TAINA SFÂNTULUI MASLU (1)

În acest an dedicat de Sinodul Bisericii noastre mai cu seamă cercetării biblice, istorico-patristice, liturgico-canonice, legată de Sfânta Taină a Maslului, precum și reflexiei dogmatico-morale și pastoral- misionare asupra acestei teme, au apărut lucrări excelente și lăudabile prin adâncimea și bogăția de conținut. Acest fapt ne determină și pe noi la o mică prezentare catehetică pentru credinciosul de rând, dar una relevând doar parțial unele aspecte.
Denumirea românească a acestei Sfinte Taine provine din slavonescul maslo, care înseamnă undelemn, iar expresia "Sfântul Maslu" este un calc ligvistic după sintagma greacă Aghion Elaion (Sfântul Untdelemn sau Ulei, din latinescul oleum; grecii îi mai zic și evhelaion, adică rugăciunea undelemnului sau a ungerii). Ca și Sfântul Mir, Sfântul Maslu își derivă numele de la substanța principală întrebuințată la oficierea tainei, spre deosebire de celelalte taine care se definesc după acțiunea caracteristică (spălare, alegerea persoanei și punerea mâinilor, încoronare, pocăință și mărturisire, împărtășire). Presupunem că motivul denumirii Tainei Sfântului Mir și a Tainei Sfântului Maslu după substanța întrebuințată la oficierea lor, adică nu după acțiunea principală ca la celelalte Sfinte Taine, ar putea fi faptul că Sfânta Taină a Mirului a fost încă din primele secole administrată în asociere cu Taina Sfântului Botez, iar Taina Sfântului Maslu (la greci fără binecuvântare de Taină) care are ca efect și iertarea păcatelor (uitate), este de obicei precedată de Sfânta Taină a Pocăinței, în cadrul căreia are loc recunoașterea păcătoșeniei (exomologheza, cuvânt grecesc menționat și de Tertulian pe la anul 203 în opera sa De Poenitentia, IX, 2).
Cu toate că despre această Sfântă Taină s'a scris în trecut mai puțin, comparativ cu alte Sfinte Taine, vom încerca totuși să sistematizăm puținul material de care dispunem, fără abuz de citate biblice și patristice.
Divergențe între ortodocși
Când am vorbit despre Sfintele Taine în general, am arătat că există deosebiri între Biserica Ortodoxă și celelalte formațiuni creștine, în ceea ce privește misteriologia, urmând ca aceste deosebiri să fie precizate ulterior la expunerea fiecărei Taine. În succinta expunere despre Har și despre SfinteleTainele de care ne-am ocupat până acum (Botezul și Nunta), am găsit că bisericile ortodoxe se prezintă aproape unitar sub aspectele principale. Însă, în ceea ce privește numărul Sfintelor Taine, chiar ortodocșii au manifestat unele divergențe încă din perioada bizantină. Astfel, unii au considerat Maslul ca Taină separată, alții au îmbinat această Sfântă Taină cu aceea a Pocăinței (1). Unele deosebiri continuă încă să existe, deși ambele taine sunt recunoscute ca având efecte specifice fiecăreia. Sperăm însă ca această problemă să fie rezolvată de Sfântul și Marele Sinod Ortodox. Așa dar să procedăm catehetic:
Instituitorul și temeiurile biblice ale Sfântului Maslu
Deobicei se dă ca text de instituire a Tainei Maslului, cel din capitolul V, versetele 14-15 din Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, primul episcop al Ierusalimului, numit "Iacob cel Mic" (Marcu 15, 40) și "fratele Domnului", deoarece era văr de-al doilea cu Mântuitorul Iisus Hristos. El era fiul lui Cleopa și al Mariei, "sora" (vară primară) Maicii Domnului (Ioan 19, 25). Iată versetele 14-15: "Este cineva'ntre voi bolnav? Să-i cheme pe preoții Bisericii, și ei să se roage pentru el ungându-l cu undelemn în numele Domnului; și rugăciunea credinței îl va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și de va fi făcut păcate, i se vor ierta." "Domnul", în numele Căruia Sf. Iacob îndeamnă ungerea suferinzilor (asthenei=celui atins de slăbiciune) și care va ridica pe bolnav din patul durerii, desemnează pe Mântuitorul Hristos, la a Cărui apropiată venire și judecată Sfântul Iacob și îndeamnă să fie așteptate cu răbdare (versetele 7-9).
