285. Care este articolul al X-lea din Simbolul Credinţei?

Acest articol este: «Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor».

 

286. De ce se vorbeşte despre Botez în Simbolul Credinţei?

Pentru că Botezul este uşa prin care omul intră în Biserică, el e cea dintâi dintre cele şapte Sf. Taine.

 

287. Ce sunt Sfintele Taine?

Sfintele Taine sunt acele lucrări sau acte sfinte văzute, întemeiate de Hristos şi săvârşite de Biserică prin episcopul şi preoţii ei, prin care se împărtăşeşte primitorului harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Sunt lucrări văzute, pentru că omul e trupesc, cum zice Sf. Ioan Gură de Aur: «Dacă ar fi netrupesc, ţi-ar da aceste daruri aşa cum sunt, netrupeşti. Dar fiindcă sufletul e împreunat cu trupul, cele duhovniceşti ţi le dă în semne supuse simţurilor» (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 82 la Matei, 4, Migne, P. G., LVIII, col. 743).

 

288. Cine e săvârşitorul Sfintelor Taine?

Ca izvor al Sf. Taine, Mântuitorul Hristos este şi săvârşitorul lor, prin mijlocirea arhiereului şi a preotului. Ca unul Care e prezent fără întrerupere în Trupul Său tainic, adică în Biserică, Hristos şi numai El este săvârşitorul Sf. Taine. Episcopul şi preotul nu sunt decât organele văzute, sfinţite ale Arhiereului şi Preotului nevăzut Hristos, sunt iconomii Tainelor xi Dumnezeu, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1). Lucrul e atât de adevărat, încât Sf. Taine îşi păstrează puterea, oricare ar fi viaţa preotului. Sf. Ioan Gură de Aur zice: «Dacă harul ar căuta pretutindeni vrednicia, n-ar fi nici Botez, nici Trup al lui Hristos, nici aducere înainte prin aceştia. Dar cum Dumnezeu obişnuieşte să lucreze şi prin cei nedemni, harul Botezului nu e vătămat întru nimic de viaţa preotului» (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 8, 1, la Epistola către Corinteni, Migne, P. G., LXI, col. 69).

 

289. Care e numărul Sfintelor Taine?

Sf. Taine sunt în număr de şapte: Botezul, Mirungerea, Pocăinţa, Îmşărtăşania, Preoţia, Nunta şi Maslul. Acest număr e acela al darurilor Sf. Duh (Isaia 11, 2-3) şi răspunde trebuinţelor duhovniceşti ale omului. „Naşterea duhovnicească” e dată prin Botez, „creşterea”; prin Mirungere, „hrana”; prin Sf. Împărtăşanie; „puterea de a învăţa, sfinţi şi conduce” (Matei 28, 19), prin Hirotonie sau Preoţie; „înnoirea morală”, prin pocăinţă; „sfinţirea şi tăria legăturii căsătoriei”, prin Taina nunţii; „tămăduirea de bolile trupeşti şi sufleteşti, precum şi iertarea păcatelor care le-au cauzat”, prin Maslu.

 

290. Ce este Botezul?

Botezul este acea Sf. Taină care, prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă şi chemarea Sf. Treimi, împărtăşeşte harul care şterge păcatul strămoşesc şi celelalte păcate şi face pe cel ce o primeşte membru al Bisericii, născut la o viaţă nouă în Hristos, cum zice Sf. Apostol Pavel: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos lisus ne-am botezat, întru moartea Lui neam botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 3-4). Botezul deschide împărăţia cerurilor celor ce-l primesc, după cuvântul Mântuitorului: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). Sf. Grigorie Teologul zice că Scriptura cunoaşte trei feluri de naşteri: cea trupească, cea din botez şi cea din înviere. Fără naşterea prin Botez, nu e cu putinţă naşterea prin Înviere (Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt la Sf. Botez, 2, Migne, P. G., XXXVI, col. 360, 361).

 

291. De unde rezultă că Botezul este o Taină, şi nu un simbol?

Ştim din cuvintele Mântuitorului către Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5). De aici rezultă că în lucrarea văzută a cufundării în apă la Botez mai este şi o lucrare nevăzută a Sf. Duh, prin care are loc o naştere din nou, sau, cum spune Sf. Apostol Pavel, o „înnoire a vieţii” (Rom. 6, 4; Tit 3, 5). Sf. Apostol Petru arată tot atât de lămurit că Botezul se face „spre iertarea păcatelor” (Fapte 2, 38), iertare care se dă prin curăţirea şi sfinţirea nevăzută a Sf. Duh.

