EUHARISTIA - TAINA UNITĂȚII BISERICII PRIN EXCELENȚĂ

Toate cele șapte sfinte taine ale Bisericii Ortodoxe exprimă și totodată produc, fiecare într'un anumit fel, unitatea Ei. Prin Botez omul devine membru al Trupului lui Hristos, prin Mirungere primește darurile Sfântului Duh pentru slujirea generală în Biserică, prin Împărtășanie se hrănește cu Trupul și Sângele Domnului, prin Mărturisire se restabilește unitatea păcătosului cu Hristos și pacea cu Tatăl, prin Preoție Hristos sfințește anumite persoane chemate la slujirea specială în Biserică, prin Nuntă Hristos binecuvintează și sfințește unireaa bărbatului cu femeia, iar prin maslu un membru al Biericii, aflat în suferință, este ajutat și întărit prin solidaritatea rugăciunilor aduse de Biserică pentru însănătoșire. Chiar și Ierurgiile (sfințiri de apă, de case, de holde, de obiecte necesare omului, funeralii, parastase etc) constituie ocazii de manifestare a unității bisericești. 

Temeiul acestei unități este Hristos Însuși, El fiind de fapt Capul Bisericii, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Efeseni 4, 15-16. Se înțelege însă că acolo unde este lucrător Hristos, Cuvântul întrupat, acolo este împreună-lucrător și Tatăl și Duhul Sfânt. Prin urmare se poate spune că temeiul unității Bisericii este chiar Treimea cea de o ființă, unică și nedespărțită, adică o dumnezeire în trei Persoane. Dar pentru că a doua Persoană din Sfânta Treime, Fiul, Și-a asumat firea omenească unindu-o cu cea divină, este mai propriu să zicem cu apostolul că Hristos este Capul Bisericii. Și, întrucât există un Hristos, nu mai mulți, există numai o singură Biserică, nu mai multe biserici, după cum este și un singur Trup în care lucrează un singur Duh Sfânt, mai ales prin Sfintele Taine. Fie că vorbim de o bază hristologică, fie de una pnevmatologică, fie de una triadologică, unitatea Bisericii are deci o bază unică și unitară. După ce am arătat Sfintele Taine și Ierurgiile ca producătoare de unitate în Biserică și după ce am văzut temeiul unic al unității Bisericii, să vorbim acum despre Sfânta Euharistie, îndeosebi ca Taină a unității prin excelență. Însă să vedem ce este Euharistia. 
Prin Euharistie în sens larg credincioșii de rând înțeleg în general Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în ansamblul ei:
 1. Proscomidia, adică partea introductivă, în care se pregătesc darurile de pâine și vin aduse la altar pentru sfințire și unde se scot miride pentru sfinți și păcătoși,vii și morți, și se așază pe disc în jurul Agnețului (Hristos);
 2. Liturghia cuvântului sau a catehumenilor (în vechime a celor nebotezați), unde se stăruie asupra adevărului revelat;
 3. Liturghia credincioșilor, adică a celor botezați. Aceasta are ca apogeu Euharistia urmată de împărtășirea credincioșilor și partea finală, de încheiere a Sfintei Liturghii. Deci în sens restrîns Euharistia este momentul culminant al Sfintei Liturghii, această dramă reactualizată a mântuirii omului și cosmosului în Domnul Iisus Iisus Hristos. 

De ce Sfânta Euharistie este Taina unității Bisericii prin excelență? Vom înțelege acest lucru, plasând momentul euharistic în cadrul liturgic în care decurge în mod gradat. Cadrul precedent îl constituie în mare toate laudele bisericești: Vecernia, Pavecernița, Miezunoptica, Utrenia cu Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI, Ceasul IX. Prin toate acestea este lăudat Dumnezeu Cel în Treime, Sfinții Îngeri, oamenii Sfinți de toate categoriile, iar Liturghia, cu Euharistia în centrul ei, vine ca o încoronare a mersului omului și creației către Împărăția lui Dumnezeu și, simultan, ca o anticipare și pregustare a acestei Împărății. O sinteză a misterului liturgic o prezintă Pr. Academician Dumitru Stăniloae în următorii termeni:"Sfânta Liturghie prilejuiește astfel trăirea anticipată, prin arvună, a Împărăției cerurilor și prefigurarea ajungerii depline în Ea, după o înaintare treptată spre Ea în viața pământească"(1) Dar spre Împărăție nu înaintăm fiecare separat, de unu singur, ci toți laolaltă, susținându-ne reciproc, repetând de mai multe ori "Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!".

Cadrul liturgic mai apropiat de momentul euharistic și care ne duce către acest moment îl formează Binecuvântarea de Liturghie (Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh...), câteva ectenii mari și mici, intrarea mică cu Sf. Evanghelie, lecturile biblice, (mai reduse cele vetero-testamentare, mai ample cele nou-testamentare), intrarea mare și cântarea heruvimică, urmată de aducerea de la Proscomidiar pe altar (jertfelnic) a cinstitelor daruri de pâine și vin, apoi declarația comună de credință (Crezul) făcută în dragoste și "într'un gând", toate acestea într'un crescendo înălțător către momentul mistagogic al epiclezei și unirii cu Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui. 

Aici trebuie să precizăm că epicleza reprezintă momentul de maximă tensiune al Euharistiei, în care preotul slujitor cere Tatălui să trimită pe Duhul Sfânt peste comunitate și peste cinstitele daruri, pentru a preface darurile de pâine și vin în cinstitul Trup și scumpul Sânge ale Domnului Iisus Hristos. Invocarea Duhului Sfânt este susținută și de comunitate care, simultan cu preotul, laudă, binecuvintează pe Dumnezeu, Îi mulțumește și-L roagă. Pentru că atât înainte cât și după epicleză și împărtășire preotul și comunitatea mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru mântuirea lumii, acest ansamblu și suită de acte mântuitoare sunt cuprinse sub numele de euharistie, cuvânt grec însemnând mulțumire (2).

