorului, de dupa caderea lui Adam: “…Blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale! Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba campului! in sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Fac. 3, 17-18). Urmarile pacatului au pagubit deci nu numai fiinta omeneasca, ci s-au rasfrant asupra intregii firi, facand-o sa sufere impreuna cu omul, sa astepte si sa doreasca si ea izbavirea din stricaciune, precum ne spune Sfantul Apostol Pavel: “Caci faptura a fost supusa desertaciunii, – nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nadejde, pentru ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum” (Rom. 8, 20-22).

Cazuta sub inraurirea si puterea celui rau, din pricina pacatului omenesc (Efes. 2, 2), firea vazuta a capatat, odata cu omul, putinta de a fi adusa din nou la curatenia si armonia dintru inceput, prin venirea Mantuitorului. Imbracand cu adevarat firea omeneasca, Mantuitorul Si-a legat toata viata Sa pamanteasca de natura; mergand pe pamant, a strabatut ogoarele si lanurile, a iubit florile campului si a admirat pasarile cerului, pe care le-a dat pilda omului pentru stralucirea si frumusetea lor, a mancat roadele pamantului, S-a botezat in apa Iordanului, a fost uns cu mir si aromate. Astfel, sfintind El insusi firea omeneasca pe care a purtat-o, Mantuitorul a lasat sfintilor Sai Apostoli si puterea de a sfinti firea inconjuratoare, de a o sustrage de sub inraurirea si stapanirea celui rau (Matei 10, 8; Marcu 16, 17-18), de a o aduce din nou sub inraurirea harului dumnezeiesc, spre slava lui Dumnezeu si spre folosul omului556 (Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, cart. V, trad. rom. p. 128).
De aceea, Biserica Ortodoxa binecuvanteaza toate lucrurile firii: florile si iarba campului, tarinile, livezile si lanurile, roadele pamantului si fructele pomilor, ramurile arborilor, mancarurile si tot ceea ce vine in atingere cu omul, dupa folosul si trebuintele fiecaruia. Ea binecuvanteaza de asemenea si munca credinciosului, ocupatiile si indeletnicirile cu care acesta isi intretine viata, inceputul si sfarsitul oricarei munci, precum si momentele, intamplarile si imprejurarile cele mai de seama din viata noastra, atat cele de bucurie cat si cele de intristare.
Toate rugaciunile si slujbele savarsite cu un astfel de scop si in asemenea imprejurari poarta m general numirea de ierurgii.

228. Care sunt deci roadele sau urmarile ierurgiilor? 
Prin ele puterea sfintitoare si inraurirea curatitoare a Bisericii se revarsa atat asupra fiintei omenesti, cat si asupra intregii firi, scotand-o de sub puterea blestemului si sfintind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserica, adica prin slujitorii ei, se impartaseste si firii neinsufletite, precum si vietatilor necuvantatoare, harul dumnezeiesc, in masura care le este de trebuinta. Astfel, dupa cuvantul Sf. Apostol Pavel, “orice faptura a lui Dumnezeu este buna si nimic nu este de lepadat, daca se ia cu multumire, caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune” (I Tim. 4, 4-5). Firea vazuta, care pana aici era mai degraba potrivnica omului, devine in felul acesta un mijloc prielnic de trai si un ajutor spre mantuire, fiind impreuna partasa cu omul la preamarirea Ziditorului. Omul, impacat din nou cu Dumnezeu, atrage deci cu sine toata zidirea din nou spre Dumnezeu si o apropie de El, ca totul sa fie strabatut si desavarsit de harul dumnezeiesc. Ierurgiile pregatesc astfel si prevestesc faptura cea noua care va sa vie, transfigurarea creatiunii sau acel “cer nou” si “pamant nou”, pe care le-a vazut Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan in descoperirea primita (Apoc. 21, 1) si pe care le asteptam, potrivit fagaduintei, dupa sfarsitul veacului acestuia (II Petru 3, 13).

