SFINȚII BRÂNCOVENI


În acest an, dedicat pomenirii Sfinților Martiri Brâncoveni, au loc în Biserica Ortodoxă Română variate manifestări prin care într'un mod deosebit se omagiază viața și jertfa lor. Spre deosebire de alți ani, în care acest lucru a avut loc în cultul public numai în ziua pomenirii lor, adică precum sunt venerați toți sfinții din Sinaxar, în acest an, 2014, cinstirea Martirilor Brâncoveni se întinde de-a lungul anului, rațiunea faptului fiind împlinirea a 300 de ani de la ziua nașterii lor spre viața veșnică (γενεθλια în greacă, natalitia în latină). Se scriu zeci de articole, se organizează simpozioane, se fac expoziții cu obiecte de proveniență brâncovenească, au loc pelerinaje la locurile legate de Sfinții Brâncoveni și multe altele asemenea. Nouă celor din Australia, aflați la mare distanță de țară, ne lipsesc nu numai locurile, ci și obiectele și alte izvoare grăitoare despre Mucenicii Brâncoveni. În afară de faptul că avem la Sydney o parohie cu hramul Sfinților Brâncoveni și că le adresăm rugăciuni, îi putem cinsti numai informându-ne din cărțile și revistele de teologie de care dispunem, din unele documente și studii publicate pe internet, fie ele bisericești sau laice, fiindcă ne lipsește accesul direct la izvoarele vechi, cronici, letopisețe, monumente cu pisanii pe frontispicii și inscripții dăltuite în piatră, precum și accesul la sfintele locașuri cu picturile și stilul lor architectonic specific etc. De aceea, având în vedere această situație precum și faptul că majoritatea credincioșilor noștri nu sunt prea familiarizați cu istoria Brâncovenilor, trebuie să scriem lapidar, limitându-ne doar la mici sinteze ale unor capitole de monografie, fără pretenția de a veni cu ceva nou în prezentarea noastră.
Iată acum numai câteva date biografice ale lui Constantin Brâncoveanu, și cu mult mai puține ale fiilor săi și ale sfetnicului domnesc Ianache Văcărescu, (date) referitoare la genealogie, copilărie și tinerețe, educație, dregătorii înainte de domnie..., fără a trece cu vederea nici femeile din familie, care, chiar dacă nu au suferit mucenicia roșie, de sânge, cu siguranță au îndurat foarte mult.

Sfântul Constantin, cel ce avea să domnească în Țara Românească timp de aproape 26 de ani, s'a născut în ziua de 15 august 1654, la Brâncoveni, în fostul județ Romanați, actualul județ Olt. După tată el descindea dintr'o veche și nobilă familie boierească, autohtonă, din neamul Basarabilor, din care provenise și Matei Basarab. Tatăl său, Matei "Papa", Postelnicul (1), era fiul lui Preda Vornicul (2), iar acesta era fiul lui David din Brâncoveni care fusese căsătorit cu o nepoată de soră a lui Matei Basarab. După mamă, domnitorul Constantin Brâncoveanu nu era mai puțin nobil, mama sa, Stanca, trăgându-se din neamul împărătesc al Cantacuzinilor (Ioan al 6-lea, 1295- 1342). Stanca era una dintre fiicele Postelnicului Constantin Cantacuzinul, boier de frunte în Sfatul Țării Românești, căsătorit cu Elena, fiica lui Radu Șerban (care a domnit între 1602-1610), înrudit cu Mihai Viteazul. Pe lângă Stanca, Postelnicul Constantin Cantacuzinul și soția sa Elena au mai avut șase fiice și șase fii, dintre care unul, Șerban, a domnit între 1678-1688, Mihail a ajuns Mare Spătar (3), iar altul, Stolnicul Constantin (4), cu studii la Padova și umblat prin Europa, avea reputația de a fi fost unul din cei mai învățați boieri al timpului. Aceștia trei sunt prin urmare unchi ai viitorului domn Constantin Brâncoveanu. Cam așa ar arăta o schiță genealogică pe linie paternă și maternă.

Copilăria sfântului Constantin n'a fost una fără primejdii. În februarie 1655, deci în timpul domniei lui Constantin Șerban Basarab, zis Cârnul, -fiul lui Radu Șerban-, a avut loc răscoala seimenilor (5) și dorobanților (6) împotriva domniei. Printre cei care au pierit atunci în focul răscoalei, a fost și tatăl lui Constantin Brâncoveanu, Papa Postelnicul, omorît în casele ce le avea la poalele dealului Mitropoliei, azi dealul Patriarhiei. Prin voia lui Dumnezeu, pruncul Constantin a scăpat cu viață, datorită doicii sale. Rămas orfan de tată, copilul Constantin a căzut în grija mamei sale, a bunicii dinspre tată, Păuna Greceanu, și a unchiului său, Stolnicul Constantin Cantacuzinul. Când avea cinci ani, a fost ucis și bunicul său după tată, Preda, Vel-Ban (7) al Craiovei, în măcelul organizat la curtea din Târgoviște de Mihnea cel Rău (1658-59). Fiind încă copil, Sfântul Constantin a mai suferit de încă o crimă asemănătoare, de această dată în 1663, căzând victima unui asasinat bunicul dinspre mamă, bătrânul Postelnic Constantin Cantacuzinul, ca urmare a rivalității celor două partide boierești din Muntenia, anume Cantacuzinii și Bălenii. Bătrânul Postelnic a fost ridicat de la moșia sa din Prahova și dus la Snagov, unde a fost sugrumat de către boierul Stroe Leurdeanul. Cele două partide boierești se vor împăca după ce Șerban Cantacuzinul va ajunge domn în 1678 și va mărita pe una din fiicele sale, Smaranda, cu Grigore, nepotul lui Gheorghe Băleanu, cel care condusese partida adversă.

