TAINA SFÂNTULUI MASLU (3)

PRIMITORUL

În cele două segmente precedente am subliniat unele aspecte referitoare la Instituitorul și Săvârșitorul Sfintei Taine a maslului. Numai "unele aspecte", zic, deoarece mai multe detalii despre această Sfântă Taină pot fi aflate în seria de excelente articole publicate de Adrian Agachi în ziarul "Lumina" al Patriarhiei Române. De aceea, spre a evita repetiția, am căutat doar să evidențiem unele laturi mai puțin dezvoltate acolo. Tot așa vom proceda tratând și capitolul "Primitorul".

Poate că n'ar strica să precizăm înainte de toate că, potrivit gândirii ortodoxe, creștinul nu are în Sfintele Taine și, deci, nici în Sfinta Taină a maslului, doar rolul de "primitor". Strict vorbind, în maslu ca în orice Sfântă Taină se întâlnesc două subiecte (chiar mai multe, dacă avem în vedere și pe preoți și credincioșii care participă la slujbă): Cel Divin și cel uman, care se deschid în dialog, dăruindu-se unul altuia și primindu-se reciproc. Primul care se dăruiește este Dumnezeu, iar omul, dacă voiește să răspundă, Îl primește pe Dumnezeu în sine, nu însă fără ca și el, la rândul lui, să I se dăruiască lui Dumnezeu. Astfel, în Sfintele Taine are loc un dinamism care constituie Biserica, Taina cea mare, care a luat ființă mai întâi în Persoana lui Hristos. Așadar, termenul "primitor" exprimă numai parțial rolul creștinului ortodox într'o Sfântă Taină, inclusiv în aceea a maslului. Cu toate acestea, în lipsă de un alt cuvânt mai adecvat și mai cuprinzător, vom continua totuși, cu caveatul de rigoare, să ne folosim tot de acela de "primitor".

Cine poate primi Taina Sfântului maslu?

Ținând cont de cele de mai sus, răspunsul simplu la această întrebare poate fi următorul: în general,orice creștin ortodox, adică oricine s'a botezat în numele Sfintei Treimi, fiind astfel încorporat în Biserică - Trupul lui Hristos. Se înțelege că o asemenea persoană a primit și darurile Sfântului Duh prin Mirungere, se împărtășește cu Hristos cel euharistic și poate beneficia și de celelalte Sfinte Taine. Având însă în vedere complexitatea ființei umane, starea generală, dar mai ales starea interioară, psihică și spirituală, răspunsul la întrebarea de mai sus nu poate fi unul prea simplu. Să nu uităm că, dintre cele șapte Sfinte Taine ("șapte", număr fixat, pare-se, sub influența lui Petru Lombardul, episcop al Parisului, mort la 1160) (1), maslul este Taina Sfântă ale cărei efecte, îndeosebi vindecarea trupului, sunt mai vizibile decât ale altor Sfinte Taine. Dar, pentru simplul motiv că însănătoșirea bolnavului depinde și de starea lui sufletească, poate că ar fi mai ușor să vedem impedimentele la Taina Sfântului maslu, adică să răspundem la întrebarea:

Cine nu poate primi Taina Sfântului maslu?

Sunt mai multe categorii de bolnavi care pot constitui răspunsul la această întrebare. Însă, la majoritatea celor ce nu pot primi Sfânta Taină a maslului, cauza principală pentru această imposibilitate este aceea a necredinței ori a unei credințe eronate. Mai sunt și alte cauze dar de natură diferită sau de ordin minor, secundar. Încercând a evita o anumită cazuistică, ne vom strădui a le categorisi, începând cu cauzele fundamental legate de necredință sau credința greșită.

