2011- Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii



HRISTOS - VIAŢA LUMII


2011 Anul Omagial al Sfantului Botez si al Sfintei cununii in BORSfintele Taine ale Botezului şi Cununiei (Nunţii), asupra cărora Sfântul Sinod al Bisericii noastre a decis că trebuie să constituie obiectul unor preocupări speciale în cursul anului 2011, sunt Taine în care Duhul Sfânt face începutul unităţii omului cu Hristos (Botezul) şi al unităţii bărbatului cu femeia în Hristos (Nunta), ambele fiind Taine caracterizate de bucuria şi exuberanţa unei vieţi noi. Dar bucuria sfântă, adevărata bucurie, adică bucuria în Duhul Sfânt (nu pseudobucuria păcătosului care, de exemplu, se delectează de răul pricinuit semenului), este o stare harică nelipsită de lumină şi totdeauna asociată cu viaţa însăşi. Nu există o adevărată bucurie fără adevărata viaţă, ci numai o aparenţă de bucurie şi de viaţă, aparenţă de care suntem preveniţi ca Biserica din Sardes: "Îţi ştiu faptele, că-ţi merge numele că trăieşti, şi eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce-a mai rămas şi era să moară" (Apocalipsa 3, 1-2).
Dacă creştinii "căldicei" sunt astfel atenţionaţi de pericolul unei vieţi aparente, cu atât mai vîrtos sunt făcuţi atenţi şi cei ce nu cred în Hristos. Într-un fel toţi suntem preveniţi să evităm pseudobucuria, şi pseudoviaţa cu chip de petreceri amăgitoare, uneori orgiastice, care să scoată din plictis. Căci, nu o dată am auzit oameni exprimându-se într-un mod devenit oarecum clasic: "Îmi trăiesc viaţa", prin asta înţelegând mâncare , băutură, petreceri, ca bogatul căruia i-a rodit ţarina şi zicea întru sine: "Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea veseleşte-te!" Luca 12, 19). Odată cu prevenirea de a evita o viaţă aparentă, suntem îndemnaţi să-L urmăm pe El, Cel ce a zis:"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14, 5). Hristos este deci Viaţa şi numai în legătură fiinţială cu El, ca mlădiţele cu butucul de viţă (Ioan 15, 1-8), putem să ne împărtăşim de viaţa veşnică şi de adevărata şi sfânta bucurie, de bucuria în Duhul Sfânt. Nici Buda, nici Moise, nici Mohamed, care au fost doar oameni, n-au afirmat că ei sunt Viaţa sau că pot da lumii viaţa veşnică, cum a afirmat Mântuitorul Iisus Hristos:"Eu sunt Învierea şi Viaţa" şi "am venit ca lumea să aibe viaţă, şi din belşug s-o aibe" (Ioan 10, 10).