 

292. Din ce rezultă trebuinţa de a se boteza toţi oamenii pentru ca să se mântuiască?

Rezultă din următoarele:

1. Toţi oamenii sunt întinaţi de păcatul strămoşesc (Iov 14, 4; Ps. 50, 6; Rom. 5, 12; Efes. 2, 3).

2. Cei întinaţi de acest păcat nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 15, 50; Apoc. 21, 27).

3. Numai Botezul creştin, cu apă şi Duh, poate şterge acest păcat, făcând din omul vechi făptură nouă, potrivit cuvântului Mântuitorului către Nicodim (Ioan 3, 3-7).

Deci, orice om are neapărată trebuinţă de Botezul cu apă şi Duh, spre a se putea mântui. Aşa fiind, şi copiii trebuie botezaţi, pentru a nu-i lăsa lipsiţi de împreunarea cu Hristos şi pentru a nu se întâmpla să moară necurăţiţi şi nemântuiţi.

 

293. Când a fost aşezată Sf. Taină a Botezului?

Sf. Taina a Botezului a fost aşezată de Mântuitorul după slăvita Sa înviere, prin porunca dată Apostolilor şi, prin ei, Bisericii: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântlui Duh” (Matei 28, 19; Marcu 16, 15-16). Plinatatea harului a fost dată numai după pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime (Fapte 2, 1-5; 19, 6). Deci de atunci s-a pus şi Botezul în lucrare.

 

294. Ce condiţii se cer pentru primirea Sf. Botez?

Cel ce se botează trebuie să se pocăiască de toate păcatele săvârşite şi să creadă în Iisus Hristos ca în Dumnezeu şi ca în Mântuitorul lumii, cum îndeamnă Sf. Petru pe viitorii primi creştini: „Pocaiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2, 38).

 

295. Copiii, neîndeplinind cele două condiţii, de ce sunt botezaţi?

Copiii sunt botezaţi pentru a li se şterge păcatul strămoşesc. Botezul lor se face prin credinţa altora. Unele din minunile Mântuitorului au fost săvârşite asupra anumitor persoane nu pentru credinţa lor, ci pentru credinţa altora. Se cunoaşte cazul slăbănogului care a fost adus înaintea Mântuitorului, prin deschiderea acoperişului casei în care Se afla Domnul, şi vindecat pentru credinţa celor care îl purtau: „Iar Iisus, văzând crediţa lor, a zis slăbănogului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale” (Marcu 2, 5). La fel se petrece lucrul cu vindecarea slugii sutaşului (Matei 8, 5-13), precum şi cu vindecarea fiicei femeii cananeence (Matei 15, 22-28).

Copiii neopunând o piedică personală, dumnezeiescul har poate lucra asupra lor prin Sf. Botez, fără rezistenţă. Copiii n-au nevoie de pocainţă pentru a primi Botezul, pentru că ei n-au păcate personale, ci numai pe cel strămoşesc. Moartea copiilor nebotezaţi e un păcat care apasă greu asupra părinţilor. Sf. Grigorie de Nissa osândeşte pe cei ce amână Botezul(Sf. Grigorie de Nissa, Cuvânt către cei ce amână Botezul, Migne, P. G., XLVI, col. 416-432). Mântuitorul, zice Sf. Irineu, «a venit ca pe toţi să-i mântuiască, pe cei care se nasc din nou prin El în Dumnezeu: prunci, copii, tineri şi bătrâni» (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 2, 22, Migne, P. G., VII, col. 784).

 

296. Ce adeveriri ne dă Sf. Scriptură despre Botezul copiilor?

Tăierea-împrejur, care preînchipuia Botezul (Col. 2, 11-13), se făcea şi copiilor; potopul (I Petru 3, 20-21) şi trecerea Mării Roşii (Ies. 14, 21-22), care preînchipuiau acelaşi Botez, au fost petrecute şi de copii; făgăduinţa Sf. Duh spre iertarea păcatelor e dată şi copiilor (Fapte 2, 38-39). Sf. Apostoli Petru, Pavel şi alţii botează atâtea „case” sau „familii”, din care nu puteau lipsi copiii. Se ştie cum Sf. Apostol Pavel a botezat „casa” temnicerului din Filipi (Fapte 16, 33), pe a lui Ştefana din Corint (I Cor. l, 16), pe a Lidiei (Fapte 16, 15), iar Sf. Apostol Petru a botezat casa lui Corneliu (Fapte 10, 47-48) şi împreună cu Sf. Apostol Ioan a împărtăşit, după Botez, Sf. Duh locuitorilor din Samaria, care nu puteau fi fără de copii (Fapte 8, 12-17).

