SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI

În articolele anterioare am văzut că pentru mântuirea omului căzut în păcat, îndepărtat de Dumnezeu, Cuvântul (Fiul) lui Dumnezeu Tatăl S'a făcut om, a pătimit și a înviat, S'a înălțat la cer, având firea omenească unită cu cea dumnezeiască. De la Tatăl, Fiul a trimis pe Duhul Sfânt spre a extinde în lume Biserica întemeiată în Persoana Sa divino-umană. Această operă mântuitoare, de extindere a Trupului îndumnezeit a lui Hristos, are loc prin întreita activitate a Bisericii, care, în unire cu Capul Ei și prin Duhul iradiind din El, continuă întreita Lui activitate: profetică (de învățare), arhierească (sfințitoare) și împărătească (conducătoare). Având în vedere specificul fiecăreia din cele trei activități, dar și unitatea lor și întrepătrunderea lor, ca manifestări ale unui singur Hristos -unit cu Tatăl și cu Duhul, lucrarea harică ce se efectuează în lume constituie expresia acestei specifități și unități, în același timp. De aceea, și în Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, Hristos este prezent cu toate legăturile Lui pe verticală și pe orizontală și în toate funcțiile Lui: Când Hristos vorbește, El este prezent în cuvântul Său nu doar ca Profet, ci și ca Arhiereu și Împărat; când Se jertfește, este înălțat pe cruce și Profetul și Împăratul, iar când face minuni se manifestă nu doar ca Împărat, ci și ca Profet și Arhiereu. În fiecare act, însă, o funcție este proeminentă, se evidențiază mai mult decât celelalte două.
 
Această subliniere este necesară deoarece sunt biserici care neagă prezența lui Hristos în Sfintele Taine, dar prin această negație asfel de creștini nu numai că fac inexistentă sau de prisos existența Bisericii ca Trup al lui Hristos, dar chiar Întruparea Fiului apare ca fără rost. Dar atunci ce mai sunt "tainele" acestea în absența lui Hristos și a Duhului Sfânt, fără Biserică ca ambianță a harului? Cum mai poate Biserica Ortodoxă, care dorește și militează pentru refacerea unității creștine, să recunoască drept valide "tainele" acestor biserici, așa cum propune documentul de la Lima din 1982? Pentru acest motiv atragem atenția fraților noștri preoți și enoriași măcar asupra câtorva puncte dogmatice, canonice și liturgice privitoare la Sfânta Taină a Botezului.

Botezul este Taina Sfântă prin care Hristos unește cu Sine și Biserica Sa pe tot omul care crede în El și Evanghelia Lui. Cel ce crede și se botează poate fi adult sau copil, în cazul din urmă nașul trebuind să declare credința, adică să rostească Crezul pentru copil. Unirea o face Hristos prin harul Sfintei, celei deoființă, de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi. Această unire o realizează Hristos printr'un organ văzut al Său, fie el episcop sau preot în mod normal, fie diacon sau laic (bărbat sau femeie) în cazuri urgente. Unirea are loc "în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh", oficiantul văzut rostind după fiecare Persoană Treimică câte un "Amin". Sintagma "în numele" are aici sensul de "cu puterea", nu de "delegat din partea". Elementul în care în mod obișnuit are loc botezul (din grecescul "baptisma" = afundare) este apa, iar la nevoie chiar și țărâna. Apa în care se face afundarea trebuie sfințită în prealabil. Fără sfințirea apei botezul este invalid, căci spălare doar cu apă, fără Duhul Sfânt (nașterea din apă și din Duh fiind condiție sine qua non de mântuire, după cuvântul Domnului Hristos -Ioan 3, 5) era și botezul lui Ioan și toate cele practicate în religiile păgâne. Întreita afundare (nu stropire) în numele Sfintei Treimi este absolută necesitate, stropirea fiind admisă numai în cazurile de boală și moarte iminentă. Prin întreita afundare, omul cel vechi este îngropat cu Hristos, iar prin ridicarea din apa sfințită, cel ce se botează înviază cu Hristos, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel: "Îngropați cu El prin botez, întru El ați și înviat..." (Coloseni 2, 12). Desigur, moartea și învierea noastră au loc doar "prin asemănare" cu cele ale lui Hristos (Romani 6, 3-5) care sunt trupești, fizice, reale. Dar îngroparea cu Hristos presupune moartea cu El, ("dacă împreună cu Hristos ați murit față de stihiile lumii..."- Coloseni 2, 20), iar moartea Lui Hristos pe Cruce (moarte prin care El Se oferă Tatălui ca jertfă curată, după cum zice Sf. Chiril al Alexandriei ) este, de fapt, adevăratul Său Botez ("cu botez am a Mă boteza"-Luca 12, 50; "Botezul cu care Eu Mă botez"-Marcu 10, 38-39; Matei 20, 22). Aceste cuvinte ale Mântuitorului nu sunt niște metafore, cum subliniază și Pr. Asistent Liviu Streza (actualul Mitropolit al Ardealului) în teza sa de doctorat (1), ci dezvăluie sensul adânc al Botezului întemeiat de Mântuitorul Hristos. Deci la acest Botez al morții și învierii cu Hristos ne facem părtași cu El când ne botezăm, nu la botezul din Iordan, care a fost un moment de manifestare a Sfintei Treimi (Teofania). Iată importanța Botezului prin întreită afundare, la care Apusul a renunțat din secolul al 9-lea (2), iar unii preoți "ortodocși" au renunțat mai recent din ignoranță sau nepăsare, păcătuind foarte grav.

