"Oricine este credincios luptă cu boala, cu suferinţa şi cu necazurile"

PF Daniel predica la Manastirea Radu Voda din Bucuresti - 2008Ieri, Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi-a serbat cel de-al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, făcătorul de minuni". Cu acest prilej, credincioşii prezenţi în număr foarte mare au putut să se închine la moaştele sfântului, aşezate în baldachinul din curtea mănăstirii. Evenimentul a fost marcat de prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, în sobor arhieresc, alături de PS Mihail, Episcopul românilor din Australia şi Noua Zeelandă, şi de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar Patriarhal. Mănăstirea Radu Vodă împlineşte anul acesta 440 de ani de la ctitorire.

Ieri, Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi-a serbat cel de-al doilea hram, „Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina, făcătorul de minuni". Aproximativ 2.000 de credincioşi au venit să se închine la moaştele Sfântului Nectarie, cel pe care îl ştim tămăduitor de boli.

În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a explicat înţelesurile duhovniceşti ale Evangheliei după Luca, care relatează minunea învierii fiicei lui Iair.

Mai marii strămoşilor, din timpul Mântuitorului Iisus Hristos, a spus Părintele Patriarh, nu-L iubeau pe El, în schimb, mulţimea Îl iubea şi simţea o putere dumnezeiască care venea din partea Lui. Mai marele sinagogii, pe numele său Iair, nu era ca ceilalţi. El s-a apropiat de Iisus, căzând în genunchi în faţa lui, ceea ce înseamnă nu numai smerenie, dar şi credinţa că Iisus din Nazaret era Fiul lui Dumnezeu, că în El lucrează puterea, înţelepciunea şi iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni. Văzând smerenia şi credinţa lui Iair, acest tată îndurerat care avea un singur copil, o fiică de 12 ani, după cum spune Evanghelia, i-a făgăduit că merge la casa lui, unde zăcea copila bolnavă, ce se lupta cu moartea. Dar, în timp ce se îndrepta spre casa bolnavei, s-a întâmplat o altă suferinţă, care, oarecum, L-a reţinut. Era suferinţa unei femei, care, tot de 12 ani, suferea de o boală grea, de hemoragie permanentă. „Vedem cum Iisus voia, pe de o parte, să ajute pe cineva să nu moară, iar pe de altă parte, voia să ajute o femeie care suferea de 12 ani; deci boala ei avea aceeaşi vârstă ca fiica lui Iair. Această coincidenţă este plină de semnificaţii. Putem vedea cum în mijlocul suferinţei tatălui pentru fiică, Hristos-Domnul găseşte timp să aline o altă suferinţă - a unei femei care bolea de 12 ani, despre care Evanghelia spune că a pierdut tot ce avea, toată averea ei, şi nu s-a vindecat, dimpotrivă, îi mergea mai rău. Evanghelia este tulburătoare pentru că ne arată în primul rând câtă suferinţă era în popor şi cum Se comportă Mântuitorul Iisus Hristos, despre Care proorocul Isaia a spus că este un om al suferinţelor, al durerii, şi prin rănile Lui, noi, toţi, ne-am vindecat. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este sensibilă în faţa suferinţei, pentru că Dumnezeu nu apără boala şi nici moartea; ele nu fac parte din timpul lui Dumnezeu cel veşnic. Boala, suferinţa, moartea sunt urmările păcatului".


Credinţa mântuitoare

Cât timp Mântuitorul Iisus a întârziat pe cale şi S-a ocupat de această femeie credincioasă, care a suferit mult, fiica lui Iair a murit. „Şi atunci s-a trimis veste ca Mântuitorul să nu Se mai ostenească, pentru că fiica lui Iair a murit. Vestea tragică l-a copleşit de durere pe tatăl fetei. Mântuitorul i-a spus «Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi». Observăm cum Mântuitorul mângâie, iarăşi, o persoană şi mai încercată - pe tatăl a cărui fiică a murit. În aşezarea unde se afla copila moartă, Iisus a observat cum mulţimea avea diferite atitudini; nu toată lumea credea în El, iar unii, poate, chiar se îndoiau de puterea Lui. De aceea, Mântuitorul a poruncit ca în casa în care se afla copila moartă să rămână trei apostoli - Pavel, Ioan şi Iacob -, tatăl şi mama fetei. În această atmosferă de linişte, fără spectacol, fără gălăgie, El săvârşeşte minunea. El spune că fiica aceasta nu a murit, ci doarme. Unii l-au luat în râs şi pentru aceasta, El îi scoate afară din casă. I-a zis acelei fiice care era deja moartă: «Copilă, scoală-te!» şi atunci copila a înviat. El a zis: «Daţi-i ceva să mănânce». În mod surprinzător, după ce constată că părinţii au rămas uimiţi, El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat."


Credinţa, vindecarea şi dragostea părintească

Prima întrebare este de ce pe femeia bolnavă, cu scurgere de sânge, care s-a atins de El pe ascuns, a arătat-o mulţimii, iar aici a zis să nu spună nimănui nimic. În primul rând, Hristos voia să arate public credinţa unei persoane smerite, iar aici a vrut să arate că nu a făcut minuni ca să fie lăudat, ci a făcut minuni din compasiune, din iubire milostivă pentru familia îndurerată, care avea nevoie de mângâiere, de întărire şi de bucurie. Învăţăm din Evanghelia de astăzi foarte multe adevăruri călăuzitoare pentru viaţa noastră. Femeia suferindă de 12 ani ne învaţă că viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu şi că avem datoria să ne îngrijim de ele. Femeia din Evanghelia de astăzi nu este o fatalistă, care se resemnează, ci este o luptătoare, pentru că oricine este credincios este luptător cu boala, cu suferinţa, cu necazurile. Şi noi trebuie să ne rugăm pentru sănătate, iar dacă doctorii nu pot vindeca boala, nu trebuie să deznădăjduim, ci să ne rugăm mai mult şi să ne apropiem cu smerenie şi mai mare de Hristos, după cum a subliniat Patriarhul Daniel.

Published in www.ziarullumina.ro, Luni, 10 Noiembrie 2008

News and events