Deschiderea oficială a parohiei “Sfântul Apostol Filip” de la Brisbane,statul Queensland


Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande a slujit duminică, 25 septembrie 2011, la cea de a doua parohie din Brisbane, statul Queensland, cu hramul "Sfântul Apostol Filip". Această parohie românească din Brisbane,a luat ființa datorită necesităților pastorale din această zonă. Preasfințitul Părinte Mihail a prezentat și instalat pe noul preot paroh, Părintele Ioan Romanescu și a cerut membrilor comunități să-l respecte, să îl ajute și să îl sprijine în noua misiune care i-a fost încredințată. La finalul Sfintei Liturghii a fost constituită Adunarea Generală a Parohiei în cadrul căreia s-a prezentat, dezbătut și adoptat Statutul pentru organizarea și funcționarea Parohiei. Credincioșii noii parohii au prezentat ierarhului dorințele și speranțele lor pentru noua lor comunitate, angajându-se să o sprijine să se întărească și să crească. Adunarea Generală a Parohiei, conform prevederilor statutare, a ales și membrii Consiliului Parohial care s-au angajat prin jurământul depus în biserică în fața ierarhului și a comunități să împlinească cu sfințenie îndatoririle lor și să conducă această nouă comunitate spre desăvârșire. Toți credincioșii au primit mai apoi binecuvântarea și încurajarea Preasfințitului Părinte Mihail care a binecuvântat noul început cu bucurie și multă nădejde.

 

 

 

Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Sîmbătă, 08 Octombrie 2011

News and events