În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Eladie.Acest sfânt curăţindu-se pe sine de toată înşelăciunea şi făcându-se vas ales Sfântului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiască arhiereu, şi i s-a încredinţat ocârmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun păstor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, şi ca un vrednic şi priceput chivernisitor, o chivernisea, păzind-o necălcată şi ...
mai mult
În partea întâia a acestui articol ne-am ocupat de copilăria și tinerețea lui Andrei Ivireanul, răscumpărarea din robia turcească, aducerea lui de la Constantinopol în Țara Românească de către domnitorul Consatantin Brâncoveanu, intrarea în monahism sub mitropolitul Teodosie Veștemeanul, activitatea lui Antim, în special cea tipografică, la București și Snagov. Acum continuăm fugitiv și selectiv expunerea acestei opere a mitropolitului Antim, căreia el, ca și luminatul său domnitor, s'a dedicat cu totul, promovând cu răbdare și dibăcie biruința limbii române în cult și luminarea poporului român.
Tot înainte de a fi ales episcop, pe când era încă la Snagov, Antim a imprimat 15 cărți: în slavonă, greacă, slavo-română, greco-arabă și română, dintre care menționăm pe cele românești, și anume: Evanghelia (1697); Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698); Carte sau lumină cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra dejghinării papistașilor (1699); prima Psaltichie românească cunoscută la noi, tradusă din greacă de ieromonahul <Filotei Sfetagorețul>, identificat cu <Filotei, sin Agăi Jipei> de la Muntele Atos.
Unele cărți au fost tipărite de ucenici ai lui Antim ca ipodiaconul Mihai Ștefan (Iștvanovici), Gheorghe Radovici (de la Târgoviște), și ieromonahul Dionisie Flor. Cărțile românești erau Noul Testament (după ediția din 1648 de la Alba Iulia) și Acatistul Maicii Domnului.
Ivireanul, cât și Brâncoveanul, au purtat de grijă nu doar românilor din pricipate sau celor din teritoriul extracarpatic, trimițându-le cărți și cele de trebuință în lupta cu creștinii heterodocși și cu necreștinii, ci și creștinilor ortodocși din Grecia, Georgia (Gruzia), Liban, Siria și alții.
În 1701 ieromonahul Antim a tipărit Liturghierul greco-arab, prima carte ortodoxă cu caractere arabe. Tipărirea acesteia a avut loc la rugămintea adresată lui Constantin Brâncoveanu de fostul patriarch al Antiohiei, Atanasie al III-lea Dabbas. Întreg utilajul tipografic, inclusiv turnarea literelor arabe, a fost lucrat de Antim. Această tipografie instalată la Alep în 1706 a scos de sub tipar numeroase cărți bisericești până în 1724, după care, fiind mutată de mai multe ori (la mânăstirea Balamand, la Sf. Ioan din Saeg în sudul Libanului), reutilată și reorganizată, a mai produs până în 1899 încă 76 de cărți, și continuă încă să tipărească și în zilele noastre.
Antim Ivireanul Episcop
După înlăturarea episcopului Ilarion din scaunul de la Râmnic, a fost ales în locul lui la 16 martie 1705 <egumenul chir Antim de la Snagov>, cum preciza Condica Sfântă. Hirotonia întru arhiereu a avut loc a doua zi după alegeri, fiind oficiată de către mitropolitul Teodosie al Ungro-Vlahiei, asistat de arhiereii aflați atunci la București. Ca bun organizator și cărturar episcopul Antim, ajutat de ucenicul său, meșterul tipograf Mihail Ștefan, a avut ca grijă prioritară să înființeze la Râmnic prima tipografie. În aproximativ trei ani vrednicul vlădică a scos de sub tipar nouă cărți: trei grecești, trei slavo-române și trei românești. Una dintrte ele, un volum imens, Tomul bucuriei (1705), cuprinzând cinci lucrări polemice anti romano-catolice, număra aproape 800 de pagini.
