



După cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, ierarhul ortodox român a amintit celor prezenți despre încercările prin care trece poporul român în această perioadă și a transmis un mesaj către credincioșii români ortodocși din această eparhie, spunând:
"Referendumul organizat de Statul Român în zilele de 6-7 octombrie 2018, pentru clarificarea textului Constituției României, în sensul formulării explicite și clare care se referă la căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este un prilej important pentru a ne exprima în vederea apărării Statului Român și a familiei tradiționale formată din bărbat și femeie.
În acest sens, a subliniat că unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie a fost binecuvîntată de Mântuitorul Hristos la nunta din Cana Galileii, iar învățătura creștină a arătat dintotdeauna valoarea sfântă a familiei conjugale tradiționale. Pentru aceasta îndemnăm ca românii care au acte valabile și posibilități de deplasare la centrele de votare organizate în Australia și în Noua Zeelandă (Auckland) să meargă la vot pentru a contribui la definirea clară a căsătoriei în Constituția României, fiind un act democratic, de o importanță deosebită în susținerea familiei binecuvântate de Dumnezeu și totodată să fie apărat Statul Român de pericole greu de evaluat care ar putea să apară în cazul unui eșec al acestui referendum.
În continuare a amintit :"După cum știm, alte popoare nu au avut ocazia să fie chemate la referendum pentru a hotărâ în cunoștință de cauză pentru această temă importanta și s-au găsit în fața unor hotărâri gata luate de reprezentanți aleși iar acum suportă consecințe nemaiîntâlnite. Șansa poporului nostru este unică prin inițiativa Coaliției pentru familie și pentru aceasta este necesar ca prin votul fiecăruia să aducem o mărturisire a credinței creștine și să susținem valorile creștine ale societății române și europene deopotrivă"
În încheiere a îndemnat la rugăciune pe toți cei prezenți și pe toți românii ortodocși din eparhie, pentru ca Bunul Dumnezeu să primească mărturisirea credinței lor.
Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Sunday, 30 September 2018