SPOVEDANIA COPIILOR ȘI A SURDO-MUȚILOR (2)

Deoarece canonul al 18-lea al lui Timotei al Alexandriei este cel mai vechi izvor patristic referitor la spovedania copiilor, se cade să începem cu acest canon enunțându-l în forma dată de Sfântul Părinte: Întrebare: "De la ce vârstă sunt judecate de către Dumnezeu păcatele?" Răspuns: "După cunoștința și înțelepciunea fiecăruia. Unii, de la vârsta de zece ani, iar alții de la o vârstă mai mare".(1)

Istoricește vorbind, am arătat în primul segment al acestui articol că vârsta nu este un criteriu după care se impune în mod categoric prezentarea la scaunul Spovedaniei. Deși Sfântul Părinte Timotei întreabă de vârstă, el nu indică în răspuns neapărat vârsta copilăriei ca perioadă de început personal al participării omului la Sfinta Taină a Spovedaniei. Răspunsul Sfântului Timotei are în vedere nu în mod exclusiv copilăria ca stadiu de dezvoltare a omului, ci dezvoltarea sa generală spre maturitate și capacitatea intelectuală, precum și puterea de a distinge moral binele de rău. 

Răspunsul dat de Sfântul Timotei la întrebarea privitoare la începutul Spovedaniei în viața creștinului se sprijinea pe unele date scripturistice și patristice. Cel puțin, așa procedase Sfântul Vasile cel Mare (canonul al 18-lea), când evalua nivelul de înțelegere al celor ce veneau să intre în monahism, procedeu adoptat de Sinodul al 6-lea Ecumenic în canonul al 40-lea. Prin analogie cu procedeul Sfântului Vasile când aplica criteriul de stabilire al responsabilității morale la primirea în monahism, tot așa procedează și Sfântul Timotei, vorbind despre vârsta necesară pentru Taina Spovedaniei. "Unii, de la vârsta de zece ani, iar alții de la o vârstă mai mare", este un răspuns obiectiv, care reflectă totodată mentalitatea timpului (în cazul acesta fiind secolul de aur al Bisericii) dar și complexitatea problemei.

De aici provine și varietatea opiniilor Părinților bisericești, care se exprimă în diferite secole, în diferite țări cu populație diferită, limbi și tradiții diferite. Această deosebire de culturi este evidentă și în zilele noastre, după două mii de ani de creștinism cu evanghelia lui unificatoare, când, spre diferență de trecut, știrile circulă rapid dintr-o parte în alta a globului, ceea ce face ca lumea în general să fie mult mai informată, iar copiii să se manifeste precoce.

S-a ajuns să se creadă convențional, de către o bună parte din populația lumii, că vârsta de șapte ani ar fi cumva un prag semnificativ de dezvoltare psiho-fizică. Ceea ce, în Biserica Ortodoxă, a dus la concluzia că după șapte ani copilul trebuie să se spovedească, mai ales pentru a fi admis la Sfântul Potir. 

Este o linie hotar pentru ambele sexe, deși în trecut, ca și astăzi dealtfel, se avea în vedere deosebirea anilor de maturitate la fete și băieți, fetele dezvoltându-se cam cu doi ani mai repede decât băieții. Totuși, în spiritul egalității sexelor, cel puțin în Australia, vîrsta de căsătorie legală a scăzut de la 21 de ani la 18, pentru ambele sexe, iar înainte de această vârstă căsătoria legală este posibilă numai cu dispensă judecătorească. Desigur, s-a plecat întotdeauna de la considerentul unei normalități, cazurile de dezvoltare anormală de orice natură sau proveniență fiind exceptate.