Botezul creștin, ca "tăiere' mprejur nefăcută de mână" (Coloseni 2, 11) înlocuiește circumciziunea prevăzută în Legea lui Moise și este deschisă ca legământ nou între Dumnezeu și toate națiile, ne mai fiind limitat ca legământul vechi între Dumnezeu și poporul ales. De aceea, botezul lui Hristos la vârsta de 30 de ani, este greșit luat ca temei pentru practica neoprotestană (sectele) de a nu "boteza" copii. Botezul creștin trebuie asociat cu circumciziunea mozaică, care deobicei se face la prunci a 8-a zi. Pentru acest motiv, la ortodocși se pune numele a 8-a zi de la naștere, amintindu-se în rugăciunea prevăzută de prescripția tăierii împrejur din Legea veche.

Efectele Sfântului Botez sunt multiple, fapt din care derivă și atâtea denumiri ale Botezului. Câteva din acestea sunt: nașterea de sus (Ioan 3, 3-7), baia nașterii din nou (Tit 3, 5), regenerare, de unde rezultă unicitatea Botezului valid (Efeseni 4, 5), iertarea păcatelor și mântuirea (1 Petru, 3,21), îmbrăcarea întru Hristos (Galateni 3, 27), mădular al lui Hristos (1 Cor. 6, 15) și al Bisericii -Trupul Său (1 Cor 12, 27) etc.

Practica Bisericii Ortodoxe din totdeauna a fost ca imediat după botezare și în unire cu SfântaTaină a Botezului să se administreze și Sfânta Taină a Mirungerii, prin care cel nou botezat se împărtășește de darurile Sfântului Duh, întărind astfel efectele Sfântului Botez (de unde denumirea de Confirmatio în latină). Aici oficiantul văzut are un rol redus, limitat doar la ungerea cu Sfântul Mir a celui botezat, la frunte, nas, gură, urechi, piept, spate, palme și tălpi, rostind de fiecare dată "Pecetea Darului Sfântului Duh". Rolul cel mare la această Sfântă Taină îl are Sinodul Episcopilor Bisericii Autocefale în pregătirea aromatelor și sfințirea lor printr'o slujbă foarte lungă în Joia Mare. Prin această ungere cu Sfântul Mir, zice Sf. Chiril al Ierusalimului (sec. 4), cel botezat și uns devine un "hristos" (Hristos înseamnă Uns, de la verbul grecesc hrio= a unge). De aceea practica Bisericii Apusene de amânare a Confirmării până la șapte sau doisprezece ani contravine Tradiției Apostolice. Este bine să se știe că în cazul în care peste Mirungerea ortodoxă se primește o Confirmare heterodoxă, respectiva persoană a ieșit din Biserica Ortodoxă.

