HRISTOS – LUMINA LUMII


Din primele veacuri ale Creştinismului, mai întâi în Răsărit şi apoi şi în Apus, Sfânta Taină a Botezului a fost denumită nu doar cu termeni biblici ca cel de "naştere din nou sau regenerare" (palingenesia- Tit 3, 5), "baie" (loutron, lavacrum-Efeseni 5, 26), ci şi cu acela de "iluminare", iar cei nou botezaţi se numeau "iluminaţi" (fotizomenoi) şi, înveşmântaţi în alb, purtau lumînări aprinse, cum ne informează Sf. Chiril al Ierusalimului în Procateheza sa, capitolul 1 (1). Prin această denumire se descria unul din efectele Botezului, ca rezultat al unirii omului cu Hristos prin moartea cu El şi învierea cu El spre o nouă viaţă. Iluminarea ţine deci de legătura organică şi unitatea cu Hristos. De aceea, înainte de trata despre Taina Botezului, socotim că este necesar ca, pe lângă Hristos - Viaţa lumii, aspect tratat în articolul anterior, să vorbim puţin şi despre Hristos în calitatea Sa de unică Lumină a lumii. Sigur că se pot avea în vedere şi alte aspecte ale Hristologiei, (Hristos - Calea şi Adevărul, Pâinea cerească, Alfa şi Omega etc), toate fiind imagini corelate şi reprezentând aceeaşi Persoană a lui Hristos, dar în Taina Botezului şi chiar şi în a Nunţii apare mai cu pregnanţă rolul Său luminos.
Sf. Ioan Evanghelistul afirmă despre Mântuitorul Hristos că "Viaţa era într'Întrânsul şi viaţa era lumina oamenilor" (1, 4), verset la care, diortositorul Bibliei de la Bucureşti (2001), vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, comentează în nota (e) de la p.1556: "Logosul ca sălaş şi izvor al vieţii. În limbajul ioanic, cuvântul "viaţă" (folosit de 36 de ori) nu înseamnă niciodată mod de existenţă biologică, ci viaţa reală, viaţa adevărată, modalitatea omului de a exista în Dumnezeu." Se poate adăuga că la Sfântul Ioan Lumina divină este chiar sinonimă, identică cu Viaţa divină. Desigur, în această identificare Sf. Ioan este fidel cuvântului Mântuitorului, Care se autodeclarase nu doar "Eu sunt Învierea şi Viaţa" (Ioan 11, 25), ci şi : "Eu sunt Lumina lumii" ( Ioan 8, 12). Faptul că Hristos este Lumina îl mărturisesc nu numai Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti ci, pe temeiul lor, şi Biserica. Cel puţin Biserica Ortodoxă înalţă lui Hristos -"Lumina lină " un imn de seară care, potrivit iezuitului M. J. Rouët de Journel (S. J.), datează din primele veacuri. În culegerea sa de texte patristice greceşti şi latineşti, numită Enchiridion Patristicum (Ed. Herder: Barcinone, Friburgi Brisg.,Romae, Neo Eboraci, MCMLXIX), p. 39, imnul Lumină Lină, tradus din grecescul Fos Hilaron în latinescul Lumen Hilare, este prezentat astfel: "Hymnus Vespertinus Graecorum" (Saec. II vel III). Iată cât de veche este acestă cântare de la Vecernia Bisericii Ortodoxe. (2).
Această autodeclarare nu sugerează însă nicidecum o singularizare a Fiului de celelalte două Persoane Treimice, cu Care El formează o Unitate vie. Acest adevăr despre un Dumnezeu în Treime - Lumina lumii, îl proclamă de veacuri Biserica Ortodoxă prin imnele liturgice, cum este de pildă luminânda de la Rusalii: "Lumină este Tatăl, lumină este Fiul, lumină este şi Sfântul Duh..." Dacă totuşi Hristos Se autointitulează doar pe Sine drept "Lumina lumii", aceasta o face, în primul rând pentru a arăta că El este nu doar om, ci şi Dumnezeu, mai'nainte de a fi lumea, deofiinţă cu Tatăl, Lumină din Lumină, cum mărturisim în Crezul Nicean. Fără de Lumina aceasta divină şi netrecătoare, care este Persoana Cuvântului, nimic n'ar exista şi nici n'ar vieţui cu adevărat, de unde rezultă absoluta necesitate a împărtăşirii de Ea.
Într'adevăr, precum la început toate au fost create prin Cuvântul dumnezeiesc (inclusiv lumina cosmică din ziua întâia, premergătoare luminii solarelui nostru creat în ziua a patra), a doua creaţie a lumii are loc tot prin Cuvântul, de data aceasta făcut om, cunoscut în istorie sub numele de Iisus Nazarineanul (Hristosul). Ca şi prima creaţie, care a avut loc nu doar într'un moment, ci în mai multe etape, urmate de continua purtare de grijă (Providenţa), a doua creaţie a avut loc nu numai în momentul Întrupării Cuvântului, ci este un proces continuu care se desfăşoară până la sfârşitul veacului. Acest proces are loc în Biserică prin Sfintele Taine în general, Botezul fiind abia începutul, momentul de naştere al fiecărui om prin harul Sfintei Treimi.
Curăţirea şi regenerarea harică, operată într'un Botez valid, face pe cel botezat părtaş lui Hristos cu Care se împreună, adică părtaş luminii dumnezeieşti, luminii veşnice. Şi dacă, potrivit savanţilor Arno Penzias şi Robert Wilson, laureaţi ai premiului Nobel în 1965 pentru descoperirea lor (3), universul este plin de microunde cosmice care durează de la începutul lumii, cu atât mai mult lumina cea necreată ce îmbracă pe cel nou botezat va rămâne peste el/ea ca veşmânt împărătesc necesar admiterii la ospăţul împărăţiei cereşti, fenomen de care se face aluzie la săvârşirea Tainei, când cel botezt cere: "Dă-mi mie haină luminoasă Cela ce Te'mbraci cu lumina ca şi cu o haină, mult milostive Hristoase Dumnezeul nostru!" şi Biserica horind în jurul Evangheliei, confirmă minunatul fenomen:"Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat" (Galateni 