Biserica a rânduit chezaşia duhovnicească a părinţilor sufleteşti, după pildă chezaşilor care vin cu slăbănogul la Mântuitorul, după aceea a sutaşului care dă chezăşie pentru sluga lui şi după aceea a femeii cananeence, care dă chezăşie pentru fiica ei, despre care am vorbit mai înainte (Matei 8, 5-13; 15, 22-28; 17, 14-18). Aceşti chezaşi se numesc naşi. Ei garantează că vor lua sub ocrotirea lor sufletească pe finii lor, spre a-i creşte în credinţă. Naşii sunt mărturisiţi de tradiţia bisericească.

 

297. Care sunt efectele sau roadele Sf. Botez?

Roadele Sf. Botez sunt: ştergerea păcatului strămoşesc şi a eventualelor păcate personale, în cazul adulţilor şi celor maturi (Fapte 2, 38-39; 22, 16; Col. 2, 12-13; I Petru 3, 21); renaşterea duhovnicească prin primirea primului har şi o viaţă nouă în Hristos. Sf. Apostol Pavel zice: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat0” (Gal. 3, 27) şi „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).

 

298. De ce mărturisim credinţa într-un singur Botez?

Pentru că, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, este „un Domn, o credinţă, un Botez” (Efes. 4, 5) şi pentru că, după cum e o singură naştere trupească, tot astfel e o singură naştere duhovnicească. Botezul nu se poate deci repeta. Prin Botez se şterge păcatul strămoşesc. Acest păcat e unul singur. Dacă o dată este şters, nu mai este nevoie de un al doilea Botez, căci altfel s-ar presupune că primul Botez n-a avut acest efect.

Este adevărat că prin Botez nu se şterge numai păcatul strămoşesc, ci şi toate păcatele personale. Dar fiindcă Botezul îl împărtăşim copiilor, aceştia n-au alte păcate, iar în cazul că ar fi vorba de adulţi, aceştia trebuie să se pocăiască de păcatele săvârşite şi aşa să se apropie de Taina Botezului, mărturisind credinţa în Iisus Hristos, adică după mărturisirea dreptei credinţe a Bisericii (Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan). Adulţilor li se iartă, prin Botez, atât păcatul strămoşesc, cât şi păcatele personale făcute până la acea dată. Iată de ce, când vorbim despre efectele Botezului, înţelegem sau spunem că prin el se iartă păcatul strămoşesc.

 

299. Mai este un Botez în afară de cel din apă şi din Duh?

Mai este şi Botezul muceniciei sau al sângelui, cum mărturiseşte Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie. „Tot cel ce va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32). „Căci cine va voi sa-şi scape sufletul său, îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla„ (Matei 16, 25). Sf. Părinţi recunosc Botezul sângelui şi-1 socotesc egal cu cel din apă şi din Duh, ba uneori chiar mai de preţ decât acesta. După ce enumeră Botezul lui Moise, pe al lui Ioan şi pe al lui Iisus, Sf. Grigorie Teologul adaugă: «Cunosc şi al patrulea Botez, cel prin mucenicie şi sânge, cu care S-a botezat şi Hristos şi care e mai preţios decât altele, cu cât el nu se mai întinează cu alte necurăţii» (Sf. Grigorie Teologul, Cuvânt la Sf. Luminare, 17, Migne, P. G., XXXVI, col. 356).

 

300. Este vreo deosebire între Botezul lui Ioan Botezatorul şi Botezul creştin cu apă şi Duh, de care a fost vorba?

Da, este o mare deosebire între ele. Căci botezul lui Ioan Botezătorul nu era taină, ci numai simbol. El nu curată păcatele, fiindcă nu era cu Duh, ci numai cu apă. Prin scufundarea în apă el numai simboliză curăţirea internă. Deosebirea între cele două botezuri au făcut-o:

1. Însuşi Ioan Botezătorul, când a zis: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, iar Cel ce vine după mine... vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11).

2. Mântuitorul, când a spus ucenicilor Săi după înviere: „Ioan a botezat cu apă, iar voi veti fi botezaţi cu Duh Sfânt, nu mult după aceste zile” (Fapte 1, 5).

3. Apostolii înşişi, cu deosebire Sf. Apostol Pavel, care a botezat cu Botezul creştin pe nişte foşti ucenici de ai lui Ioan în Efes, deşi aceştia primiseră mai înainte botezul lui Ioan (Fapte 19, 1-6).

Deosebirea trebuie s-o facem şi noi, deoarece astăzi există, chiar şi printre noi, multe comunităţi religioase neoprotestante, care nu fac această deosebire şi care practică un botez asemănător celui al lui Ioan, ca simbol, şi nu ca Taină, dându-i forma creştină doar prin rostirea formulei: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh».

