Sfântul Constantin Brâncoveanu - Un Domn al Culturii Române și un Mecena al Ortodoxiei.

Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus
(A)Arta bisericească în epoca brâncovenească

În primul segment dedicat Sfinților Mucenici Brâncoveni ne-am aruncat o privire asupra genealogiei și evoluției lor, mai ales a domnitorului Constantin Brâncoveanu Basarab, până la moartea subită a unchiului și înaintașului său, Șerban Cantacuzinul, și alegerea sa ca domn al Țării Românești la vârsta de 34 de ani, în ziua de 28 octombrie 1688. Viața și activitatea lui Brâncoveanu de aici înainte, timp de peste un sfert de veac cât a domnit, a fost studiată, și încă mai este, avându-se în vedere diferite aspecte ale caracterului personal, ale viziunii și capacității administrative, economice, culturale, politice, și chiar militare, într'o mai mică măsură. De această dată, ne vom opri la unele înfăptuiri de ordin cultural ale sfântului domnitor și ale epocii brâncovenești. Nici aici nu vom aduce ceva nou, cum n'am adus nici în primul articol, din motivele arătate acolo, ci vom căuta să oferim cititorilor noștri, într'o ordine tematică și cât mai cronologică, o sinteză a faptelor cu caracter cultural, expuse de cercetători sub mai multe capitole. În general acestea ar putea fi concentrate în titlul de mare ctitor și renovator de locașuri sfinte (cu subdiviziunile de rigoare: arhitectură, pictură, sculptură etc.) în țară și peste granițe, ctitor de limbă românească (traduceri, tipărituri, academie) și sprijinitor al limbilor și credinței unor popoare ortodoxe oprimate de necreștini sau heterodocși (donații de tipărituri, tipografii etc.).

Ajutoarele de orice fel au ca mobil și scop obținerea mântuirii prin pomeniri și rugăciuni pentru tot neamul donatorilor, așa cum se poate vedea din inscripții pe odoare sfinte și cum citim în pisaniile bisericilor. De aceea, urmând pilda înaintașilor, în lunga sa domnie (fiind întrecut în această privință numai de Mircea cel Bătrân cu 32 de ani de domnie), Constantin Brâncoveanu a ridicat din temelie biserici parohiale sau mânăstirești, a renovat multe din cele vechi, tuturor făcându-le danii cu generozitate. Pe când nu era încă domn, Brâncoveanu a zidit două biserici pe moșiile sale: una la Potlogi (județul Dâmbovița), în 1683, și alta la Mogoșoaia, terminată în 1688, cu o lună înainte de a urca pe tronul domnesc. În 1690 s'a pus temelia bisericii mânăstirii Horezu (Hurezi în limbaj localnic), în județul Râmnicul Vâlcea, dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena. Biserica principală este împrejmuită de mai multe schituri și paraclise, cu ziduri și turnuri de apărare, întocmai ca o cetate. Preotul Profesor Dr. Mircea Păcurariu, căruia îi datorăm multe din cele prezenatate aici, urmându-l oarecum pe bizantinologul francez Charles Diehl caracterizează acest ansamblu mânăstiresc ca fiind "cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Țara Românească" (1). Sfințirea ei a avut loc la 8 iulie 1693, de către un mare sobor de arhierei și preoți, în frunte cu Mitropolitul Teodosie și în prezența familiei domnești. Se cuvine precizat că anexele care împrejmuiesc biserica principală au diferite hramuri și diferiți ctitori ori donatori. Astfel sunt: Paraclisul, făcut de Domn în 1697, schitul Sfinții Apostoli ridicat de egumenul Ioan de la Hurezi, schitul Sfântul Ștefan zidit de prințul Ștefan Brâncoveanu în 1703, schitul Ioan Botezătorul și bolnița (infirmeria) ctitorite de Doamna Maria între 1696-1699. 

Au mai fost zidite, tot în Oltenia, mânăstirea Mamul (Județul Râmnicul Vâlcea), din piatră, în locul celei de lemn ridicată de boierii Buzești și înnoită de Doamna Stanca, mama domnitorului, și mânăstirea Brâncoveni, gropnița întregului neam, pe locul celei vechi a boierilor Craiovești, refăcută de Matei Basarab. 