Prima categorie a celor cărora nu li se poate face maslul o formează ateii. Această afirmație se bazează pe nosologia iudeo-creștină, adică depinde de concepția despre boală, moștenită de fapt din Vechiul Testament și confirmată de toate ramurile teologiei. Textul biblic cel mai ilustrativ este cel din Psalmul 13, 1 al Profetului și Regelui David: "Zis-a cel nebun (evreiește nabal, grecește aphron, latinește insipiens) în inima sa: " Întemeiați pe acest text și altele, unde cunoașterea lui Dumnezeu de către om implică o relație foarte intimă, Sfinții Părinți au considerat necunoașterea lui Dumnezeu, manifestată prin negarea Lui și necredința în El, o nebunie (grecește moria), o formă de nebunie spirituală, ale căror efecte patologice sunt destul de numeroase. Este vorba aici de "unele stări sau atitudini patologice de ordin spiritual"(2). Deși vizibil par sănătoși, mulți din acești oameni sunt stăpâniți de patimi grele (mai ales aroganță și dispreț, slavă deșartă etc.) înrădăcinate foarte adânc.

A doua categorie înglobează pe toți cei care au o cunoaștere total eronată sau numai parțială despre Dumnezeu, mai precis pe cei care nu acceptă revelația divină prin Iisus Hristos, Cel ce este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul (Apocalipsa 22, 13). Aceștia fie că au o concepție panteistă și se închină făpturii, fie că "se supun" orbește unor reguli de viață mai mult omenești, fie respectă mai mult ritualist Legea, despre care Hristos a spus că El a venit să o desăvârșească.

În a treia categorie se clasează toți creștinii eterodocși, (ereticii, cu care nu avem communio in Sacris) adică toți cei care s'au situat, prin credința și viețuirea lor, în afara Bisericii, Trupul Tainic al lui Iisus Hristos.

Pe lângă cauzele de mai sus, care în mod clar reflectă concepțiile și atitudinile greșite ale unor oameni despre lume și Hristos, mai sunt unele cauze în care este foarte greu de exercitat un discernământ. Este cazul celor care se află în anumite stări mentale: dacă aceștia pot sau nu pot primi Sfânta Taină a maslului. De fapt, aici se încadrează bolnavii botezați în Biserica Ortodoxă, dar care suferă de unele maladii de natură spirituală. Față de aceștia, de sute de ani Biserica Ortodoxă a arătat o deosebită înțelegere și grijă, dar a refuzat slujba completă de înmormântare și slujbele de pomenire celor ce-și pun capăt zilelor, ca unora ce și-au pierdut nădejdea în Dumnezeu. Astfel că, întrucât simptomele unora dintre aceste maladii spirituale se manifestă ca și când subiectul suferind ar fi lipsit de credință și nădejde în Dumnezeu, (sfârșind adesea chiar prin sinucidere), este foarte dificil de tras o linie de demarcație între "credincios" și "necredincios". Confuzia provine din aceea că aproape fiecare bolnav reprezintă un caz aparte și nu există criterii destul de precise în stabilirea etiologiei maladiilor mentale sau spirituale.

De exemplu, referitor la categorisirea patimei trufiei, un criteriu fără echivoc ar fi cel enunțat de avva Euprepiu: "Dacă disprețuiești (nu-ți pasă de) pe Dumnezeu, nu crezi"= (ei de oligoreis, ou pisteyeis) (3), și prin urmare necredinciosului nu i se face maslu și nu primește nici Sfânta Cuminecătură. Dar trufia nu este singura maladie spirituală. Pe de altă parte există și o gradație în gravitatea patimilor. Tot cu titlu de exemplu, o altă situație este aceea a bolnavului care n'a participat la viața comunității și despre care nu știm ce crede; numai după Spovedanie se poate ști dacă i se poate face Sfântul maslu, în cazul că el cere. Dar este posibil ca bolnavul să nu mai fie în stare să ceară un maslu, deoarece nu poate să se exprime suficient de limpede, fie datorită unui accident cerebral, fie cortegiului de boli legate de senilitate etc. În asemenea cazuri numai la insistența familiei se pot face rugăciuni pentru bolav, acasă sau mai ales la biserică, pentru a cere mila lui Dumnezeu. Desigur că sunt multe alte cazuri în care preotul nu știe cu siguranță dacă bolavul crede sau nu crede în Mântuitorul și deci dacă este vrednic de Sfântul maslu. La urma urmei niciunul dintre noi nu este suficient de vrednic de vreo Sfântă Taină, mai ales de Sfânta Împărtășanie! Toți depindem de nemăsurata Lui milă, dar trebuie să avem totuși un minimum de credință dovedită faptic. Însă de absolută necesitate este pocăința, cum ne spune și Sfântul Marcu Ascetul: "Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit. Chiar de s'ar ruga un sfânt pentru un asemenea păcat al altuia, nu e auzit"(4 a).