 

301. Ce este Taina Mirungerii?

Este taina prin care se dau celui nou botezat, prin ungerea cu Sf. Mir, darurile Duhului Sfînt, ca sa sporeasca si sa se întareasca în viaţa duhovniceasca.

 

302. Când â fost asezata Taina Mirungerii?

Cuvântul de aşezare a acestei Sf. Taine este porunca Mântuitorului către Apostoli: „Şi iată, Eu trimit făgăduinţă Tatălui Meu Peste voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49). Aşezarea ca Taină, aici, e făcută învăluit; ea avea să fie arătată în chip vadit şi strălucit la ziua Cincizecimii.

Aşezarea Tainei Mirungerii este adeverită prin coborârea Duhului Sfânt în chip văzut la Botezul Mântuitorului, apoi prin cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Cor. 1, 21-22; Efes. 4, 30). Tot aşa ne învaţă şi Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan: „Şi voi, ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate... ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi nu aveţi trebuinţă ca să vă înveţe pe voi cineva...” (I Ioan 2, 20, 27)

 

303. Cine a împartasit intii aceasta Sf. Taina?

Sf. Apostoli, îndată după coborârea Duhului Sfânt (Fapte 8, 16-17; 19, 6).

 

304. Ce condiţii trebuie să îndeplinească primitorul?

Aceleaşi ca şi la Sf. Botez, de care Taina Mirungerii este nedespărţită, administrându-se îndată celui nou botezat. Sf. Petru şi Ioan se duc în Samaria pentru a-şi pune mâinile peste cei botezaţi (Fapte 8, 16-17). Sf. Apostol Pavel îşi pune mâinile peste cei botezaţi în numele Domnului Iisus (Fapte 19, 2-6). Tradiţia bisericească adevereşte această practică. «Aceasta se face şi acum la noi, zice Sf. Ciprian, anume ca aceia care sunt botezaţi în Biserica sa fie înfăţişaţi căpeteniilor Bisericii şi, prin rugăciunea şi punerea mâinilor noastre, să primească Duhul Sfânt şi, prin semnul Domnului, să primească desăvârşirea» (Sf. Ciprian, Scrisoarea 73, 9, Migne, P. L., III, col. 1115). Până aici ni se spune că Sf. Taină a Mirungerii se săvârşea prin punerea mâinilor şi prin ungere (Fapte 8, 16-17; Efes. 1, 13; 4, 30; II Cor. 1, 21-22; I Ioan 2, 20, 27). Mai târziu a rămas numai ungerea, pentru a nu se confunda cu hirotonia, care se săvârşeşte de către apostoli sau episcopi. Iată cum spune Sf. Chiril al Ierusalimului că Taina aceasta se săvârşeşte prin ungere: «Vouă, după ce aţi ieşit din cristelniţa sfântei ape, vi s-a dat ungerea, preînchipuirea aceluia cu care a fost uns Hristos; iar acesta este Sf. Duh» (Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheza 21, Migne, P. G., XXXIII, col. 1089). Taina Mirungerii nu se repetă.

 

305. Cum se explica săvârşirea Tainei Mirungerii atât prin punerea mâinilor, cât şi prin ungere?

La început Sf. Apostoli săvârşeau această Sf. Taina prin punerea mâinilor, precum am văzut (Fapte 8, 17). De la o vreme înainte, Sf. Apostoli au înlocuit punerea mâinilor prin ungere şi lucrul acesta s-a făcut destul de timpuriu, odată cu întinderea creştinismului, care nu mai îngăduia mersul apostolilor aşa departe şi pentru prea mulţi botezaţi. Pe măsură ce se răspândea creştinismul, aceasta Sf. Taină a început să se săvârşească prin ungere cu Sf. Mir şi de către fiecare preot, în asemanare şi cu ungerea din Testamentul Vechi în care preoţii şi profeţii, ungând cu untdelemn, invocau binecuvântarea dumnezeiască.

Sf. Mir se pregăteşte din untdelemn, vin şi 35 diferite aromate, sfinţindu-se numai de către episcopi (can. 6 Cartagina 418). Sfinţirea Sfântului Mir este prerogativa Bisericii Autocefale, fiind, deci, sfinţit de episcopii respectivei Biserici, în frunte cu Intâistătătorul ei, în Joia Patimilor, după Sfânta Liturghie. Sfântul Mir se dă apoi, prin episcopul eparhiei, preoţilor pentru administrarea Tainei Mirungerii.

 

306. Ce este pocăinţa? Pocainţa e Sfânta Taină prin care credinciosul primeşte de la Însuşi Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului cu zdrobire de inima.

