Boboteaza la Catedrala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Melbourne , Australia 2013

La 6 ianuarie 2013 cu prilejul praznicului Botezul Domnului Iisus Hristos in apele Iordanului, Preasfintitul Parinte Mihail, Episcopul romanilor ortodocsi din Australia si Noua Zeelanda a slujit Sfanta Liturghie la catedrala episcopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Melbourne.


La momentul potrivit, inainte de otpust, credinciosii impreuna cu clericii slujitori au iesit in curtea bisericii; au fost scosi prapurii bisericii, Sfanta Evanghelie, crucea, icoana Botezului Domnului si sfesnicele cu lumanari aprinse si tamaie. S-au citit rugaciunile si s-a sfintit Aghiazma Mare pentru sfintirea credinciosilor si a caselor. Aghiazma Mare se bea timp de 8 zile, dimineata, dupa rugaciunile personale.





La ora 1:00 pm ortodocsii din Melbourne impreuna cu preotii si diaconii de la parohiile ortodoxe ( greci si romani) s-au intalnit la malul oceanului, in Portul Melbourne, pentru a participa la sfintirea apei. Slujba a fost tinuta de catre Episcopul Iezechiel al Arhiepiscopiei Grecesti din Victoria - Australia, Episcopul Mihail al Diocezei Romanesti din Australia si Noua Zeelanda si Episcopul Iakovos al Arhiepiscopiei Grecesti din Australia.



Un numar de 43 de inotatori care asteptau in larg, pe un vapor, s-au aruncat in apa pentru a aduce crucea de lemn care a fost aruncata de episcop pentru a sfinti apele. Toti au primit cruciulite din partea slujitorilor prezenti.


A urmat o agapa cu muzica si cantece grecesti la care a participat ministrul comunitatilor nationale din statul Victoria, reprezentanti ai partidelor politice si ai guvernului.


Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Duminică, 06 Ianuarie 2013

News and events