În cetatea de scaun a Bucureștilor au mai fost înălțate de Brâncoveanu, tot pe locul altora mai vechi, trei biserici: Sfântul Ioan ce Mare, zis cel Grecesc, Sfântul Sava (ambele demolate în secolul al XIX-lea) și Sfântul Gheorghe-Nou, aceasta din urmă având și chilii noi și fiind sfințită la 29 iunie 1707 de către patriarhul Hrisant al Ierusalimului și încă șapte arhierei. Aici vor fi depuse de către Doamna Maria osemintele soțului martir în 1720, prin voia lui Dumnezeu descoperite în 1914. Biserica din Doicești (județul Dâmbovița) este o altă ctitorie a binecredinciosului domn. 

Pe lângă aceste mânăstiri și biserici, ridicate în exclusivitate de bunul domnitor, el a contribuit la renovarea altora în număr mare, dintre care amintim: Cozia, Arnota, Bistrița, Govora, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr'un lemn, Curtea de Argeș în Oltenia, iar în Muntenia Mitropolia din Târgoviște, Dealu, Snagov, Biserica Domnească și Sfântul Dumitru, ambele din Târgoviște. 

Dintre cele ctitorite peste fruntariile Țării Românești, în Transilvania, amintim de o biserică în Făgăraș (1697-1698), Sf. Nicolae, zidită sub supravegherea pitarului Neagoe Rătescu, una în Ocna Sibiului și mânăstirea Sâmbăta de Sus (în Țara Făgărașului, înainte de 1701); în Basarabia, la Ismail, pe malul Dunării, biserica purtând hramul Sfântului Gheorghe; la Constantinopol biserica Sf.Nicolae din cartierul Galata, iar în Grecia la mânăstirea Sf. Pavel din Muntele Atos, un paraclis și o trapeză.

Doamna Maria, în afară de bolnița de la Hurezi, de care am pomenit mai sus, a zidit biserica Dintr'o zi din București pe locul uneia vechi de lemn, apoi una cu chilii la Surpatele (jud. Vâlcea) tot pe locul uneia de lemn și a refăcut biserica mânăstirii Viforâta (jud. Dâmbovița).

Nu putem trece cu vederea nici câteva din ctitoriile ridicate de rudeniile Domnului și cele ale unor dregători ai săi. Pe linie paternă, trebuie menționat marele vornic Preda Brâncoveanu, bunicul viitorului domn și martir, ctitorul mânăstirii Dintr'un lemn (jud. Vâlcea), care a refăcut și mânăstirea Gura Motrului (jud. Mehedinți) și pe linie maternă postelnicul Constantin Cantacuzino, bunicul, care a zidit mai multe biserici. Unchiul Brâncoveanului, Șerban Vodă Cantacuzino (1678-1688), pe când era mare postelnic, a zidit biserica din Drăgănești-Prahova, iar ca domn, mânăstirea Cotroceni (1678), pe atunci lângă București, și a refăcut biserica lui Neagoe Basarab de la Argeș. Tot el, pe când era mare vornic, a ctitorit și schitul Bascovul (Bascovele) din Argeș și a refăcut străvechea mânăstire Comana. Soția lui, Maria, a ridicat biserica Doamnei din București. Împreună cu alt unchi al său, marele spătar Mihail Cantacuzino, Brâncoveanu a ctitorit o mânăstire în Râmnicul Sărat cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mânăstirii Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Apoi marele spătar a ridicat mânăstirile Sinaia din Munții Bucegi (1690-1695), și aceasta închinată la Sf. Ecaterina din Muntele Sinai; Colțea din București (1701-1702), înzestrată cu școală și spital (pe locul vechii biserici a lui Colțea clucerul) (2); Zlătari, tot din București (1705), schitul Titireciu din Ocnele Mari-Vâlcea, biserici în Slănic-Prahova, Fundeni (azi în București) și Stâlpu - Buzău. Stolnicul Constantin Cantacuzino a zidit biserica zisă Stolnicul din Târgoviște și una în Afumați-Ilfov; spătarul Toma Cantacuzino, mânăstirea Poiana-Prahova și biserica din Filipeștii de Pădure-Prahova (aceasta împreună cu mama sa, Bălașa). Între ctitoriile demnitarilor colaboratori ai lui Constantin Brâncovranu se remarcă monumentala biserică cu hramul Toți Sfinții, ridicată de marele Mitropolit cărturar Antim Ivireanu (Mânăstirea Antim), în București între 1713-1715. Mai sunt și alte ctitorii și renovări de biserici făcute de alte rudenii apropiate și demnitari din epocă, peste care trecem cu vederea.