 

307. Când a fost aşezată această Sf. Taină?

Mântuitorul a făgăduit această Taină Sf. Apostoli, când le-a spus: „Amin grăiesc vouă: oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate în cer” (Matei 18, 18; 16, 19). El a aşezat-o după sfânta Sa Înviere prin cuvintele: „Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute„ (Ioan 20, 22-23). Puterea de a lega şi a dezlega păcatele o are numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cum a dovedit-o cu prilejul minunilor Sale (Luca 5, 20), dar El a dat această putere şi Apostolilor (Ioan 20, 21-23) şi prin aceştia episcopilor şi preoţilor. Pocăinţă predicată de Sf. Ioan Botezătorul şi mărturisirea păcatelor care aveau loc atunci (Marcu 1, 4- 5) au prevestit pocainţa şi mărturisirea creştină.

 

308. Care sunt condiţiile iertării păcatelor prin această Taină?

Aceste condiţii sunt: adâncă părere de rău pentru păcatele săvârşite, mărturisirea lor duhovnicului cu hotărârea de a nu mai greşi, credinţa puternică în Hristos şi nădejdea în îndurarea Lui.

 

309. Ce este dezlegarea?

Dezlegarea este iertarea desăvârşită a păcatelor şi reaşezarea celui ce se pocăieşte sub puterea harului. Iată ce zice Sf. Ioan Gură de Aur despre puterea de a dezlega, încredinţată preoţilor: «Locuitori ai pământului şi ducându-şi viaţa pe el, preoţii au fost cinstiţi cu încrederea de a administra cele cereşti; ei au primit puterea pe care Dumnezeu nici Îngerilor şi nici Arhanghelilor n-a dat-o. Acestora nu li s-a spus: Câte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi câte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri. Stăpânitorii pământului au puterea de a lega, dar numai trupurile. Lanţul, însă, pe care Dumnezeu l-a dat preoţilor atinge sufletul şi e lung până la ceruri. Cele ce fac preoţii aici jos, Dumnezeu le întăreşte sus şi Stăpânul aprobă hotărârea servilor Săi. Ce altceva le-a dat decât puterea cerească? „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 23). Ce autoritate ar putea fi mai mare decât aceasta: „Tată a dat Fiului toată judecuta” (Ioan 5, 22). Iar eu văd că toată această putere a fost dată preoţilor de către Fiul»  (Sf. Ioan Gura de Aur, Despre preoţie, 3, 5, Migne, P. G., XLVIII, col. 643; vezi şi Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. Efrem Sirul, Despre preoţie, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p. 59).

 

310. Ce este Sfânta Împărtăşanie?

Sfânta Împărtăşanie este Taina prin care creştinul se împărtăşeşte cu însuşi Trupul şi Sângele Domnului, care păstrează numai pentru ochii noştri trupeşti chipul de pâine şi de vin.

 

311. Când a fost aşezată această Sf. Taină?

Sf. Taină a Împărtăşaniei a fost aşezată de Mântuitorul la Cina cea de Taina, când a luat pâinea, S-a rugat şi a binecuvântat-o zicând: „Luati, mâncaţi, acesta este trupul Meu”. Apoi a luat paharul, a mulţumit, 1-a binecuvântat zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea Păcatelor„ (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20; Ioan 6, 35; I Cor. 11, 23-25). Apoi a adăugat: „Aceasta s-o faceţi întru Pomenirea Mea” (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24 şi 25).

 

312. Cum ajung pâinea şi vinul Trupul şi Sângele Mântuitorului?

Prin prefacerea lor în Trupul adevărat şi Sângele adevărat al Mântuitorului cu puterea Duhului Sfănt invocată asupra lor de epsicopul sau preotul liturghisitor (epicleza). De aceea Sf. Împărtăşanie este prelungirea întrupării Domnului.

 