Dacă sunt unii ca protestanții, care contestă valoarea epistolei Sfântului Iacob, le putem răspunde că Sfântul Apostol Iacob, ca și ceilalți Sfinți Evangheliști și Apostoli, de unde avem textele de instituire a celorlalte Sfinte Taine, s'a întemeiat pe zisele și faptele Mântuitorului. Iar de aceste cuvinte și fapte abundă Sfintele Evanghelii, Faptele Sfinților Apostoli și Epistolele (trecem peste ungerile din Vechiul Testament). Pentru a nu îngreuna expunerea, nu vom da aici toate textele biblice care atestă vindecarea fiecărei boli în parte, ci doar un text mai cuprinzător, general. Astfel, aflăm că imediat după ispitirea din pustie și ieșirea la activitatea publică, pe care o începe cu chemarea "Pocăiți-vă că s'a apropiat împărăția cerurilor!" (Matei 4, 17), când de fapt nici nu-Și alesese încă pe toți cei 12 Apostoli, "Iisus a străbătut toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind (therapeyon, sanans) toată boala (noson, languorem) și toată neputința (malakian, infirmitatem) în popor. Și s'a dus vestea despre El în toată Siria, și aduceau la El pe toți cei aflați în suferință și cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca. Și mulțimi numeroase mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan"(Matei 4, 23-25). Alinarea suferințelor, alungările duhurilor necurate și învierile din morți sunt semne ale apropierii împărăției cerurilor și manifestări ale puterii împărătești a Domnului Iisus Hristos.
Trebuie remarcat că Mântuitorul Hristos a acordat o mare atenție și grijă vindecării oamenilor suferinzi de tot soiul de boli și neputințe. Însănătoșirea oamenilor a avut chiar prioritate. Căci, dacă Taina Botezului, de pildă, a fost instituită de Mântuitorul abia după Înviere ("Mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le..." -Matei 28, 19-20), El a inaugurat seria nenumăratelor vindecări chiar de la începutul activității Sale. Pentru nici o altă Sfântă Taină nu avem atâtea locuri scripturistice, indicative de instituire de către Dumnezeu-Omul. De fapt fiecare tămăduire (therapia, cura) reprezintă un certificat de instituire a Sfintei Taine a Maslului. Câteodată fapta chiar precede cuvântul, cum este cazul cu vindecarea femeii cu hemoragie cronică de 12 ani (Luca 8,42-48). Așadar, nu încape îndoială cu privire la originea Hristică a Tainei Sfântului Maslu.
Paralele antihriste
Desigur că dușmanii Domnului Hristos au căutat dintru început să submineze credința în dumnezeirea Lui, prin diferite metode. Una dintre ele este invocarea în paralel a unor situații și fapte similare cu ale Domnului Hristos, atribuite deferitelor zeități, personaje, animale sau obiecte din antichitate. Astfel, cea mai frecventă asemănare în acest sens este cea referitoare la puterea vindecătoare exercitată mai ales asupra oamenilor. Oepke, de pildă, spune că "pentru Iulian (Apostatul), Aesculap (zeul medicinii) este o alternativă conștientă și deliberată (opusă) Mântuitorului Creștinătății. Zeus a născut pe Aesculap din el însuși în lumea inteligențelor și l-a făcut să apară pe pământ prin forța vitală a lui Helios-Mithra. Venind din cer pe pământ, Aesculap a apărut la Epidauros în formă de om (paralelă la Filipeni 2, 7) și de acolo prin misionari și-a extins influența peste tot pământul. De aceea el este omniprezent pe uscat și pe apă. El nu vine la fiecare dintre noi individual, dar tratează sufletele și trupurile bolnave."(2) Intenția creării unei confuzii între Domnul Hristos și zeul Aesculap este cât se poate de clară: Hristos nu reprezintă nimic extraordinar, nu este superior lui Aesculap, ci este doar un simplu om. Acesta nu este un caz unic. Înainte de împăratul Iulian Apostatul (sec.4), filozofi ca Apollonius din Tyana (sec. 1), Celsus (sec.3) și alții au încercat aceeași tentativă de micșorare, compromitere și denigrare a Mântuitorului, a învățăturii și faptelor Lui, dar au fost respinși de apologeți creștini ca Origen, Lactanțiu și alții.(3) Chiar unor împărați ca Vespasian (sec.1) și Adrian (sec. 2) le-a mers vorba că vindecau orbi și paralizați prin simpla atingere sau cu salivă. (4)
(Va urma: Săvârșitorul Sfintei Taine a Maslului)

Note bibliografice:
(1) Meyendorff, John. Teologia Bizantină (Traducere din engleză de Pr. conf. dr. Alexandru I. Stan, în Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996), p. 266. Vezi și Alfeyev, Bishop Hilarion. The Mystery of Faith (Darton - Longman - Todd, London, 2002), pp. 130, 146.
(2) Oepke, Albrecht. Iaomai în Theological Dictionary of the New Testament, vol. III (German editor: Gerhard Kittel; English editor and translator: Geoffrey W.Bromiley. Eerdmans Publishing Company), Grand Rapids, Michigan, 1993, p. 199.
(3) Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan. Patrologie,vol. II (EIBMBOR, București, 1985), p. 195.
(4) Apud Oepke, Ibidem, p. 198. În DVD-ul "Monarchy", produs de BBC, am văzut că și unii regi englezi se bucurau de acest renume.

Pr. Constantin M. Iana,
Adelaide, Iulie 2012

Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Marţi, 10 Iulie 2012

News and events