Nu avem în intenție să ne ocupăm în amănunt de multiplele aspecte ale Tainei Spovedaniei (biblice, liturgice, canonice, istorice, dogmatice, morale, istorice etc.). Dar cu privire la vârsta de șapte ani, de la care copiii trebuie să se mărturisească pentru a primi Sfânta Împărtășanie, sunt unele indicii încă din secolul al 14-lea (2). În cele din urmă însă este de reținut că, referitor la gradul de înțelegere a gravității păcatului săvârșit de copilul penitent, profesorul de teologie liturgică Vintilescu consideră că această evaluare rămâne în seama preotului duhovnic. Citând pe Anastasie al Antiohiei, care zice că "Dumnezeu nu socotește pe cei ce fac păcate, după anii pe care-i au, ci după cum e mintea și înțelepciunea omului"(3), Părintele Vintilescu conclude: "Criteriul hotărâtor, prin urmare, pentru vârsta de la care trebuie să se impună spovedania copiilor, îl formează începuturile puterii de discernământ. Această facultate intră în funcțiune, la unii indivizi mai de timpuriu, iar la alții mai târziu și gradul ei de intensitate depinde de o mulțime de factori, care intră în determinarea individualității. Pentru că -precum subliniază aceeași glavă (324 n.n.) din Pravilă (Matei Basarab n.n.)- se pot vedea copii de 12 ani având minte mai multă decât oameni de 25 de ani și de 30 de ani, ori mai mult. Aprecierea gradului de discernămmânt și, deci, de vinovăție pentru păcatele făcute de fiecare copil în parte, este o chestiune, care rămâne în seama duhovnicului personal, potrivit elementelor căpătate la mărturisire. De stabilit este, însă, vârsta peste care copiii nu trebuiesc admiși la împărtășire fără a se fi spovedit mai întâi."(4)

Necesitatea și binefacerile Sfintei Taine a Spovedaniei pot fi văzute, ca și la celelalte Sfinte Taine, dintr-o dublă perspectivă: a vieții trecătoare și cea a vieții veșnice, ambele fiind de fapt una, după cum una este ființa umană formată din trup și suflet. Dubla perspectivă ne este dată și de Cel ce a întemeiat această Sfântă Taină, adică de Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos dar și de Biserica Sa, ca instituție divino-umană, al cărui Cap este El. 

Necesitatea Spovedaniei este strâns legată de binefacerile ei și este indisputabilă, după cum indisputabilă este autoritatea Întemeietorului ei. Necesitatea Spovedaniei pentru orice creștin, inclusiv a copiilor și surdo-muților, este postulată de unirea noastră cu Hristos cel euharistic, de unirea noastră cu ceilalți membri ai Bisericii luptătoare și triumfătoare și de pregătirea personală pentru această unire. Această pregătire include restabilirea legăturilor cu Hristos, cu Biserica și cu noi înșine, legături rupte de păcat. Prin Taina Pocăinței, cum se mai numește Spovedania sau Mărturisirea, obținem vindecarea cauzată de păcat și suntem îmbrăcați iar în veșmântul haric, necesar primirii noastre la ospățul nunții mistice a Fiului lui Dumnezeu.

Binefacerile Spovedaniei sunt incalculabile dacă ne gândim că scopul final al vieții omului este îndumnezeirea sau mântuirea prin har și fapte bineplăcute lui Dumnzeu. Ori, de toate aceste beneficii se pot bucura și copiii și surdo-muții. 

Sunt oameni care nu văd rostul Spovedaniei în general și al Spovedaniei copiilor în special. Datorită lipsei de educație creștinească o bunică întreba cu câțiva ani în urmă pe o preoteasă de necesitatea spovedirii copiilor, copiii de care vorbea dânsa fiind pe la vârsta de 10 ani. Doamna respectivă, ai cărei copii, foarte inteligenți dealtfel, constituiau obiectul discuției, trebuia să se gândească la câte ispite pot fi expuși în zilele noastre nu numai adulții ci și copii. Cuvântul exprimat oral, în scris, în imagini, la care și copiii au acces, adesea rănește, mai ales sufletul curat al copilului. Este suficient să ne gândim la ce poate fi văzut sau auzit la televizor, pe internet, în filme , ca să înțelegem pe câte căi copiii pot fi influențați să imite nu doar ce este bine ci și ce este rău. Câte scene obscene, de violență și de ucideri tulbură sau captivează niște suflete gingașe, mai ales în absența părinților, bunicilor și a altor persoane adulte, autorizate cu supravegherea, controlul și educația vlăstarelor tinere! Cu mulți ani în urmă am văzut un băiețel de vârstă școlară, care, captivat de un anumit film și timorat, cerea mamei sale, obosită de muncă, să stea totuși cu el la televizor. Înrâurirea negativă de tot felul, inclusiv fumatul, consumul de alcool și alte droguri (stupefiante, narcotice) se dovedesc a fi cu adevărat catastrofale pentru sănătatea personală a celor mici, pentru familie, pentru societate în general. Chiar dacă pentru moment efectul tulburător nu-i prea vizibil, în mod sigur nu va trece fără urme.

