În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfintei Marii Mucenite si Prealaudatei Eufimia cea din Calcedonia.
Aceasta sfânta a trait în zilele lui Diocletian (intre 284 si 305). Fiind prinsa, pentru marturisirea în Hristos a fost chinuita cu focul, cu roata si cu alte chinuri. Si scapând cu darul lui Hristos de toate nevatamata în sfârsit a fost arunca ca sa fie mâncata de fiare, si asa si-a dat ...
more
Împlinidu-se anul acesta trei sute de ani de la moartea mucenicească a lui Antim Ivireanu, vom încerca, cu mijloacele de care dispunem aici, în Australia, să răspundem și noi hotărârii și recomandării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a aduce un mic omagiu marelui ierarh și om de cultură.Se știe că de regulă biografiile oamenilor iluștri includ într'un capitol informațiile privitoare la descendență, copilărie și tinerețe, după care se tratează opera și în capitolul final doctrina. Nu însă totdeauna avem elementele biografice suficient de limpezi și nu totdeauna se urmează această schemă stricto sensu, ci se recurge la deducții și alte metode auxiliare de investigație. Desigur că purul adevăr depinde în mare măsură de obiectivitatea sursei informative, dar și de capacitatea istoricului de a întrevedea realitatea. Astfel este și cazul mitropolitului Antim Ivireanul, despre a cărui naștere, copilărie și tinerețe cunoaștem foarte puțin. Mai ales, zice Gabriel Ștrempel despre Ivireanul, "până astăzi nu se știe exact nici unde și nici când a văzut lumina zilei".(1) Se bănuiește totuși că 1650 ar fi anul nașterii sale, iar cu privire la locul nașterii, știm chiar din unele afirmații ale sale, făcute în prefețele unor tipărituri proprii, că își zice Ivireanul. Tot așa știm de la secretarul domnesc (al lui Constantin Brâncoveanu) Anton-Maria del Chiaro, florentinul, care l-a cunoscut îndeaproape pe Antim.(2) Deci țara de baștină a lui Ivireanu este Iviria, numită în vechime și Georgia (caucaziană), sau Gruzia. Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului, primul său biograf, Nicolae Dobrescu, Nicolae Iorga, Alexandru Odobescu, Atanasie Mironescu, episcopul Râmnicului, și alți cercetători mai noi încearcă alte ipoteze dar fără temei. (3)
Tot de la Del Chiaro(4) aflăm că numele de botez al lui Ivireanu era Andrei, iar părinții lui se numeau Ioan și Maria.(5) În pomelnicul personal de la ctitoria sa din București se găsesc și numele a doi binefăcători ai lui Antim, care l-au ajutat la începutul vieții sale în Țara Românească: Macarie ieromonahul și Teodosie arhiereul. Un fapt sigur despre viața lui Andrei Ivireanu este acela de a fi fost luat în robie la turci, dar nu se știe exact la ce vîrstă, ori cât timp a fost rob și până la ce vârstă. Atât se poate vorbi cu oarecare precizie despre copilăria și tinerețea lui. În orice caz, tânăr fiind sau încă copil, Andrei a fost răscumpărat din robie, probabil de către Patriarhia Ecumenică (de la Constantinopol). Aici a dat dovadă de multă îndemânare, fiind priceput la sculptura în lemn, pictură și broderie. (6) În biografia-i întocmită de Doina Curticăpeanu sunt menționate și îndeletnicirile de desenator și caligraf(7), iar Preotul Mihail-Gabriel Popescu adaugă și pe aceea de miniaturist.(8) Se presupune că, ager la minte fiind, Andrei a deprins aici și limbile greacă, arabă și turcă. Fără îndoială, el vorbea încă și limba lui maternă.
Următorul mare pas din viața lui Antim a fost venirea sa în Țara Românească.
Este aproape unanim recunoscut de istorici faptul că Ivireanul a fost adus în Țara Românească de către Domnitorul Constantin Brâncoveanu (poate că Domnitorul Șerban Cantacuzino mai trăia încă) pentru a-i fi de folos la realizarea planurilor sale culturale, alături de alți oameni de cultură români și străini, dintre care amintim pe frații Radu și Șerban Greceanu, cronicarul Radu Popescu, episcopii Mitrofan și Damaschin de la Buzău; grecii: stolnicul Constantin Catacuzino, medicul Iacob Pylarino, preoții Gheorghe Maiota cu studii la Roma și Veneția și Ioan Avramios fost paroh la parohia greacă din Veneția, patriarhii Dositei și Hrisant Notaras ai Ierusalimului, Gherasim Paladas al Alexandriei, patriarhul Atanasie al IV-lea Dabbas al Antiohiei, la care se adaugă profesorii de la Academia Sfântul Sava din București, și cărturari ca celebrul Sevastos Chimenitis din Trapezunt, Ioan Cariofil, Ioan Comnen, cu studii la Padova, profesor de științe fizice și matematice, Marcu Porfiropol, Gheorghe Hrisogon, Panaiot Sinopeus, medicul florentin Anton-Maria del Chiaro și alții (vezi Păcurariu, Preot Prof. Dr. Mircea. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, (ed. 2-a, IBM al B.O.R.,București, 1994), p. 141).