3, 27). Deşi veşmântul de lumină nu este perceput de ochii noştri trupeşti, el este totuşi real, precum reală a fost şi este lumina izvorâtă din Hristos tot timpul, cu toate că vizibil ea s'a manifestat numai rare ori, şi atunci numai atât cât se dădea oamenilor s'o suporte, ca lui Saul pe drumul Damascului şi mai ales la Schimbarea la Faţă pe Tabor, când Mântuitorul a arătat ucenicilor slava Sa "atât cât li se putea" (vezi troparul Transfigurării). Acest efect catartic al luminii iradiate din Hristos la renaşterea "din apă şi din Duh" (Ioan 3, 5) prin Botez nu este o acţiune statică, ci una dinamică, fluxul şi refluxul acestei lumini depinzând şi de angajarea personală în lupta cu păcatul, după cum auzim pe Sfântul Simeon Noul Teolog zicând: "Deci pe cât mă curăţesc, mă şi luminez, eu nevrednicul" (4).
În al doilea rând, Mântuitorul S'a autoidentificat cu Lumina lumii pentru a accentua că învăţătura Lui este de origine divină şi, ca atare, indispensabilă nu numai poporului ales ci şi omenirii şi universului întreg. În acest sens se exprimă Sf. Chiril al Alexandriei, considerând că prin a Se prezenta pe Sine Lumina lumii, Mântuitorul vrea să atenţioneze pe conaţionalii Săi despre universalitatea religiei creştine: "Căci dacă Dumnezeu ar fi fost cunoscut numai în Iudeea şi numele Lui ar fi fost mare numai în Israel, tot pământul celălalt ar fi fost plin de un întuneric adânc şi nimeni din cei din lume n'ar fi avut lumina dumnezeiască şi cerească, ci numai Israel" (5). Trebuie totuşi adăugat că învăţătura lui Hristos depăşeşte cu mult în înălţime şi adâncime nivelul Legii şi Profeţilor, pe care Hristos le-a completat, cum ne asigură El:"Să nu socotiţi că am venit să stric legea sau proorocii; n'am venit să stric, ci să plinesc" (Matei 5, 17).
Sfântul Chiril (sec. 5) remarcă aici valoarea de unicat a Evangheliei, rolul ei binefăcător asupra gândirii oamenilor, asupra eticii sociale şi internaţionale, precum şi a evoluţiei pozitiv-ascendente a civilizaţiei în general. Cu adevărat se poate afirma că învăţătura lui Hristos, bine înţeleasă şi trăită autentic, în spiritul apostolic şi patristic, formează caractere luminoase, robuste şi chiar eroice. Şi alte religii conferă unele învăţături pozitive, dar Evanghelia este în totalitate luminoasă şi cu adevărat sublimă. De pildă, a recomanda iubirea vrăjmaşilor şi rugăciunea pentru ei, a exclude fanatismul (impunerea cu sila a convingerilor tale) şi multe altele sunt proprii numai Evangheliei. De altfel, Hristos-Lumina lumii a evidenţiat acest efect al învăţăturii revelate prin El.
Ideal şi de dorit ar fi să ne aflăm în permanent progres în viaţa cu Hristos, ca "fii ai luminii şi ai zilei", cum scrie Apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 5, 5), dar păcătuind ne întunecăm şi nu ne recăpătăm starea luminoasă decât printr'o altă Sfântă Taină, aceea a Spovedaniei, numită şi "al doilea Botez", de care vom vorbi cu altă ocazie.
Ar fi multe de scris, dar trebuie să ne încadrăm în limitele spaţiului acordat. De aceea, aş dori să nu închei înaite de a face o oarecare legătură între dogmă şi viaţă.
Dacă suntem copii ai luminii, uniţi cu Hristos - Lumina lumii, logic este să trăim acest adevăr în mod conştient, contribuind astfel la propagarea luminii spirituale şi la diminuarea a tot ce reprezintă faptele întunericului. Logic este ca starea de curăţie harică să se manifeste şi în plan material, fiecare şi toţi laolaltă creând în jurul nostru lumină şi lăsând în urma noastră lumină. Aşadar, cine din nepăsare sau intenţionat poluează minţile cu învăţătura şi faptele sale urîte şi generatoare de întuneric şi haos, cine poluează natura (curţi, străzi, parcuri, păduri, ape curgătoare şi stătătoare şi tot ce formează mediul înconjurător), cine conştient nu respectă curăţenia de orice nuanţă, publică şi privată demonstrează că şi-a lepădat veşmântul luminos al Botezului, că nu dovedeşte nici dragoste de Dumnezeu, Lumina şi Puritatea absolută, nici dragoste faţă de semeni, şi, în ultimă instanţă, nici faţă de sine, ca unul ce se complace în murdărie. Un renegat ca acesta se află într'o urgentă nevoie de spovedanie, căci curăţenia şi luminozitatea interioară şi exterioară înseamnă sănătate şi a nu le iubi este un simptom maladiv. Să ne rugăm deci ca Hristos - Lumina lumii să ne lumineze şi să ne însănătoşească, să ne păstrăm în curăţia şi lumina Botezului pentru tot restul vieţii, fie că alegem viaţa de celibat (în mânăstire sau în lume), fie că alegem căsătoria, rânduită de Dumnezeu în Rai. Să nu uităm că Raiul este locul "luminat" (cum zicem la înmormîntare), unde nu este umbră sau necurăţie, este Biserica cerească, cetatea din Apocalipsă care "n'are nevoie nici de soare şi nici de lună ca s'o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul (Hristos)... şi'n ea niciodată nimic întinat nu va intra..." (Apocalipsa 21, 23 şi 26). Fericiţi sunt deci toţi cei care colaborează cu Hristos pentru instaurarea luminii şi curăţeniei în lume!!! Şi vai de cei care cultivă necurăţia şi fărădelegea, căci "pentru necurăţiile lor şi pentru fărădelegile lor... Mi-am ascuns faţa de la dânşii", declară şi totodată avertizează Dumnezeu prin proorocul Iezechil (39, 24).