229. Cum putem raspunde acelora care dispretuiesc ierurgiile? 
Raspundem ca puterea de inraurire a lucrarii dumnezeiesti nu poate fi marginita numai la sufletul omului. Caci omul este nu numai suflet, ci si trup, este o fiinta legata de pamant si de intreaga fire vazuta, in mijlocul careia traieste: trupul lui e zidit din pamant, adica din aceleasi elemente din care e alcatuita intreaga zidire; din aceasta isi trage hrana si izvoarele de intretinere a fiintei sale trupesti, e infratit cu ea. Firea vazuta traieste deci in om, face parte din alcatuirea fiintei sale si trebuie deci Sfintita ca si sufletul lui. Caci Mantuitorul nu este numai Mantuitor al sufletelor, ci si al trupurilor. Cand mancam ceva Sfintit, noi insine ne sfintim si, dimpotriva, daca mancam ceva necurat, noi insine ne intinam. Sfintirea naturii este deci o conditie a sfintirii sufletului. Or, tocmai acesta este rostul sau scopul ierurgiilor.
Ierurgiile sunt tot atat de vechi ca si Biserica. Ba, pe unele din ele le mostenim inca din Legea Veche, ca de pilda, curatirea femeii lauze la 40 de zile dupa nastere (vezi Lev. 12; Luca 2, 22-24); pe altele le-a savarsit Mantuitorul insusi (tamaduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvantarea pruncilor, a painii, a vinului si a pastilor s.a.); in sfarsit, despre cele mai multe dintre ele ne vorbesc Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti din primele veacuri crestine, ca: Sf. Iustin Martirul si Filosoful557 (Apologia I, cap. 61, 65, trad. cit., p. 70) si Tertulian558 (De baptismo, cap. 7; De corona militis, cap. 3, 4 s.a) in secolul III; Sf. Vasile cel Mare559 (Despre Sfantul Duh, cap. 67), in sec. IV s.a. Rugaciunile pentru binecuvantarea si sfintirea apei (aghiazma), a untdelemnului si a fructelor, sfestanii pentru ploaie s.a. gasim amintite chiar in cele mai vechi randuieli si asezaminte bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli din veacurile III-IV560 (Cart. VII, cap. 27,42,43; Cart. VIII, cap. 29,40,41,42 s.a. (trad. roro. cit., p. 196, 211, 254, 261 s.u.)), precum si in cele mai vechi carti de slujba, ca Evhologhiul (Molitfelnicul) Episcopului Serapion de Thmuis din Egipt, din veacul al IV-lea.
Pe toate le gasim in aceeasi carte de slujba, unde aflam si randuiala Sfintelor Taine, adica in Evhologhiu sau Molitfelnic (cartea cu rugaciuni sau cu molitve).

230. Prin ce se aseamana ierurgiile cu Sftntele Taine? 
Intai prin aceea ca si unele si altele mijlocesc harul si sfintirea omului; al doilea, prin aceea ca si unele si altele lucreaza in chip tainic, prin puterea nevazuta a harului dumnezeiesc.

231. Prin ce se deosebesc ierurgiile de Sfintele Taine? 
Intai prin aceea ca Sfintele Taine sunt intemeiate de catre Mantuitorul insusi si privesc numai viata omului, sfintind momentele sau imprejurarile cele mai de seama din cursul ei; ierurgiile sunt oranduite de Biserica si au un camp de inraurire mai larg, privind nu numai viata omului, ci si natura (firea) si fapturile necuvantatoare. De aceea unele se si savarsesc in afara locasului bisericesc, in case si in sanul naturii.
Al doilea, se deosebesc prin aceea ca Tainele sunt slujbe de temelie pentru mantuirea omului, unele din ele fiind de neaparata trebuinta pentru mantuirea oricarui crestin (ca Botezul, Mirungerea, Pocainta, impartasirea); pe cand, in ce priveste ierurgiile, acestea daca nu sunt toate absolut necesare pentru mantuire, conduc toate la mantuire, aducand sfintire omului si naturii. Ele sustin, in viata credinciosului, harul si sfintenia, pe care le capatam prin Sfintele Taine, facandu-le mai lucratoare.
Mai trebuie spus de asemenea ca ierurgiile au un loc de mijloc intre Taine si rugaciunile individuale ale crestinului. Ele se refera la multiplele trebuinte concrete ale omului, ca si rugaciunile lui individuale. Dar fiind savarsite de preot, aduc o implinire mai sigura a celor cerute, caci in rugaciunea preotului e prezenta Biserica, in numele careia el se roaga si face rugaciunea pentru credinciosi561 (Pr. Prof. Dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Bucuresti, 1980, p. 441; Pr. Prof. Dr. D. Staniloae, Sfintele Taine si ierurgiile bisericesti, in “Ortodoxia”, nr. 3, iulie-septembrie, 1985, p. 453).

232. Unde si cand se savarsesc ierurgiile? 
Unele se savarsesc in biserica, de pilda: molitva mamei la 40 de zile dupa nastere, sfintirea vaselor si a vesmintelor bisericesti s.a.; altele, in case: sfestaniile, ierurgiile in legatura cu inmormantarea s.a.; iar altele, afara din case, pe camp: binecuvantarea tarinilor, a holdelor si a fantanilor s.a.
Cat priveste timpul in care se savarsesc, unele ierurgii sunt legate de anumite sarbatori sau date din cursul anului bisericesc, ca binecuvantarea salciei, la Florii, si a oualor rosii, la Pasti, Aghiasma Mare, la Boboteaza; altele insa nu sunt legate de nici un soroc anumit, ci se savarsesc oricand este de trebuinta: sfestaniile prin case, care se fac de obicei miercurea si vinerea, dezlegarile si rugaciunile la diferite trebuinte.

233. Cine poate savarsi ierurgiile? 
Pe unele din ele, numai episcopul, pe celelalte, preotul.

234. In cate se impart ierurgiile dupa menirea lor? 
In doua:
a) Unele pentru lucruri.
b) Altele pentru persoane.

235. Care sunt cele mai de seama ierurgii privitoare la lucruri? 
Cea mai obisnuita sau cea mai des savarsita la noi este Sfintirea apei (aghiasma), deoarece apa este lucrul cel mai de trebuinta si mai des folosit in viata de toate zilele; iar cea mai sarbatoreasca si mai dezvoltata este Sfintirea bisericii (slujba tarnosirii).

News and events