


După cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale, Preotul paroh Dumitru Coman, în numele credincioșilor aflați la sărbătoare, și-a exprimat recunoștința față de Preasfinția Sa de a fi binecuvântat sărbătoarea hramului și l-a felicitat cu ocazia împlinirii a șapte ani de la întronizarea în scaunul de arhipăstor al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, arătând realizările Preasfințitului Mihail din cadrul eparhiei, dintre care cea mai însemnată fiind ctitorirea Mănăstirii "Izvorul Tămăduirii"- reședința episcopală din Melton, statul Victoria.
După slujbă a urmat o frumoasă agapă comunitară organizată cu multă dragoste de către Comitetul de Domane al parohiei. In cadrul agapei, în ambianța sărbătoreasca, Preasfintitul Mihail, s-a întreținut călduros cu membrii Consiliului Parohial și cu credincioșii ortodocși din Melbourne, prezenți la această sărbătoare a comunității parohiale.
Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Monday, 29 June 2015