Nu se cunoaște anul venirii lui Andrei la noi (probabil între 1688 și 1690), dar aducerea sa aici a fost posibilă datorită relațiilor domnitorului Brâncoveanu cu Constantinopolul și cu patriarhii răsăriteni, dintre care mulți se aflau în refugiu prin Principatele Române, după milă și ajutor. Se crede că Andrei era încă mirean (laic) când a venit la noi. În orice caz, acum a făcut un alt mare pas în viață, deschizându-i-se o cale largă, îndeosebi în domeniul tipografiei.
Odată venit aici, este de crezut că Andrei acordă priortate însușirii limbilor română și slavonă, aceasta din urmă fiind încă folosită la Sfânta Liturghie. Paralel cu învățarea limbilor Andrei deprinde foarte repede și meșteșugul tiparului în tipografia domnească din București, aflată sub conducerea lui Mitrofan, fostul episcop al Hușilor (N.Dobrescu, Pr. N. Șerbănescu și alții). Însă unii cercetători consideră că nu la București și-a însușit arta tipografică, ci la Buzău (Iorga), Moscova, Kiev, Veneția sau chiar în orient sau Constantinopol.(9) Dar pentru București există argumente mult mai multe și mai raționale .
Îl găsim pentru prima oară pe Andrei în octombrie 1691, tipărind la București o carte de literatură parenetică: Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, tradusă în greaca modernă de către arhimandritul Hrisant Notaras, și în 1692 Slujba Sfintei Paraschiva și a Sfântului Grigorie Decapolitul, tot în greacă; în 1693 tipărește Evanghelia greco-română, cu gravuri, frontispicii și viniete măiestrit lucrate, având și o < posfata >
scrisă de el. În 1694 scoate de sub tipar o Psaltire românească, dedicată lui Constantin Brâncoveanu, căruia i-a închinat și câteva < versuri la stema țării >, semnate de <smeritul intru ieromonahi Antim Ivireanul> . Deci, cândva între 1691 și 1694, Andrei a devenit ieromonahul Antim.
Probabil că datorită unor intrigi, Antim se mută de la București în 1694 la mânăstirea Snagov, unde își va continua îndeletnicirea de tipograf, iar în 1696 îl aflăm chiar în postul de egumen la această mânăstire.
La Snagov scoate de sub tipar 14 cărți, dintre care 7 grecești, 4 românești, 1 slavonă, 1 greco-română, 1 greco-arabă. De o deosebită recepție s'au bucurat, zice Gabriel Ștrempel, Gramatica slavonească din 1697 a lui Meletie Smotrițki, pentru elevii care învățau limba slavonă, și Floarea darurilor, tipărită în română la 1700, deși circula la noi în traducere încă din secolul al XVI-lea.
Tot Gabriel Ștrempel remarcă faptul că lui Antim și tiparniței de la Snagov le revine creditul de a se fi format aici mai mulți meșteri tipografi ca Mihail Iștvanovici (trimis să tipărească cărți la Râmnic, la Alba Iulia și la Tiflis, în Georgia), Gheorghe Radovici activând la Târgoviște de la 1700 înainte, și ieromonahul Dionisie Floru.(10) Se cuvine totuși să precizăm că, în timpul păstoriei Mitropolitului Teodosie au luat ființă și trei tipografii: la Buzău în 1691, prin strădania fostului Episcop Mitrofan de la Huși, dar cea de la Snagov (1696) și cea de la Râmnic (1705), prin osteneala lui Antim. Deci flacăra tipografică fusese aprinsă de alții, înainte de Ivireanul (mai ales tipărirea Bibliei de la București-1688), dar el a amplificat-o.(11)
Note bibliografice:
(1) Ștrempel, Gabriel. Antim Ivireanul, Ed. Academiei Republicii Populare Române, București, 1962, p. 8.
(2) Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, Veneția 1718, p. 42. Apud Strempel, Ibidem, p. 8.
(3) Vezi la Ștrempel, Ibidem, p. 8.
(4) Ibidem, p.220.
(5) Așezământul Mânăstirii Antim, păstrat la Biblioteca Academiei R.P.R. sub nr. 3342, fila 13. Apud Ștrempel, Ibidem, p. 9.
(6) Del Chiaro, Ibidem, p.220. Apud Ștrempel, Ibidem, p.9.
(7) În Scriitori Români, Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1978, p. 32-34.
(8) Ivireanul, Antim. Mitropolitul Ungrovlahiei (Teză de doctorat, Ed.IBMO, București,1969), p. 14.
(9)Vezi notele 1, 2, 3, de la pagina 10 în G. Ștrempel.
(10) Ibidem, la pagina 12, nota 1, după Pr. Nicolae Șerbănescu, Antim Ivireanul tipograf.
(11) Păcurariu, Pr.Prof. Dr. Mircea. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 2 (Ed.II -a I.B .M. al B.O.R., București, 1994), p. 138.
(Va urma)
Pr. Constantin M. Iana,
Adelaide, aprilie 2016
Published in Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Sîmbătă, 30 Iulie 2016