Greutatea sarcinii de diagnosticare și delimitare provine și din unele încompatibilități între noțiunile cu care operează Creștinismul, în special teologia Ortodoxă, pe de o parte, și psihologia modernă și psihiatria, pe de altă parte. Există și termeni compatibili dar aceștia trebuiesc descoperiți. De pildă, în ceea ce privește "subconștientul", Pr. Prof. Academician Dumitru Stăniloae îi găsește un corespondent în gândirea Sfinților Părinți, parafrazându-l ca "regiune a sufletului ce nu cade sub lumina conștiinței", dar în același timp socotește că "este potrivit ca pentru regiunea unde se cuprind virtual energiile umane ale sufletului și prin care intră în el energiile divine, să utilizăm termenul "transconștient" sau "supraconștient""(4 b). Dar subconștientul este magazia întunecoasă a gândirilor, aspirațiilor și faptelor urâte, unde nu se poate intra ușor, nici când omul este conștient. Chiar și marilor duhovnici le este greu de pătruns în adâncul omului, mai ales în cel al omului bolnav, pentru a-i evalua starea și nivelul de credință, pentru a face ordine și lumină, pentru a i se face maslul.

Referitor la stabilirea echivalentelor terminologice, Larchet dă și el câteva exemple. Astfel: "De la bun început putem spune că în majoritatea cazurilor de nevroză din nosografia actuală, ca și în anumite forme de psihoză, avem de-a face cu o asemenea etiologie (cauza maladiilor de sorginte spirituală -notă proprie). Astfel, atitudinea pe care psihiatria modernă o denumește "supravalorizare" sau "hipertrofie a eului", prezentă în cel mai înalt grad în psihoza paranoică și într'un grad mai mic în nevroza isterică, atitudine de care se leagă multe din dificultățile relaționale - simptom prezent în majoritatea nevrozelor- își găsește în mod limpede corespondentul în patima mândriei, așa cum este descrisă ea de Sfinții Părinți. În aceeași ordine reală, ceea ce este îndeobște numit de la Freud încoace drept "narcisism" pare să corespundă de asemenea acestei patimi, putând fi și mai strâns legată de o altă patimă generică, cea a "filautiei" - iubirea pătimașă de sine-, care are ca prim obiect trupul. Anxietatea și angoasa, prezente în majoritatea psihozelor și'n toate nevrozele, pot fi și ele ușor puse în legătură cu patima fricii și a tristeții, așa cum le concepe ascetica creștină răsăriteană. Agresivitatea, care se regăsește și ea în majoritatea nevrozelor și în unele psihoze, poate fi raportată la patima mâniei, în sesul larg pe care-l dau acestui cuvânt Părinții. Astenia, simptom comun al multor boli mintale, corespunde destul de precis unuia dintre componentele esențiale ale patimii akediei. Putem de asemenea sesiza un raport direct între nevrozele de fobie, definite în mod clasic drept "frică angoasantă", și patima fricii. Nevroza de angoasă poate fi și ea ușor asimilată cu patima fricii și cu patima tristeții. Psihoza melancolică are o legătură vădită cu akedia, dar mai ales cu deznădejdea, formă extremă a patimii tristeții. Legăturile evidente dintre diversele forme de depresie și patima tristeții și a akediei au atras în ultimii ani atenția unor psihiatri, care s'au arătat sensibili la profunzimea și bogăția analizelor patristice".(5) Bineînțeles, acestea sunt doar câteva exemple de găsire a unui limbaj comun, dar trebuie admis că aici se deschide în fața teologiei și medicinii un vast câmp de cercetare și colaborare, mai ales acum când psihiatria a început să se apropie de gândirea Sfinților Părinți, și când, datorită numărului crescând al maladiilor mentale și al sinuciderilor, psihiatrii și-au dat seama de neputința lor și a terapiilor chimice cu efect trecător.