Prin împărtășirea de Hristos fiecare comunicant (creștin care se cuminecă) se face una cu El și în același timp se face una cu toți ceilalți comunicanți. Toți uniți cu Hristos și unii cu alții suntem ridicați la cer și prezentați Tatălui ca jertfă curată și bineprimită. Astfel se realizează în această lume o unitate care se va pnevmatiza și definitiva la sfârșitul veacurilor, când Fiul va oferi Tatălui toate cele unite cu Sine și Dumnezeu va fi în toate, după cum glăsuiește Apostolul Pavel la I Corinteni XV, 28. 

Nicio altă religie nu s'a ridicat la înălțimea credinței Bisericii Ortodoxe, nici în ceea ce privește coeziunea la bine și unitatea în această lume umbrită de păcat, nici în ceea ce privește transparența în sfințenie și unitatea lumii viitoare. Este adevărat însă că există de-a lungul istoriei cazuri în care unii creștini au asuprit crunt pe alții, până la deznaționalizare și genocid, dar vina pentru acest comportament o poartă nu atât poporul de jos, cât conducătorii politici și chiar cei religioși, care se împărtășesc cu Hristos doar de ochii lumii. 

Beneficiile împărtășirii cu credință în realismul euharistic sunt imense pentru omenire, motiv pentru care un sfânt al Bisericii primare, Ignatie episcopul Antiohiei, martirizat în amfiteatrul Romei la 107, ne îndeamnă :"Sârguiți-vă deci să vă adunați mai des pentru Euharistia lui Dumnezeu și spre slava Lui. Când vă adunați des, sunt nimicite puterile satanei ..."(3).

Datorită importanței maxime și de nedescris a împărtășirii cu Hristos și a unității noastre cu El și cu ceilalți creștini, este absolut necesară pentrtru mântuirea noastră participarea la misterul euharistic. Parafrazând pe "Extra Ecclesiam nulla salus" al Sfântului Ciprian, episcopul Cartaginei (+258), putem zice "Extra Eucharistiam (Communionem) nulla salus -Nu este mântuire în afară de Euharistie".

Note bibliografice:


1.Stăniloae, Pr.Prof. Dr. Dumitru. Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă, (Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986), p. 137.
2.Este știut că încă din antichitate era comună aducerea de jertfă și de mulțumire zeilor. De aceea, cuvântul din greaca antică, euharisteο, (Vezi Polybius, Menandru și alții, la Liddell and Scott, A Greek-English Lexicon, Clarendon Press, Oxford, 1996), care traduce pe ebraicul toda, a fost adoptat și de Biserică și este folosit curent și astăzi. Vezi și Bailly, Anatole. Dictionnaire Grec-Français (Hachette, Paris, 1894), p.863. Adopția de către Biserică a termenului euharisteo (a aduce jertfă de mulțumire) s'a făcut chiar de la început (Latinii l-au luat din greacă), deoarece Hristos este totodată Marele Arhiereu și Jerfa însăși, înlocuind jertfele de animale, cum scrie Apostolul Pavel în Epistola către Evrei IX, 11-14. 



Anul omagial al Sfintei Euharistii ne oferă și prilejul de a sugera o altă origine a termenului mulțumire și a derivatelor lui decât cea dată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Editura Academiei R. S. R., București, 1984, p. 575. Conform acestui dicționar a mulțumi provine din urarea (la) mulți ani! Probabil că Academia Română a urmat în această privință pe Sextil Puș cariu, care în 1939 deriva forma populară mulțam din mulți ani!, acesta din urmă fiind considerat de Pușcariu un calc lingvistic după grecescul polla ete! (Vezi Limba Română, vol. I , Ed. Minerva, București, 1976, p. 259).



Noi credm că recunoștința arătată cuiva pentru o favoare au exprimat-o strămoșii noștri așa cum aflăm la Cicero, în Epistulae ad Atticum 1, 3, 2 "multum te amo". Acest "te iubesc mult" este tradus în franceză cu „je te sais grand gré" adică „îți sunt mult recunoscător".(Vezi Gaffiot, Félix. Dictionnaire illustré Latin Français, Hachette, Paris, 1934, p. 115). Tot la Gaffiot mai găsim și alte forme de exprimare asemănătoare în operele lui Cicero, în care nu apare expresia gratiam agere (a aduce har, a mulțumi) ci verbul amare, tradus în franceză cu être content de adică a fi mulțumit. Opinia noastră este că forma populară mulțam, care este încă curentă pe la sate, ne trimite la multum te amo care, rostit repede, a ajuns la mulțam. În sprijinul acestei opinii vin și cărți vechi ca Evangheliarul lui Coresi, tipărit la Brașov între 1560-1561 și Biblia de la București de la 1688, unde, pe lângă laudă dăde (de la sârbescul hvala), dând har, și bine urâ, apar (la instituirea Euharistiei) formele mulțemesc, mulțămesc, dar în niciun caz mulți ani! Poate că în viitor această teorie va fi confirmată și de alte izvoare și studii.
3. Epistola către Efeseni xiii, 1. Apud Scrierile Părinților Apostolici (Ed. Istitutului Biblic și de Misiune al Bisericii Or todoxe Române, București,1995), p. 193.



Preotul Constantin M.Iana,


Adelaida, 4 Iulie 2014

 

Published in Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Vineri, 11 Iulie 2014

News and events