Legată de Sfintele Taine a Botezului și a Mirungerii este prima Împărtășanie (Cuminecătură), prin care noul botezat și miruns se hrănește cu Trupul și Sângele Domnului Hristos. Însă în timp ce în Biserica Ortodoxă Împărtășania se dă imediat, la aceeași slujbă, la apuseni Prima Comuniune se amână ca și Confirmarea. Așa se face că milioane de copii, dacă au murit înainte de vârsta de 12 ani, au murit neîmpărtășiți cu Hristos (dacă heterodocșii respectivi cred în realismul euharistic), deci creștini nedeplini. Cine oare răspunde de mântuirea acestor copii? Desigur că numai cei care au în mână destinele lor: episcopi, teologi, pastori, părinți și alți adulți. Dar cuvintele Domnului Hristos sunt fără echivoc: "Adevăr, adevăr vă spun: Dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață întru voi. Cel e mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua de apoi" (Ioan 6, 53-54).
O importanță majoră la Sfânta Taină a Botezului o au nănașii sau prescurtat nașii (de la latinescul nonnus=cel ce crește un copil), nășia fiind o instituție veche cât și Creștinismul. Dacă nașii erau necesari din primul secol, cu rol de garantori pentru păgânii care se botezau la orice vârstă, cu atât mai necesari ei au rămas după ce Creștinismul a devenit liber și mai toată lumea se boteza din pruncie. Iată ce spune un canonist: "Nașii trebuie să fie creștini dreptcredincioși, de preferat de același gen cu pruncul, valid botezați. Este interzis să fie nași cei nebotezați, cei eretici sau cei de alte confesiuni sau credințe religioase, pentru că ei trebuie să prezinte garanția atât că mărturisesc, la botezul finului lor, dreapta credință, cât și că îi vor da îndrumarea și sprijinul necesar de a crește și de a se forma în această credință"(3).

Potrivit canonului 53 al Sinodului VI Ecumenic, nășia reprezintă o rudenie spirituală mai mare decât legătura trupească și, ca urmare, sunt interzise nunțile sau relațiile sexuale între nași și fini și rudeniile lor(4). Înainte de Sinodul VI Sf. Vasile cel Mare (+379) a orânduit mai multe canoane care pedepsesc aspru pe cei ce cad sub incidența lor.

Înainte ca cineva să fie naș sau nașă, este necesar să se împărtășască cu Hristos după regula ortodoxă, adică după spovedanie și chiar postire și numai în stare de curăție să primească în brațe pruncul, atât înainte cât mai ales după Botez. În cazul în care cel ce vine la Botez este un adult, este de dorit ca la catehizarea catehumenului să ia parte și viitorul naș. De o importanță deosebită sunt nașii și la exorcismele (lepădările de Satana sau jurămintele) pe care preotul sau episcopul (în vechime exorciștii făceau pate din clerul inferior) trebuie să le oficieze pentru cel ce vine la Sfânta Luminare (Botezul). De altfel lepădările reprezintă și trebuie să fie un moment foarte grav și sobru nu doar pentru naș și catehumen , ci pentru toată lumea prezentă, inclusiv pentru oficiant. Deaceea, ilaritatea în aceste momente nu este admisă. Având în vedere seriozitatea cu care trebuie să înțelegem nășia, este necesar ca preoții să cerceteze bine credința nașilor și toate cele ce decurg din îndatoririle lor.

Se cade, deasemenea, ca preoții să acorde atenția cuvenită și Ierurgiilor legate de naștere și celor următoare Tainei Botezului. Ierurgiilor le este dedicat un număr întreg ,3 (Iulie - Septembrie), anul XXXVII (1985) din Ortodoxia, revista Patriarhiei Române.

Note bibliografice:
(1)Streza, Pr. Asist. Liviu. Botezul în Diferite Rituri Liturgice Creștine (Partea I-a), în Ortodoxia, revista Patriarhiei Române, Anul XXXVII (1985), Nr. 1 (ianuarie-martie), București, p.28; Partea II-, în aceeași revistă , Nr. 2 (aprilie- iunie)
(2)Braniște, Preot Profesor Dr. Ene. Liturgica Specială (Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980), p. 374
(3)Floca, Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Drept Canonic Ortodox, vol. 2 (Ed. Inst. Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990), p. 31.
(4)Pidalion, (Institutul de Arte Grafice "Speranța", București, 1933), p. 272.


Pr. Constantin M. Iana
Adelaide, dec. 2011

Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Miercuri, 04 Ianuarie 2012

News and events