313. Ce este această prefacere?

Încă din timpul vieţii Sale, înainte de Patimi, Mântuitorul Se înfăţişează oamenilor ca „Pâinea vieţii” şi ca adevărată mâncare şi băutură: „Eu sunt pâinea vieţii... Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. De vă mâncă cineva din pâinea aceasta, va fi viu în veci; iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu... Dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevârată mâncare şi sângele Meu este adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu întru Mine rămâne şi Eu întru el” (Ioan 6, 48, 51, 53-56). Mântuitorul ne asigură că noi vom mânca Trupul Lui şi vom bea Sângele Lui cu adevărat, nu în închipuire, cum pretindeau ereticii timpurilor vechi şi unii dintre protestanţi. Sf. Apostol Pavel întăreşte acest lucru prin cuvintele: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie vinovat va fi Trupului şi Sângelui Domnului„ (I Cor. 11, 27). Dar cum se preface pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Mântuitorului este o Taină care depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Sf. Părinţi susţin că puterea Sf. Duh, care coboară la rugăciunea preotului, preface pâinea şi vinul. Iată ce spune în această privinţă Sf. Ioan Damaschin: «Însăşi pâinea şi însuşi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. Iar dacă întrebi de chipul cum se petrece (aceasta), ţi-e de ajuns să auzi că prin Sf. Duh, aşa cum Domnul Şi-a luat Luişi în Sine trupul din Sf. Născătoare de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Nu ştim nimic mai mult decât că este Cuvântul adevărat, lucrător şi atotputernic al lui Dumnezeu, dar chipul cum, nu poate fi cercetat. Nu e lipsit de interes să spun şi acest lucru că după cum în chip firesc pâinea prin mâncare şi vinul şi apa prin băutură se prefac în trupul şi sângele celui ce mănâncă şi bea şi nu ajung un alt trup pe lângă cel dintâi, tot aşa pâinea punerii înainte, vinul şi apa, prin chemarea şi venirea Duhului Sfânt, se prefac într-un chip mai presus de fire în Trupul şi Sângele lui Hristos şi nu sunt doi, ci unul şi acelaşi... Pâinea şi vinul nu sunt icoana Trupului şi Sângelui lui Hristos – să nu fie! –, ci însuşi Trupul îndumnezeit al Domnului, pentru că Domnul însuşi a zis: „Acesta este nu chipul Trupului, ci „Trupul Meu” şi nu chipul Sângelui, ci „Sângele Meu”» (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, 4, 13, Migne, P. G., XCIV, col. 1144).

 

314. Pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului din timpul vieţii Sale pământeşti, sau în Trupul şi Sângele de după Înviere?

Ele se prefac în Trupul şi Sângele luate de Fiul lui Dumnezeu la Întrupare din Fecioara Maria, Trupul cu care a pătimit pentru păcatele noastre şi a înviat. Din momentul prefacerii, Domnul rămâne continuu, întreg şi acelaşi, sub amândouă chipurile şi în fiecare parte în Sf. Împărtăşanie (Euharistie).

 

315. Când are loc prefacerea şi se săvârşeşte deci această Taină?

În timpul Sf. Liturghii, şi anume atunci când preotul, ridicând mâinile, fruntea şi inima către cer, se roagă fierbinte lui Dumnezeu, în taină: «Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste darurile acestea, ce sunt puse înainte, şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău; iar ce este în paharul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt! Amin. Amin. Amin.» Pâinea şi vinul se prefac acum în însuşi Trupul şi Sângele Domnului. În timpul acesta la strană se cântă «Pre Tine Te laudăm».

 

316. Sfânta Împărtăşanie e numai o Taină sau e mai mult decât atâta?

Sf. Împărtăşanie este şi jertfă. Lucrul se vede întâi din înseşi cuvintele de întemeiere a acestei Taine unde se spune: „Acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi„ (I Cor. 11, 24). „Acesta este sângele Meu, al legii celei noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 28). „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi” (Luca 22, 19). „Acest Pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu, carele pentru voi se varsă” (Luca 22, 20). Despărţirea trupului de sânge arată firea de jertfă a Sf. Împărtăşanii: Trupul se frânge şi Sângele se varsă numai în jertfă. În al doilea rând, Sf. Împărtăşanie face prezentă şi continuă jertfa de pe Golgota. Mântuitorul e şi jertfitor şi jertfă. E jertfitor ca Arhiereu şi jertfă nouă întocmai ca sfânta Sa jertfă pe Cruce.

 

317. Care sunt roadele împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului?

Cel ce se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului se uneşte tainic cu Domnul şi prin aceasta îşi umple sufletul cu har şi cu toate bunurile duhovniceşti pe care le aduce o asemenea unire: „Cel ce manâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6, 56). Îşi sporeşte viaţa duhovnicească: „Cel ce Mă mănâncă va trăi prin Mine” (Ioan 6, 57); „Cel ce mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac” (Ioan 6, 58). Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu susţine că Sf. Împărtăşanie «este leacul nemuririi». Acelaşi lucru îl învaţă şi Liturghiile Sf. Vasile şi a Sf. Ioan Gură de Aur. Acestea din urmă au cuvintele: «Mă împărtăşesc eu (se împărtăşeşte) robul lui Dumnezeu... spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci». Sf. Împărtăşanie păstrează şi strânsa legătură cu întregul Trup al Bisericii, în care Domnul Se află fără întrerupere.