Un fapt remarcabil, de care am pomenit deja, este acela că Antim a început seria de tipărituri românești în exclusivitate, urmărind excluderea limbilor slavone și grecești din biserica română. Astfel el a dus treptat-treptat la capăt opera începută de clerici ca diaconul Coresi, mitropolitul Dosoftei al Moldovei, mitropolitul Simeon Ștefan de la Alba-Iulia, mitropoliții Ștefan și Teodosie ai Ungro-Vlahiei și alții, sprijiniți de domnitori ca Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu și alții. Metoda folosită era cea bilingvă, adică slujirea Sfintei Liturghii în slavonă sau greacă, iar lecturile biblice, tipicul, sinaxarul și alte explicații în română. Iată câteva cărți bilingve: Antologhionul (1705), Octoihul Mic (1705) și Slujba Adormirii Născătoarei de Dumnezeu cu Paraclisul (1706). În final, a rămas numai româna, limba înțeleasă de cler și popor. Deci, urmându-și planul propus de promovare a limbii române, vlădica Antim a scos în 1706 Evhologhionul (Molitfelnicul) și Liturghierul, ambele într'un volum și numai în românește, despre care Pr. Prof. Mircea Păcurariu spune că este un fapt unic în istoria vechilor tipărituri bisericești(1). Trebuie reținut că atât Liturghierul cât și Evhologiul au fost editate pentru prima dată în Țara Românească, traducerea (sau revizuirea traducerilor anterioare făcute de Coresi și Dosoftei) fiind tot opera lui Antim. În anul precedent tipărise o lucrare originală de proporții mai mici, intitulată Învățătură pe scurt pentru taina pocăinții, atât de necesară preoților în pastorație. Pe lângă munca de traducător și tipograf episcopul Antim s'a distins la Râmnic și prin alte însușiri de bun organizator și econom.
Mitropolit al Ungro-Vlahiei.
La 28 ianuarie 1708, episcopul Antim de la Râmnicul Vâlcii a fost chemat să ocupe scaunul de mitropolit al Țării Românești, rămas vacant prin decesul Mitropolitului Teodosie. "Ca și la Râmnic, sintetizează Pr. Prof. Mircea Păcurariu, activitatea lui Antim Ivireanul ca mitropolit, poate fi urmărită sub mai multe aspecte: îndrumător al activității unor noi tipografii, traducător de cărți liturgice în românește, îndrumător al clerului, ctitor de lăcașuri sfinte, chivernisitor al bunurilor Mitropoliei și patriot luminat, cu dragoste adâncă față de poporul român și de patria sa adoptivă"(2).
Ne vom limita mai ales la activitatea tipografică. O primă mișcare întreprinsă de Antim ca mitropolit a fost mutarea tipografiei de la Râmnic la Târgoviște -vechea capitală-, reședința de vară a Domnului. Aici, unde tipografia încetase lucrul de peste 50 de ani, au văzut acum lumina 18 cărți, dintre care 11 în română, iar restul în greacă, slavo-română, slavo-româno-greacă. Din 1715 tiparnița s'a trasnferat iar, de data aceasta de la Târgoviște la București, mai precis la Mânăstirea Tuturor Sfințillor, unde în 1716 iese de sub tipar ultima lucrare. Între 1691 și 1716, un total de 63 de tipărituri au apărut sub editura și supravegherea harnicului și "mult înzestratului"(3) ierarh. După cum remarcă Mircea Păcurariu, tipăriturile acestea se caracterizau prin "o mare diversitate"(4), adică nu erau exclusiv bisericești, ci și de conținut filozofic, de literatură populaară etc. Mitropolitul Antim n'a apucat însă să traducă și să tipărească toate cărțile de slujbă, iar unele (Triodul, Penticostarul și Mineiele) au rămas doar în manuscris. Moartea mucenicească l-a răpit de timpuriu, dar și prin atât cât a reușit să facă, Antim a șlefuit opera înintașilor, lăsând o limbă cizelată și capabilă să exprime adevăruri de mare adâncime. Părintele Păcurariu a ales spre exemplificare troparul Învierii, glasul al treilea: "Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești, că au făcut biruință cu brațul Său Domnul; călcat-au cu moartea pre moarte, începătoriu învierii morților s'au făcut; din pântecele iadului ne-au izbăvit pre noi și au dat lumii mare milă" (Octoihul din 1712).