Cu aceste cuvinte nu dorim să ofensăm pe niciun ateu sau pe altcineva de altă credinţă necreştină sau de confesiune creştină heterodoxă. Fiecare este liber să creadă ce vrea şi tocmai în virtutea libertăţii suntem şi responsabili de ce suntem şi facem. Dar cele citate mai sus sunt cuvinte dumnezeieşti şi ne facem o sfântă datorie apostolică-misionară, aceea de a propovădui pe Iisus Hristos, Care, nu doar a afirmat despre Sine că El este "una cu Tatăl" (Ioan 17, 21), "mai 'nainte de a fi lumea" (Ioan 17, 5) sau că este Mesia (Hristosul-Unsul) (Ioan 4, 26), ci Şi-a şi dovedit dumnezeirea prin toată viaţa Sa de dinainte şi de după Învierea din morţi. Că nimeni nu vine la Tatăl decât prin Iisus Hristos, este fără doar şi poate, o afirmaţie categorică despre o condiţie sine qua non a accesului în împărăţia cerurilor şi un postulat al necesităţii încorporării în Hristos.
Desigur, Duhul Sfânt, "Care de la Tatăl purcede" (Ioan 15, 26) şi este din veci şi Duhul Fiului, suflă unde vrea şi după Întruparea Cuvântului, aşa cum sufla oriunde voia înainte de Întruparea Cuvântului. Duhul divin este într-adevăr liber, nemonopolizat de nimeni şi nerestrâns de nimic. Dar, dacă înainte de Întrupare Duhul sufla mai ales asupra poporului ales, dar şi peste lumea păgână (idololatră), ca să pregătească lumea pentru venirea Cuvântului, acum după venirea Cuvântului, Duhul este trimis în lume de la Tatăl de către Fiul (Cuvântul întrupat, răstignit, înviat şi înălţat la Tatăl) şi El merge unde Îl trimite Fiul prin firea Sa umană pe deplin înduhovnicită (plină de Duhul Sfânt) şi îndumnezeită, cu care stă pe tron cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Să nu înţelegem de aici că există vreo discordanţă între voinţa Duhului şi cea a Fiului sau că Duhul este inferior Fiului, căci în Sfânta Treime (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) există o singură voinţă şi o singură lucrare, după cum există doar o singură fiinţă (natură). Ce trebuie înţeles este aceea că, acum după înomenirea Fiului divin şi propovăduirea Evangheliei Sale, lumea nu mai are nicio scuză să o ia pe căi greşite:"Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au vreo dezvinovăţire pentru păcatul lor"(Ioan 15, 22). Iată cuvintele Domnului Hristos Însuşi, cuvinte de advertisment, de care trebuie să ne cutremurăm, dar pe care trebuie să le rostim cu demnitate. Deci, şi pentru cât trăim pe pământ cât şi pentru veşnicie, avem parte de viaţa adevărată numai în măsura în care ne aflăm în comuniune cu Hristos-Viaţa şi izvorul a toată bucuria.
În lumina celor mai sus expuse, este de neînţeles cum unii oameni, şcoliţi sau mai puţin şcoliţi, pot afirma că vor o religie, însă fără Hristos şi fără Biserică. Dar fără Hristos şi fără Biserică nu există Creştinism, iar în afară de Creştinism există o puzderie de orientări aşa-zis religioase sau filozofice (Vezi Ron Rhodes, The Counterfeith Christ of the New Age Movement, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, 1991). Ei nu pricep, sau nu vor să priceapă, că această dorinţă constituie o absurditate, din moment ce numele religiei creştine provine de la numele Întemeietorului ei, Iisus Hristos, iar Biserica este Trupul Lui tainic, cum teologhiseşte Sf. Apostol Pavel, scriind creştinilor Coloseni (1, 18). De fapt, Biserica nici n-ar exista fără de Hristos -Capul Ei- cu Care Ea este organic unită mai ales prin Sfintele Taine. Pe de laltă parte, prin apostazie, prin neîmpărtăşirea cu Hristos şi prin propovăduirea altei "evanghelii" decât Cea lăsată de la Sfinţii Apostoli prin suscesiune apostolică, omul se taie din Trupul lui Hristos şi încetează a fi creştin.
Este adevărat că Creştinismul este lamentabil de fărîmiţat şi lumea este dezorientată şi dezamăgită, dar abuzurile şi ambiţiile pentru putere, care au dus la această tristă situaţie, ţin nu de Hristos şi Evanghelia Sa, ci de slăbiciuni omeneşti. În ciuda acestei stări de sfâşiere şi dezbinare, Biserica cea adevărată rămâne totuşi Una, după cum şi Hristos -Capul Ei- Unul este în veci. Cine doreşte cu tot dinadinsul să facă parte din Biserică o găseşte, dacă o caută. Ea n-a încetat să vieze şi să-Şi verse sângele pentru Hristos de-a lungul veacurilor. Hristos o ţine vie prin Duhul Său Cel Sfânt, cu toată împotrivirea Satanei şi îngerilor lui. Hristos a biruit pe Satana, a biruit păcatul, a biruit moartea şi a dat viaţă Bisericii, pentru că El este Însăşi Viaţa: "Pecetluit fiind mormântul, Viaţă din groapă ai răsărit, Hristoase Dumnezeule..." cântăm la Utrenia Duminicii glasului al 7-lea. De aceea, repetăm, e necesar să fim încorporaţi în El prin Botez şi să vieţuim în El, cum zice Sf. Nicolae Cabasila, ca să fim vii acum şi în veşnicie. Sunt multe alte aspecte oferite de revelaţia divină în legătură cu Hristos - Viaţa lumii şi despre necesitatea absolut stringentă ca lumea de azi, atât de rătăcită, măcinată şi slăbită de păcat, să trăiască în El şi cu El. O discuţie asupra bogăţiei de sensuri a ceea ce reprezintă pentru om şi cosmos Hristos - Viaţa lumii, Cel infinit de bogat, ar putea fi nelimitată, după cum viaţa însăşi este nelimitată.


Pr. Constantin M. Iana
9 februarie 2011, Adelaide

Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Vineri, 18 Februarie 2011

News and events