 

318. Ce este Hirotonia sau Preoţia?

Hirotonia sau Preoţia este Taina prin care cei anume pregătiţi primesc, prin punerea mâinilor şi rugăciunea Arhiereului, puterea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, de a sfinţi prin Sf. Taine şi slujbele bisericeşti şi de a conduce pe cei credincioşi la mântuire (Matei 28, 19-20).

 

319. Când a aşezat Mântuitorul această Sf. Taină?

Mântuitorul a aşezat această Sf. Taină chiar în prima zi a Învierii Sale, prin cuvintele spuse Apostolilor: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl şi Eu vă trimit pe voi. Şi aceasta zicând, a suflat asupra lor şi a zis lor: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23). Aci nu se arată că partea văzută a Tainei, adică punerea mâinilor şi rugăciunea, a fost rânduită de Domnul, dar Sf. Scriptură spune că preoţia se dă prin punerea mâinilor (Fapte 14, 23; I Tim. 4, 14; 5, 22) şi că ea este lucrarea Duhului Sfânt, cum zice Sf. Apostol Pavel preoţilor din Efes: „Luaţi aminte de voi şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu” (Fapte 20, 28).

 

320. Pe ce temeiuri se sprijină cele trei puteri ale Preoţiei: învăţătorească sau de propovăduire, sfinţitoare şi conducătoare?

Puterea învătătorească sau de a vesti cuvântul lui Dumnezeu a fost dată de Mântuitorul odată cu cea sfinţitoare şi de conducere prin cuvintele: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 19-20). Puterea sfinţitoare a fost indicată şi prin cuvintele de la Cina cea de Taină: „Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea” (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24-25). Despre puterea sfinţitoare a preoţiei vorbeşte şi Sf. Apostol Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1).

Puterea de conducere duhovnicească a fost arătată concret prin cuvintele: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi de Mine se leapădă” (Luca 10, 16). Sf. Grigorie Teologul zice despre puterea de conducere a preoţiei că este «arta artelor» şi «ştiinţa ştiinţelor» (Despre fugă sau Despre preoţie, XVI; în Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nazianz şi Sf. Efrem Sirul - Despre preoţie, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1987, p. 166).

 

321. Câte trepte are Preoţia harică?

Ierarhia bisericească sau preoţia sacramentală are trei trepte: 1) treapta arhierească, venind de-a dreptul de la Apostoli, prin succesiunea apostolică, sau episcopală. Ea are plinătatea celor trei puteri: de a învăţa, de a săvârşi cele sfânte, de a conduce Biserica; 2) treapta preotească primeşte aceste trei puteri de la Arhiereu, însă fără dreptul de a hirotoni şi de a sfinţi Mirul şi Sf. Antimis; 3) treapta diaconească primeşte în Taina hirotoniei, de la arhiereu, puterea de a ajuta pe arhiereu şi preot, însă fără a putea săvârşi singur Sf. Taine şi Ierurgii.

Cele trei trepte harice ale ierarhiei bisericeşti, conferite prin Taina Hirotoniei, sunt adeverite de Sf. Scriptură şi de Sf. Tradiţie. Sf. Apostol Pavel a aşezat pe Tit episcop în Creta şi pe Timotei episcop la Efes. El scrie, printre altele, celui dintâi: „Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca acelea care lipsesc să le îndrepţi şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum eu ţi-am poruncit” (Tit 1, 5). Şi sfătuieşte pe cel de-al doilea: „Mâinile degrabă să nu-ţi pui pe nimeni” (I Tim. 5, 22). Aceste texte arată că în vremea Sf. Apostol Pavel existau treapta arhierească şi treapta preoţească. Faptele apostolilor ne spun că Sf. Apostol Pavel şi Barnaba au hirotonit preoţi în Listra, Iconiu, Derbi şi Antiohia (Fapte 14, 20, 21, 23). Aceeaşi scriere a Noului Testament ne arată cum s-a înfiinţat treapta diaconească, prin alegerea şi hirotonirea celor şapte diaconi în Biserica de la Ierusalim, în fruntea cărora se afla Sf. Ştefan: „Pe care iau pus înaintea Apostolilor şi, rugându-se, şi-au pus peste ei mâinile” (Fapte 6, 6). Sf. Părinţi dau mărturie neîntreruptă despre cele trei trepte preoţeşti. Sf. Ignatie scrie tralienilor: «De asemeni toţi să cinstească pe diaconi ca pe Iisus Hristos, pe episcopi ca pe chipul Tatălui, iar pe preoţi ca pe soborul lui Dumnezeu şi ca adunare a Apostolilor. Fără aceştia nu se numeşte Biserică» (Sf. Ignatie, 3, 1, Funk, 1, p. 244; Scrierile Părintilor Apostolici, p. 171). Taina hirotoniei nu se repetă la aceeaşi persoană pentru aceeaşi treaptă.