Acest scenariu trist și morbid poate fi prevenit sau tratat profilactic printr-o detectare timpurie a consecințelor păcatului mărturisit unui preot duhovnic, abil și cu inimă de părinte. De aceea, părinții nu trebuie să sperie pe copil cu vorbe de genul "îți taie popa limba", nici să-l descurajeze sau să-l rețină de la a se spovedi. Căci, cu cât mai timpuriu o faptă rea, un cuvânt necuviincios sau un gând necurat este descoperit preotului, cu atât mai benefic este acest fapt pentru sănătatea spirituală a copilului . Obsesii, apucături, năravuri și alte trăsături de comportament, pe care medicina le categorisește felurit, merită atenție pentru a fi vindecate fără amânare. 

Preotul duhovnic, la rândul său, necesită mult tact pedagogic și experință, motiv pentru care, în principiu, hirotesia de duhovnic nu vine odată cu hirotonia preoțească. Frații preoți mai tineri trebuie să fie conștienți de faptul că procedura de spovedanie a copiilor nu este întocmai ca aceea a dulților și că dacă fiecare adult constituie un caz aparte și unic, cu atât mai mult procedura de spovedanie a copiilor diferă de la persoană la persoană. 
În ceea ce privește pe surdo-muți, considerăm că ei reprezintă un caz și mai special, deoarece nu mulți sunt preoții duhovnici care să poată comunica cu ei. Suntem de părerea că ierarhii trebuie să numească la catedrale și un preot capabil să catehizeze și să spovedească pe surdo-muți.

Se înțelege de la sine că cele creionate aici reprezintă doar câteva idei sau aspecte legate de Sfânta Taină a Spovedaniei. Sunt atât de multe probleme legate de această Sfântă Taină care-și așteaptă o uniformizare pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Pe lângă cele cunoscute deja, este suficint să pomenim pe cele ridicate recent de unii cercetători geneticieni relativ la un fel de predeterminism genetic al persoanei umane, care ar pune în discuție libertatea omului și responsabilitatea sa pentru păcat, elemente esențiale ale Sfintei Taine a Spovedaniei. Noi credem, însă, că Logosul divin,<prin Care toate s'au făcut>   , a știut ce a făcut când, după Învierea Sa din morți, a întemeiat Taina Iertării păcatelor. Fără libertate și responsabilitate, Spovedania ar părea absurdă și lipsită de logică și sens. Ori, Geneza ne spune că Dumnezeu a făcut toate <bune>(în ebraică tob). Dacă viitorul Sinod Pan-Ortodox nu are pe agendă probleme dogmatice, sperăm că acestea vor fi tratate la unul ulterior.

Note bibliografice:

(1) Pidalion. Cu orânduire nouă și Tâlcuiri de Arhimandritul Zosima Târâlă și Iconom Stavrofor Haralambie Popescu (Ed. Speranța, București, 1933 și 1992), p. 443. 

(2) Vezi mai pe larg la Vintilescu, Pr. Petre, Spovedania și Duhovnicia (Alba Iulia, 1995), p. 117. Eratum: În numărul anterior, a se citi Ioan de la Citros în loc de Ioan Cretanul. 

(3) Pravila lui Matei Basarab, glava 324. 

(4) Catehismul Bisericii Romano-Catolice, la răspunsul 1457 zice, (cam ca Legea Codului Canonic din 1983, întrebarea 914): "Copiii trebuie să meargă la taina pocăinței înainte de a primi Sfânta Comuniune pentru prima oară." Dar se știe că la romano-catolici prima împărtășanie poate fi primită între 7 și 14 ani, ceea ce este deosebit de noi care o primim chiar de la Botez. 

Pr. Constantin M. Iana,
Adelaida, 6 îunie 2014 

Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Miercuri, 02 Iulie 2014

News and events