Am stăruit ceva mai mult pe probleme de ordin spiritual, cărora mult timp știința medicală nu le-a acordat importanța cuvenită. Acum însă, credința, atât de importantă chiar în aflarea unui sens al vieții, potrivit logoterapiei (fondată de Victor Frankel și aplicată și prizonierilor din lagărele de concentrare), este cu atât mai necesară în Sfânta Taină a maslului, care se face pentru însănătoșire.

Nu pot beneficia de Taina Sfântului maslu nici bolnavii inconștienți, căci Taina necesită nu numai acordul bolnavului ci și solicitarea ei de către bolnav și pregătirea sa în prealabil prin Sfinta Taină a Spovedaniei (Sf. Împărtășanie se dă după maslu). Referitor la necesitatea pocăinței, tot Sfântul Marcu Ascetul ne spune limpede: „Nimeni nu este așa de bun și milostiv ca Domnul; dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocăiește" (5a). Sunt, desigur, și alte cazuri de impedimente la Sfântul maslu.

Poate că este necesar să arătăm aici insuficiența limbii române în materie de terminologie nosologică. Astfel, în textul de instituire a acestei Taine (Iacob 5, 14-15) apar în limba originală (greaca) doi termeni diferiți (asthenein și kamnein) cu unele nuanțe deosebite, redați în limba română prin unul singur a boli. Dar puțin mai înainte, adică în versetul 13, întâlnim termenul kakopathein, tradus în română cu a suferi, ceea ce nu-i prea diferit de a boli. Pe lângă acești termeni mai există și nosos (Matei 4, 23) cu sensul mai general de boală. Deci avem patru cuvinte în greacă, chiar cinci, dacă adăugăm și pe malakia cu înțelesul de slăbiciune (Matei 4, 23), redate în românește prin boală, suferință, slăbiciune. Această sărăcie a limbii române este în defavoarea acurateței și preciziei semantice. Dar este de înțeles că nu în zadar Sfinții Evangheliști folosesc termeni diferiți, ci pentru a marca varietatea bolilor și simptomelor lor. Deși sintagma "toată boala și neputința" este atotcuprinzătoare pentru minunile săvârșite de Mântuitorul asupra bolnavilor, Evangheliștii mai arată din când în când și natura bolii: paralizia, orbirea, hemoragia cronică, surzenia, muțenia, îndrăcirea, lepra etc. Sunt însă multe alte situații de suferință în care se pot afla oamenii, nu doar în ceea ce privește diagnosticul ci și gravitatea maladiei: suferinzi în comă, în stare de moarte clinică, adică inconștienți sau conștienți etc.

Ori, se știe că scopul maslului Ortodox este însănătoșirea psiho-fizică a bolnavului și repunerea lui în slujba lui Dumnezeu și a semenilor, întocmai cum se întâmpla pe vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli. Trebuie totuși să admitem că în ciuda faptului transmiterii harului prin rugăciune și hirotonie, există o deosebire de situații între noi, pe de o parte, și Mântuitorul Hristos și Sfinții Apostoli și atâția harismatici de-a lungul secolelor, pe de altă parte. Pe când Domnul Hristos și chiar Apostolii înșiși cunoșteau gândul și inima omului (deci și credința), cum știm din Sfintele Evanghelii, nu tot așa de vrednici suntem unii dintre noi (exceptând sfinții), cu toate că harul lucrător este același. Deși credem că la Dumnezeu totul este cu putință, nu întotdeauna însănătoșirea are loc vizibil și efectul poate fi doar iertarea păcatelor uitate sau nemărturisite la Taina Sfintei Spovedanii. Hotărîrea lui Dumnezeu cu privire la viitorul bolnavului rămâne o taină și lucrarea harului are loc în taină, ca în orice Sfântă Taină. Repetăm totuși că maslul, ca oricare Sfântă Taină, nu se poate administra bolnavilor în stare de inconștiență.