Note bibliografice:

----------------------------------------------------------------------------------------------------------

1. St. Cyril of Jerusalem's Lectures on the Christian Sacraments, St. Vladimir's Seminary Press, Crestwood, NY 10707, 1995, p. 1.

2. Aici este locul să atragem atenţia că imnul "Lumină lină" este adresat lui Iisus Hristos, folosindu-se cazul vocativ: "Iisuse Hristoase!" (în originalul grec "Iesou Hriste!", în latină "Iesu Christe"). În Carte de Rugăciuni, 1980, p. 99 şi în Rugăciuni şi Învăţături de Credinţă Ortodoxă, 1983, p.85, ambele editate de Arhiepiscopia Craiovei, imnul nu se adresează lui Iisus Hristos în cazul vocativ. De aceea, cu dragoste recomandăm editurii respective ca la o nouă editare să opereze corectura de rigoare.
3. Henry Margenau and Roy Abraham Varghese, eds. Cosmos, Bios, Theos, Open Court, la Salle, Illinois, 1994, p. 78; Schroeder, Gerald L. The Science of God, Free Press, New York, London, Toronto, Sydney, 2009, p. 55.
4. Stăniloae, Pr. Prof. Acad. Dr.Dumitru, Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 354.
5. Sf.Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol 41, Ed. I. B. M. al B. O. R., Bucureşti, 2000), p. 548.

 


Preot Constantin Iana
Adelaide, martie 2011

Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Duminică, 13 Martie 2011

News and events