Copilăria și-a petrecut-o Sfântul Constantin nu atât la moșia din Brâncoveni, cât mai ales la casele părintești din București, situate nu departe de Curtea Domnească. Aici a învățat carte în limbile grecă și latină, mai ales de la unchiul său, Constantin Stolnicul, fratele mamei sale, Stanca. Deși arăta multă râvnă pentru învățătură, Sfântul Constantin nu a beneficiat de studii în Occident. Probabil că pentru acest motiv Nicolae Iorga nu-l putea socoti "ceea ce se poate numi un om învățat"(8), deși numai peste câteva rânduri marele istoric îl numește "luminatul voievod al Țării Românești".

Sfântul Constantin a mai avut doi frați mai mari, Barbu și Matei, însă amândoi au murit de tineri. Astfel că toată averea părintească i-a rămas lui, mărindu-o și prin căsătoria în anul 1674 cu Marica, fiica lui Neagoe din Popești, nepoata lui Antonie Vodă (1669-1672), iar din 1675 extinzându-o și prin moșiile care i-au rămas de la răposatul Danciu, fratele străbunicului său. Această avere îi va servi la suținerea operei culturale la care se va angaja chiar înainte de a ajunge domn. 

Despre bătrânul sfetnic Ianache Văcărescu știm că era frate vitreg al Doamnei Marica, soția Brâncoveanului (copii de la aceeași mamă, dar cu tați diferiți) (9). Până la Iorga se afirma greșit că Ianache îi era ginere lui Brâncoveanu. 

Datorită inteligenței și cumpătului cu care era dotat, Sfântul Constantin a cunoscut o ascensiune rapidă pe scara dregătoriilor. În vârstă de numai 20 de ani, în timpul lui Gheorghe Duca (1673-1678), el ajunge Logofăt secund în 1674, iar sub unchiul său, Șerban Cantacuzino, este făcut în 1679 Vel-Agă (10); în 1680 este numit Vel-Postelnic, în 1681 ajuge Biv-Vel-Postelnic; spre finele anului respectiv este avansat la rangul de Vel-Spătar, pentru ca în 1683 să devină din nou Ispravnicul reședinței domnești. În 1687 este înaintat la treapta cea mai înaltă, aceea de Vel-Logofăt și, totodată, revine pentru a treia oară la dregătoria de Ispravnic al reședinței domnești bucureștene, comasând cele două funcții administrative.
Cu copii săi, în special cei mai mari, progresând pe plan administrativ, economic și cultural, Brâncoveanul era în plin avânt, situație în care l-a surprins moartea unchiului său Șerban și vacantarea tronului domnesc.

(Va urma)

Note explicative și bibliografice:


Notele explicative sunt în conformitate cu cele din Dicționarul Explicativ al Limbii Române (prescurtat DEX), editat de Academia R.S.R., București, 1984).


(1) Postelnicul era un titlu dat în trecut unui mare boier, membru al sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnitorului și organiza audiențele la domn.


(2) Vornicul era mare dregător la Curtea Domnească, însărcinat cu supravegherea Curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești etc.


(3) Spătarul, înalt demnitar la Curtea Domnească care purta la festivități sabia și buzduganul domnului etc.


(4) Stolnicul, dregător care purta grija mesei domnești etc.


(5) Seimenii erau ostași mercenari pedeștri, înarmați cu sânețe, a căror atribuție era paza Curții Domnești.


(6) Dorobanț, soldat infanterist cu plată.


(7) Vel Ban, boier în rang imediat după Domn.


(8) Istoria Literaturii Române în secolul al XVIII-lea, (1688-1821), vol. I, ediție îngrijită de Barbu Theodorescu (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1969), p. 33-34.


(9) Ionescu, Pr. I. La aniversarea a 300 de ani de la urcarea lui Constantin Brâncoveanu pe tronul Țării Românești, 1688-1988. În revista Mitropolia Olteniei, Craiova, anul XL (1988), Nr. 2 (martie-aprilie), p. 31. Vezi și Alexandru Briciu, Domnii favorabile boierilor Cantacuzini în secolul XVII (ediția pe internet, joi, 30 ianuarie 2014).


(10)Vel-Agă, comandantul pedeștrilor însărcinați cu paza orașului de reședință domnească.


Pr. Constantin M.Iana


Adelaide, septembrie 2014



Published in Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Miercuri, 17 Septembrie 2014

News and events