Deși am amintit deja de unele ctitorii peste fruntariile Țării Românești se cuvine totuși să evidențiem din nou contribuția lui Brâncoveanu și a Țării Românești la menținerea vie a credinței ortodoxe la creștinii aflați în afara Principatelor Române, sub ocupație otomană, romano-catolică sau protestantă. Contribuția s'a manifestat în felurite forme, dintre care n'au lipsit ctitoriile de biserici, adevărate acte de cultură. O parte din aceste danii, și altele de alt gen, au fost expuse în mai multe volume, sub formă de album, de către Virgil Cândea și Constantin Simionescu în Prezențe culturale Românești peste hotare, publicate de Editura Sport-Turism, București, începând cu 1979.

Fără a intra in detalii caracteristice arhitecturii bisericești, trebuie să reținem că în perioada de care ne ocupăm se naște și se generalizează stilul brâncovenesc, cu nelipsitul pridvor deschis, cu arcade sau coloane, indiferent de planul dreptunghiular (roman), trilobat (bizantin), cu una sau trei abside, cu una sau mai multe turle pe naos ori pronaos, cu pronaosul dreptunghiular sau pătrat, având clopotniță-turn pe pronaos și alte elemente arhitectonice. Dintre numele meșterilor zidari cunoscuți ne-au rămas cel al lui Dragomir, constructorul bisericilor Cornetul-Vâlcea și al celei din Băjești-Argeși, precum și numele lui Manea (Manole) vătaful zidarilor de la Hurezi și al colaboratorilor săi Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul, ca și al ispravnicilor Badea, Apostol și Cernica Știrbei. Printre meșterii aduși de peste hotare de Șerban Cantacuzinul și Constantin Brâncoveanul figurează și un italian sau dalmatin, Pecena Levin, care a lucrat la Brâncoveni, unde a și fost înmormântat, și probabil că a lucrat tot el (dacă nu tot un italian, Mira), precum și la Biserica Doamnei din București, unde a sculptat în piatră chenarul portalului, în care se vede înrîurirea Renașterii italiene (3).

Ca și zidirea de biserici (ctitorirea propriu-zisă), pictura bisericească a evoluat pe vechiul fond bizantin, caracteristic secolelor anterioare, la care s'au adăugat elemente autohtone, cum ar fi zugrăvirea portretelor ctitorilor, mai ales în pridvor, zugrăveli policrome înfățișând variate flori și vrejuri, ghirlande și împletituri, podoabe decorative și picturi la exterior. Pentru zugrăvirea votivă sunt reprezentative cea de la Hurezi și Filipeștii de Pădure. Dar stilul brâncovenesc cu tendințe de baroc se constată mai la toate bisericile pictate în timpul lui Șerban Cantacuzinul și Constantin Brâncoveanu; sub acesta din urmă însă stilul și artele în general atingându-și culmea dezvoltării și strălucirii. 

Zugravii bisericii hurezene au fost meșterii greci Constantinos și Ioan, împreună cu meșterii români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Primii doi au pictat și biserica Doamnei din București, iar în colaborare cu Ioachim și Stan ei pictează în 1699 și Biserica Domnească din Târgoviște. Pictura bolniței de la Hurezi, ctitorită în 1696 de Doamna Maria Brâncoveanu, este opera din 1699 a meșterilor Preda, Efrem și Nicolae. Singur, meșterul Nicolae pictează în 1701 și biserica Mânăstirii Govora. Biserica Mânăstirii Surpatele este zugrăvită în 1705 de meșterii Andrei, ieromonahul Iosif, Hranite și Ștefan (4). 

La atingerea acestui înalt nivel iconografic o contribuție deosebită și-a adus Pârvu Mutu (1657-1735), fiu al preotului Ioan din Câmpulung (călugărit sub numele de Paisie). Pârvu învățase arta zugrăvelii bisericești de la călugărul Evghenie de la mânăstirea Negru Vodă, desăvârșindu-se apoi în Moldova, unde a cunoscut marile ansambluri picturale ctitorite înainte cu două secole de Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Movilești, precum și arta unor iconari ruși. Întors în Muntenia, el a zugrăvit biserica Mânăstirii Aninoasa din Argeș, devenind după aceasta pictorul preferat al Cantacuzinilor. Dintre operele sale menționăm picturile murale de la Cotroceni din București (1682), Mărgineni, Sinaia, Poiana, Mamul-Vâlcea, Filipești-Târg, Filipeștii de Pădure, Măgureni, schitul Lespezi în Prahova, apoi Bordești-Buzău, Fundenii Doamnei, Colțea, Sf. Gheorghe-Nou din București ș.a. Pârvu Mutu a pictat și icoane pe lemn; după moartea lui Brâncoveanu însă, nu se mai cunosc alte opere ale lui. După un pelerinaj la Ierusalim, meșterul zugrav s'a călugărit la Mărgineni sub numele de Pafnutie, iar mai târziu a îmbrăcat marea schimă la schitul Robaia. A murit în 1735, lăsând în urmă o mulțime de ucenici, ceea ce-l justifică să se numească <dascal>
în 1705 (5).