Pentru creștinul grav bolnav, dar care este oprit de la împărtășirea cu Sfintele Daruri și este în curs de a-și efectua canonul de pocăință, Părinții Sinodului I Ecumenic de la Niceea din 325, au hotărât, prin Canonul nr. 13, să poată fi totuși împărtășit, și dacă bolnavul se face bine, să-și continuie canonul. Nu avem încă o hotărâre sinodală referitoare la posibilitatea administrării Sfântului maslu creștinului bolnav și exclus de la Împărtășanie (Viaticum = merinde pentru calea veșniciei), dar, pe baza canonului al 13-lea, considerăm că dacă i se poate oferi Trupul și Sângele lui Hristos, cu atât mai mult ar putea primi Sfânta Taină a maslului, dacă o cere.

În legătură cu atitudinea noastră față de eterodocși și necreștini, aș dori totuși să adaug că în cazul în care unui preot creștin ortodox i se solicită (mai ales prin spitale) un ajutor moral de la Biserica Ortodoxă, preotul sau chiar credinciosul ortodox ar putea oferi mângâiere și încurajare pentru ușurarea durerii și pentru însănătoșire, cum ar fi ungerea cu untdelemn de la icoana unui sfânt sau punerea mâinilor peste bolnav. Este o atitudine sugerată și de profesorul de teologie Paul Meyendorff de la Seminarul Sfântul Vladimir (6). Aici putem aduce ca exemplu pe Cuviosul Irinarh Ruset de la Horaița (sec. 19), care s'a rugat și pentru însănătoșirea unor musulmani, la cererea lor, când era pe Muntele Taborului (7) sau pe Sf. Isaac Sirianul (sec.10), care se ruga la Dumnezeu și pentru Satana (8). Harul divin și bunătatea pot topi orice zgură de pe inimi. În Biserica Ortodoxă , după cum bine se știe, operează nu numai principiul acriviei, ci și acela al iconomiei (pogorământului).

Note bibliografice:


(1) Gonzàles, Justo L. A History of Christian Thought, vol. II, (Abingdon, Nashville, 1971), pp.179 și 278.


(2) Larchet, Jean-Claude. Creștinul în fața bolii, suferinței și morții (Traducere din limba franceză de Marinela Bojin. Editura Sofia, București, 2004), p. 191. Potrivit afirmațiilor sale la paginile 7-8, Larchet este un francez convertit la Biserica Ortodoxă, cu studii de filozofie și psihopatologie și cu experiență de lucru (în timpul serviciului militar) la secția de psihiatrie a unui spital militar. Cf. Sf. Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală, 97. În Filocalia vol I (Traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, I.B.M.al B.O.R.,București, 2008), p. 34: "Cea mai mare boală a sufletului, ruina și pierzania lui, este să nu cunoască pe Dumnezeu..."


(3) Euprepios, 1. To Geronticon (Patericul egiptean) (ekdosis deytera, Aster, Athenai, 1970), p. 33. Cf. The Sayings of the Desert Fathers (Translated by Benedicta Ward. Mowbrays, London & Oxford, 1977) p.52, unde traduce pe ei de oligoreis, ou pisteyeis cu „If you are depressed, you do not believe", iar în versiunea românească se traduce cu „Iar de defăimezi, nu crezi" (ed. Episcopiei Ortodoxe Române, Alba-Iulia, 1990), p. 69.


(4a) Filocalia, vol. 1, Traducere din grecește, introduceri și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, (Ed. I.B.M. al BOR, București, 2008), p. 305, cap. 41.


(4b) Stăniloae, Pr. Prof. Ascetica și mistica Bisericii Ortodoxe (Ed. I.B.M.al B. O. R., București, 2002), p. 97-101.


(5) Op. cit., pp. 114-115.


(5a) Filocalia vol 1, p. 309, cap. 78


(6) Vezi la Agachi în Lumina din 13 septembrie 2012.


(7) Bălan, Ieromonah Ioanichie. Pateric românesc, (EIBM al BOR, București, 1980), p. 391


(8) Filocalia, vol. 10.



Pr. Constantin M. Iana,


Adelaide, octombrie 2012


Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Sîmbătă, 10 Noiembrie 2012

News and events