 

322. Ce înţeles au cuvintele Sf. Scripturi: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată” (I Petru 2, 9)?

Protestanţii susţin că aceste cuvinte îndreptăţesc credinţa lor că toţi creştinii sunt preoţi. Potrivit învăţăturii autentice a Bisericii noi învăţăm însă că şi în Vechiul Testament întregul Israel se numeşte: „preoţie împărătească”, „neam sfânt” (Ieş. 19, 6), fără ca prin aceasta poporul Israel să se fi socotit că face parte în întregime din clasa preoţească. Regele Ozia, care a vrut să tămâieze, s-a umplut de lepră (II Paral. 26, 16-21), iar Core, Datan şi Aviron, care au vrut să fie preoţi prin forţă, au fost înghiţiţi de vii (Numeri 16). În cuvintele Sf. Apostol Petru e vorba de preoţie duhovnicească, obştească, al cărui altar e inima fiecărui creştin (I Cor. 3, 16-17). Iar jertfele duhovniceşti sunt mila, duhul umilit, inima înfrântă şi smerită (Ps. 50, 18). E vorba deci de o preoţie în înţeles figurat. Prin puterea harului primit, în Taina Botezului, a Mirungerii şi Sfintei Euharistii, creştinii au o stare aleasă, sfântă, împărătească faţă de necreştini, de aceea ei au dreptul să boteze pe pruncii în primejdie de a muri nebotezaţi. Dar aceasta nu este totuna cu preoţia aşezată de Mântuitorul prin Sf. Apostoli şi ajunsă la noi prin succesiune apostolică.

 

323. Ce este nunta?

Nunta este Sfânta Taină prin care, după făgăduinţa mirelui şi miresei, dată liber în faţa preotului, de a trăi împreună, în iubire, toată viaţa, pentru a naşte şi a creşte copii şi a se ajuta reciproc, li se împărtăşeşte harul dumnezeiesc care întăreşte şi înalţă însoţirea lor naturală, prefăcând-o într-o desăvârşită şi curată legătură morală, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos şi Biserică.

 

324. Ce deosebire este între căsătoria civilă şi nunta creştină?

Căsătoria civilă este o însoţire pe viaţă între un bărbat şi o femeie, prin liber consimţământ în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la afecţiunea reciprocă (Sf. Ignatie, Scrisoare către Sf. Policarp, 5, 2, Funk, 1, p. 292), pe când nunta creştină, care presupune în prealabil căsătoria civilă ca aşezământ natural, este o însoţire sfântă, făcută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică printr-o sfântă Taină, prin Taina Nunţii sau Cununiei, care sfinţeşte iubirea şi legătura celor însoţiţi. De la început, de când Ziditorul a făcut pe om, căsătoria apare ca un aşezământ natural, legat de însăşi natura omului, dar de origine divină, instituit prin cuvintele: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor asemenea lui” (Fac. 2, 18). Apoi a binecuvântat însoţirea bărbatului cu femeia, zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi Pământul şi-l stăpâniţi” (Fac. 1, 28). Dar legătura aceasta, decăzută prin păcat, Mântuitorul o restaurează şi o înalţă la rangul de Taină. Astfel El ia parte la nunta din Cana, pe care o sfinţeşte prin prezenţa Sa şi prin prefacerea apei în vin (Ioan 2, 1-11). Sf. Apostol Pavel înfăţişează nunta ca pe o Sf. Taină, asemenea celei mari a unirii dintre Hristos şi Biserică: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efes. 5, 31- 32).

 

325. Ce este Sfântul Maslu?

Sfântul Maslu este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credinciosului harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi pentru întărirea sufletului.

 

326. Când a fost aşezată această Sf. Taină?

Această Sf. Taină a fost aşezată de Însuşi Mântuitorul, când a trimis pe Sf. Apostoli la propovăduire zicând-le: „Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu demoni vor scoate... peste cei bolnavi mâinile îşi vor pune şi se vor face sănătoşi” (Marcu 16, 17-18). Apostolii au practicat Taina Sf. Maslu încă de la prima lor propovăduire: „Şi demoni mulţi scoteau şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 13). Practica a ajuns regulă, aşa cum se vede din cuvintele Sf. Iacov: „Este bolnav cineva între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul; şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Tradiţia Bisericii mărturiseşte îndelung această practică. Sf. Ioan Gură de Aur vorbeşte despre ea pe larg în lucrarea sa „Despre preoţie” (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoţie, 3, 6, Migne, P. G., XLVIII, col. 646).