Ar fi multe de spus despre marele Antim, mai ales despre contextual istoric în care a trăit, despre opera sa socială, despre activitatea literară și oratorială și altele.
A murit în apropiere de Adrianopole, măcelărit și înnecat de turci în apele Tungiei, un afluent al rîului Marița, în drum spre exil către Muntele Sinai. Nu se știe precis data decesului, dar ultimul document semnat de el este din 22 septembrie 1716. Se crede că această mișelie a avut loc din ordinul lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot, și cu încuviințarea Porții otomane.
În toamna lui 1966 au avut loc fesivități inițiate de răposatul Patriarh Justinian Marina, cu prilejul împlinirii a 250 de ani de la moartea Mitropolitului Antim. Atunci s'a solicitat Patriarhiei Ecumenice să ridice osânda nedreaptă pronunțată la Constantinopol în august 1716 asupra lui Antim. Ceea ce s'a și întâmplat în octombrie 1967, când o delegație în frunte cu Patriarhul Ecumenic Atenagora I-ul ne-a vizitat Biserica.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Mitropolitul Antim Ivireanul, trecându-l în rândul sfinților, în anul 1992, fixându-i-se ca zi de pomenire în fiecare an data de 27 septembrie.
Sfinte Mucenice și Ierarhe Antime roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Note bibliografice:
(1) Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Ed. 2 a, Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 146.
(2) Ibidem, p.147.
(3) Moisescu, Gheorghe; Lupșa, Ștefan; Filipașcu, Alexandru. Istoria Bisericii Române, vol. 2, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1957, p. 123.
(4) Ibidem, p.148.
Preot Constantin M. Iana,
30 august 2016, Adelaide
Apendix
Din mulțimea de sfinte îndemnuri adresate credincioșilor săi de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, reproducem un fragment dintr'o predică la Duminica Vameșului și Fariseului. În această predică Antim solicită păstoriților săi să pună capăt înjurăturilor de tot soiul, îndeosebi de cele sfinte, și să ia în serios credința în Dumnezeu, nădejdea în El și dragostea de El și de aproapele, fără de care nu există creștinism adevărat. Așadar să ne ținem Legea, care la creștini este dragostea:
<Și iată, dară, că precum zic că neavând dragoste între noi și nepohtindu-ne binele, unul altuia, după porunca lui Dumnezeu, n'avem nici credință, nici nădiajde, nici dragoste și suntem mai răi, să mă ertaț, decât păgânii. Că zice apostolul Pavel: "Limbile n'au lege și fac ale legii". Iară noi, având lege, facem tot împotriva legii și suntem mai păcătoși decât toate neamurile și decât toate limbile; și puteț cunoaște aceasta, că iaste așa cum zic, că ce neam înjură ca noi, de lege, de cruce, de cuminecătură, de morți, de comândare, de lumânare, de suflet, de mormânt, de colivă, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie și de toate tainele sfintei biserici și ne ocărâm și ne batjocorim înșine legia?! Cine din păgâni face aceasta sau cine-ș măscărește legia ca noi? Oare nu înjurăm cu aceștia toate pe Dumnezeu? Oare nu ocărîm cu aceștia poruncile Lui? Că El singur ne-au arătat și ne-au învățat aceste taini, ca prin mijlocul loe să ne curățim de păcate și să-l înblânzim asupra noastră la scârbe și la nevoi.>
(Textul este luat din Antim Ivireanul, Predici, Editura Academiei Republicii PopulareRomâne, Ediția lui G. Ștrempel, București, 1962, p. 94. Am căutat pe cât de posibil să respectăm limba și ortografia curentă. Pr. C. Iana)
Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Luni, 03 Octombrie 2016
