Sfânta Pelaghia din Tars în Cilicia (sud-estul Asiei Mici) a trăit în timpul lui Diocleţian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la nişte prieteni creştini, a crezut în El şi a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-şi toată viaţa Domnului.

Moştenitorul împăratului Diocleţian, un băiat adoptat de acesta, a văzut-o pe fecioara Pelaghia şi rănindu-se de frumuseţea ei a cerut-o de soţie. Sfânta fecioară i-a răspuns tânărului că ea s-a afierosit lui Hristos Mirele cel Veşnic şi că nu va avea parte de căsătorie pe pământ.

Răspunsul l-a mâniat foarte pe tânăr dar a lăsat-o o vreme să se mai gândească. În acelaşi timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa să o lase să meargă în vizită la asistenta care a crescut-o în copilărie, vroind, de fapt să-l caute pe Episcopul Linus din Tars care s-a retras în munţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi ea îl căuta ca să o boteze acesta. Pelaghia îl văzuse pe episcop în vis şi a impresionat-o foarte mult. Sfântul a fost cel care a sfătuit-o să se boteze. Sfânta a pornit la drum să o viziteze pe asistentă, îmbrăcată frumos, într-o trăsură şi însoţită de un alai de servitori, după cum a fost dorinţa mamei sale.

Pe drum, prin graţie divină, fecioara l-a întâlnit pe Episcopul Licinius, pe care l-a recunoscut imediat din vis, a căzut la picioarele lui şi i-a cerut botezul. La rugăciunile episcopului, un izvor de apă a ţâşnit din pământ.

Episcopul a făcut semnul crucii peste Sf. Pelaghia şi în timpul Sfintei Taine a Botezului îngerii au acoperit-o pe cea aleasă cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtăşit-o pe fecioară au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună lui Dumnezeu şi a lăsat-o să pornească mai departe la drum. Atunci ea şi-a scos hainele cele preţioase şi şi-a lăsat doar o rochie albă, simplă, dîndu-şi toate ale ei săracilor. Vorbindu-le apoi servitorilor săi despre Iisus Hristos, mulţi dintre ei s-au convertit crezînd în Dumnezeu.

Pelaghia a încercat să o convingă pe propria ei mamă să se creştineze dar aceasta, întunecată la minte, a trimis un mesaj fiului împăratului spunîndu-i că Pelaghia era creştină şi că nu mai vrea să se mărite. Tânărul, disperat că a pierdut-o pe marea sa iubire, s-a aruncat în sabie. Auzind acestea, mama Pelaghiei temîndu-se de răzbunarea împăratului, a legat-o pe fată şi a dus-o la împărat ca şi pe o creştină răspunzătoare de moartea moştenitorului tronului. Împăratul a fost captivat de frumnuseţea fecioarei şi a încercat să o convingă să renunţe la religia ei, promiţîndu-i toate bunurile de pe pământ dacă îi va fi soţie.

Sfânta fecioară a refuzat oferta împăratului cu dispreţ, spunîndu-i: "Eşti nebun, împărate, să-mi spui mie acestea. Nu-ţi fac voia şi urăsc căsătoria murdară pe care mi-o propui pentru că eu îl am pe Hristos al meu Mire, Împăratul Cerurilor. Nu vreau coroana ta pământească cea degrabă pieritoare pentru că Domnul mi-a pregătit în cer trei coroane care nu vor pieri niciodată. Prima este pentru credinţa în Dumnezeul adevărat în care am crezut cu toată inima, a doua este pentru curăţie, pentru că mi-am păstrat fecioria în numele Domnului şi a treia este pentru mucenicie pentru că vreau să îndur orice chin pentru El şi să-mi dau sufletul din iubire pentru Hristos."

Diocleţian a condamnat-o pe Pelaghia să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsînd pe călăi să îi atingă trupul, sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăştiind un miros puternic de mir în tot oraşul. Oasele Sfintei Pelaghia au rămas neatinse şi păgânii le-au luat şi le-au dus undeva în afara oraşului. În jurul moaştelor s-au pus patru lei care n-au îngăduit nici unei vieţuitoare să se apropie de ele. Aceştia au păzit moaştele până la venirea episcopului Linus care le-a îngropat cu multă slavă. Mai târziu s-a construit şi o biserică pe locul unde s-au aflat cinstitele moaşte.

În slujba de pomenire a Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars se spune că a a fost învrednicită de "minunate vedenii." Ea mai este prăznuită şi în ziua de 7 octombrie. În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuţiile împotriva creştinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.

Acesta din tinereţe Crucea pe umeri ridicând, a urmat Stăpânului celui răstignit, şi patimile trupeşti supunându-le duhului a primit de la Dumnezeu bogat dar de minuni: de a vindeca felurite boli şi să izgonească demonii. Închizându-se el într-o căsuţă mică, şi aflându-se afară de toată tulburarea şi strălucit fiind cu toată nepătimirea, a primit dumnezeiescul har al preoţiei; şi răbdând mulţi ani aspra petrecere, a fost de toţi lăudat pentru nenumăratele lui minuni. Căci certa vietăţile ce stricau seminţele odrăslite, oprea grindina, pământul cel însetat l-a adăpat cu ploaie, şi repejunea râului, ca Elisei, a despărţit-o şi a trecut-o. A vindecat mâna cea uscată a unui oarecare creştin, a dăruit orbilor vedere, şi a îndreptat picioarele şchiopilor, şi alte multe minuni a făcut spre slava adevăratului nostru Dumnezeu.

Sfântul Nichifor a fost învăţătorul Sf Grigore Palama (prăznuit în 14 noiembrie). Acesta a cresut ca şi romano-catolic dar după o călătorie în Imperiul Bizantin a devenit ortodox. Sf. Nichifor a trăit ca isihast în Muntele Athos şi s-a sfârşit din viaţă înainte de anul 1300. Lucrarea sa "Despre trezvie şi păzirea inimii " se găseşte în Filocalie: Preaînţeleptul meşteşug pentru rugăciunea minţii (rugaciunea lui Iisus, rugaciunea inimii) ce se află la Filocalie.

Acest Parinte a adormit pe vremea împărăţiei lui Vasile şi a lui Constantin, la anul 977, şi a lăsat posterităţii comentarii ale sfintelor scripturi şi un Tratat asupra motivelor morţii lui Iisus Hristos pe Cruce.

Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinţii ei erau creştini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcţionar păgân numit Patritius, aprins din fire şi cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soţi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că ştia să tacă, "punînd strajă gurii ei" în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica şi Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius şi Perpetua. Dar faptul că soţul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea şi-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina şi avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare şi lacrimile nesfârşite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soţul ei să se convertească la creştinism înainte de a se stinge din viaţă. Însă Augustin continua prin viaţa pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită şi a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă şi să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o şi a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunţat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuşi maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a liniştit-o pe mamă spunîndu-i: "Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut."

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ţinut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o preţuiască foarte mult pe Sf. Monica şi de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea aşa o mamă virtuoasă.

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină şi a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă "lucrurile celui rău" şi "să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos". A fost botezat în ajunul Paştilor în anul 387.

După ce a fost botezat Augustin şi mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia şi sfintele ei moaşte au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaştele Sf. Monica au fost duse la Roma.

În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii sunt rătăciţi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luni, 04 Mai 2020