Despre zugravul Constantinos și unii din colaboratorii lui am pomenit când am vorbit despre ctitoria mânăstirii Hurezi. Adăugăm acum faptul că acest om care, deși grec de neam, , semna<Constantinos din Tara Romaneasca> 
, a format la Hurezi o școală de zugravi. Pentru aceasta este socotit de preotul profesor Mircea Păcurariu drept "exponent al artei bisericești românești"(6), cu toate că el picta chipul omenesc în stil realist, postbizantin târziu, adică mai puțin spiritualizat. 

La arta scupturii operelor brâncovenești, pe lângă pietrarul Vucașin Caragea deja menționat, amintim pe meșterul Lupu Sărățean, sub conducerea căruia lucra un grup de sculptori. Marmora în care se cioplea era adusă de la Constantinopol sau de la Albești. Stilul ornamental, în mod vădit renascentist, se poate datora probabil meșterului italian numit Mira, adus de spătarul Mihai Cantacuzinul spre a lucra la mânăstirea de la Râmnicul Sărat. Noul stil, baroc, se poate vedea în atâtea portaluri, lespezi funerare, stâlpi de pridvoare la biserici ca cele de la Hurezi, Brâncoveni, Cozia, Cotroceni, Biserica Doamnei, Colțea, Sf. Gheorghe-Nou, Antim, Văcărești, Stavropoleos ș. a.

Fără să intrăm în amănunte, putem afirma că au cunoscut o mare dezvoltare și arta sculpturii în lemn (cruci, uși de biserică, catapetesme, tronuri arhierești, străni și alte piese de mobilier etc,) și gravura (pristolnice, peceți, chipuri mai ales), boderiile (veșminte, epitafuri, dvere etc.), chiar și orfevrăria sau argintăria, deși piesele de argintărie erau comandate de Brâncoveanu la argintari sași din Sibiu sau Brașov. Muzica bisericească cunoaște o adevărată înflorire sub Brâncoveanu. O însemnare din 1704 ne informează că un oarecare Bucur grămăticul din Sâmbăta de Sus, deprinsese cântările bisericești la București de la dascălul Coman, la care mai învățau și alți 50 de tineri. La școala de la Colțea figurează între dascăli și un Dima cântărețul. Dar maestrul de la care ne-au rămas și tălmăciri din greacă în română și cântări în manuscris este ieromonahul Filotei <
sin Agăi Jipăi>, psalt la Mitropolia din București. La 24 decembrie 1713 termina de scris o Psaltichie rumănească, despre care profesorul Păcurariu zice că este "primul manuscris musical cu textul în limba română"(7). Sunt cunoscute 518 pagini cu 977 de cântări pe note muzicale și 226 numai text. Este demn de notat că tot Filotei a compus muzica Canonului Floriilor, Mărimurile la Polieleu și Rugăciunea lui Filotei pentru Constantin Brâncoveanu. Cu acest prilej menționăm și un act de restituire culturală: în colecția "Izvoare ale muzicii românești" (Editura Muzicală, București, 1986, 484 p.), în volumul VII C, a fost publicată partea a III-a (Stihirariul) din Psaltichie Rumănească a lui Filothei Sin (fiul) Agăi Jipei, facsimile și transcrieri pe notație liniară de Sebastian Barbu-Bucur.

Note bibliografice și explicative:


(1) Păcurariu, Preot Prof. Dr. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 214 și 233.
(2) Clucer, boier care se ocupa cu aprovizionarea Curții Domnești.
(3) Moisescu, Pr. Prof. Gheorghe I.; Lupșa, Pr. prof. Ștefan.; Filipașcu, Pr. Prof. Alexandru. Istoria Bisericii Române, vol. 2, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1957, p. 128.
(4) Moisescu, Ibidem.
(5) Păcurariu, Ibidem, p. 231-232.
(6) Ibidem, p. 232.
(7) Ibidem, p.239.


(Va urma)


Pr. Constantin M.Iana
Adelaide, 4 noiembrie 2014

 

Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Marţi, 04 Noiembrie 2014

News and events